Eseu la Bacalaureat – argumentați dacă oamenii trebuie să fie sau nu recunoscători față de școală. Lixandru, Ministerul Educației: „Este normal să-mi exprim recunoștința față de sistemul de educație care m-a format”

[jp_post_view]
Foto: © Voyagerix | Dreamstime.com
Unul dintre subiectele de la proba de limba și literatura română a Bacalaureatului 2023 le cerea elevilor să redacteze un text de 150 de cuvinte prin care să argumenteze dacă oamenii trebuie sau nu să își exprime recunoștința față de școală. Întrebat la Euronews, cum ar răspunde la această întrebare, secretarul de stat în ministerul Educației, Florian Lixandru a spus că „este normal să-mi exprim recunoștința față de sistemul de educație care m-a format pentru că, alături de familie, școala este a doua familie care contribuie la educația tinerei generații (…) este vorba despre instituția școlară, nu neapărat de dreptul la educație”, a spus Lixandru.

Secretarul de stat în ministerul Educației, Florian Lixandru, a răspuns unei întrebări legate de una dintre cerințele de la proba de limba română de la BAC 2023, în care elevii trebuiau să argumenteze, într-un text de 150 de cuvinte, dacă oamenii trebuie sau nu să își exprime recunoștința față de școală. „Este normal să-mi exprim recunoștința față de sistemul de educație care m-a format pentru că, alături de familie, școala este a doua familie care contribuie la educația tinerei generații (…) este vorba despre instituția școlară, nu neapărat de dreptul la educație”, a spus Lixandru la Euronews.

Cerința de la subiectul I, punctul B

„Redactează un text de minimum 150 de cuvinte în care să argumentezi dacă oamenii trebuie sau nu să-și exprime recunoștință față de școlile în care au fost formați, raportându- se atât la informațiile din fragmentul extras din volumul Ion Creangă, Viața și Opera de G. Călinescu, cât și la experiența personală sau culturală”.

Subiectul este notat cu 20 de puncte, potrivit baremului de corectare, anunțat de ministerul Educației.

Răspunsul integral al lui Florian Lixandru pe acest subiect:

Euronews: La un subiect elevilor li se cerea să își exprime sau nu recunoștință față de școală. Până la această oră când stăm de vorbă există părinți care consideră subiectul ușor controversat. Într-o analiză lucidă, dumneavoastră, cum ați fi răspuns?

Florian Lixandru, secretar de stat în ministerul Educației: Nu au fost subiecte foarte dificile, au avut un grad de dificultate medie. Au fost subiecte la îndemână. Prin aceste subiecte ne propunem să urmărim gradul prin care elevii au asimilat cunoștințele și competențele prevăzute în programele școlare de la discipline de bacalaureat. Da, este normal să-mi exprim recunoștința față de sistemul de educație care m-a format pentru că, alături de familie, școala este a doua familie care contribuie la educația tinerei generații. Fără școală și fără familie, în parteneriat foarte strâns, nu putem vorbi despre tineri educați care să facă fată cerințelor societății de mâine, tineri care vor deveni la rândul lor părinți și ar trebui să educe copiii pe care îi vor avea în grijă.

Euronews: De ce ar trebui exprimată recunoștință cu privire la un drept constituțional?

Florian Lixandru, secretar de stat în ministerul Educației: Nu știu dacă e bine pusă problema dacă își exprimă recunoștință față de un drept constituțional care este garantat, este vorba despre instituția școlară, nu neapărat de dreptul la educație și la această instituție care, așa cum vă spuneam, este cea de-a doua familie care contribuie esențial la educarea tinerilor”.

Foto: © Voyagerix | Dreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


3 comments
  1. M se pare halucinanta intrebarea: de ce trebuie sa fie recunoscatori pentru un drept constitutional…deja am redus totul…
    Sa nu uitam ca era limba si literatura romana…sensibilitate…emotie…creativitate…originalitate…argumentare…
    Oricum,trebuie sa fie foarte trist daca nu poti face un asemenea eseu pentru ca n ai un anume profesor in memorie…si e imposibil sa nu ai!

  2. Ce au făcut elevii cu o seară înainte de examen?
    Potrivit monitorizărilor Google, încă de aseară de la miezul nopții internauții au vrut să vadă care este sensul expresiei „de bună seamă”. La acel moment, 42 de persoane căutau definiția acestei expresii. Ulterior, vârful căutărilor a fost atins în jurul orei 4:00 dimineața, când 100 de persoane au intrat pe Google și au căutat ce înseamnă această expresie.

    Astfel, ministerul Educației a deschis o anchetă după această coincidență bizară. În aceste momente fac cercetări și verifică ce s-a întâmplat și cum s-a ajuns la această situație inedită. Interesant este că au fost foarte multe căutări și în ceea ce privește cerința exactă a primului subiect de la examenul de Bacalureat de astăzi, respectiv „indică sensul din text al secvenței «de bună seamă»”. Lucru care a fost căutat pe Google încă de la ora 1:00 de 34 de persoane, ulterior vârful căutărilor a fost la ora 3:30, și chiar astăzi de dimineață, înainte să înceapă examenul. Rămâne să vedem ce explicație au elevii în cazul acestei situații.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mediu de învățare „puțin toxic” și “chiar ne încurajau să plecăm” la facultate în străinătate, spune o fostă elevă olimpică de la Liceul Internațional de Informatică din București, acum studentă în România: Dacă cineva m-ar întreba ce-ai făcut într-a X-a la chimie, eu nu pot să zic ce se face la clasă pentru că noi nu știam asta. Ne luau separat / ICHB: La noi la școală este o atmosferă foarte plăcută. Elevii noștri parcurg materia de la clasă într-un ritm foarte rapid

Dacă cineva m-ar întreba „ce-ai făcut într-a X-a la chimie”, eu nu pot să-ți zic ce se face la clasă pentru că noi nu știam asta. Ne luau separat cei…
Vezi articolul

Ministerul Educației cere aproape 3 milioane și jumătate de lei din Fondul de rezervă pentru plata burselor elevilor de la școlile private din toată țara – proiect de HG / În ultimele zile din acest an Guvernul ar trebui să aprobe documentul și banii să ajungă la elevi prin primării și școli

Ministerul Educației cere 3.485 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, printr-un proiect de Hotărâre de Guvern pus în dezbatere publică, vineri seara, pe 15 decembrie. Amintim…
Vezi articolul

FOTO VIDEO Protest antiplagiat în fața Ministerului de Interne din București. Protestatarii au purtat măști cu chipurile lui Klaus Iohannis și ale politicienilor acuzați de plagiat, printre care Lucian Bode, Sorin Cîmpeanu, Nicolae Ciucă și Victor Ponta

Un protest anti-plagiat a avut loc marți dimineață în fața sediului Ministerului de Interne din București, scrie G4Media.ro. Câțiva participanți la protest au purtat măști reprezentând fețele lui Nicolae Ciucă,…
Vezi articolul

Școala în vremea Omicron – cazul Spaniei: Situație dificilă în școli, deși numărul profesorilor absenți la nivel național este mic, iar procentul elevilor de 5-11 ani care s-au vaccinat cu prima doză se apropie deja de 50%

Școlile din Spania se confruntă cu probleme considerabile cauzate de numărul profesorilor și elevilor care stau acasă, în plin val Omicron, deși, la nivel național, procentul cadrelor didactice care nu…
Vezi articolul