Despre proiectul România Educată am vorbit constant, în ultimii ani, iar poziția mea de susținere a fost clar exprimată încă de la început. De altfel, ar fi fost ilogic pentru mine, ca părinte, profesor și fost ministru al educației (2012-2014), să nu sprijin o viziune care urmărește punerea în practică a acelor măsuri care să asigure dezvoltarea României prin Educație.
Procesul de conturare a unei strategii, care ulterior să dea coloana vertebrală a noului cadru legislativ, a demarat corect. S-au aplicat cele mai moderne metode de consultare și participare publică – după modelul UNESCO, OECD sau BancaMondială –, care au presupus implicarea a zeci de mii de oameni din sistemul de educație și din afara acestuia. Au fost încurajate dezbaterile, discuțiile libere, nu soluțiile impuse de sus. Pentru mulți dintre noi, dezbaterile au fost un salt în viitor, de tipul „iată ce se poate face!”. Unii critici, însă, au considerat această etapă o prelungire nejustificată a procesului, preferând modalități de legiferare mult mai scurte, dar și mult mai puțin deschise către societate.
Indiferent de diversele opinii exprimate, este o certitudine faptul că, pe de o parte, am asistat la cel mai dezbătut proiect de lege din ultimii 30 de ani, cu o largă argumentație pro și contra, pe fiecare măsură în parte. Acest lucru, evident, a crescut semnificativ valoarea textului final, dar și timpul alocat dezbaterilor. Pe de altă parte, însă, a fost și unul dintre cele mai atacate demersuri legislative. Pentru unii – și nu puțini la număr – totul a fost privit strict într-o cheie politică, în timp ce alții au considerat un bun moment pentru tranzacționarea propriilor interese. Prin urmare, pe parcursul ultimilor ani, au contribuit la blocarea sau condiționarea susținerii noilor legi ale educației nu numai oponenții politici ai Președintelui Klaus Iohannis, dar chiar și anumiți premieri sau miniștrii ai educației (unii, membri PNL!!), care nu aveau prea multe lucruri în comun nici cu educația, nici cu interesul public. A fost nevoie de câteva intervenții ferme din partea Președintelui Iohannis, dar și din partea societății civile, a mediului academic, pentru ca aceste legi să nu fie îngropate sau confiscate de unele grupuri de interese ilegitime.
În ultima parte a acestui proiect complicat, ministrul Ligia Deca a reușit să integreze multe dintre observațiile venite din sistem și să armonizeze pozițiile partidelor politice din coaliția de guvernare (PSD, PNL, UDMR). Părea o misiune aproape imposibilă pentru „noua doamnă ministru, fără experiență politică” (citat din „clasicii” acelor zile), dar pe care, în final, Ligia Deca a îndeplinit-o foarte bine.
Nu spun că acest pachet legislativ este perfect. De asemenea, am prea mulți ani de experiență în spate ca să cred că aceste legi vor rezolva toate problemele noastre din sistem. Am mai văzut și alte acte normative bune, dar care nu au produs efecte, fie pentru că nu au supraviețuit (au fost modificate înainte să producă efecte), fie pentru că nu au fost implementate corect, inclusiv din perspectiva susținerii financiare. Sunt convins că, în viitor, unele elemente, încă neclare în actuala formă a legilor educației, vor putea fi calibrate prin legislație secundară. Un exemplu în acest sens este cel al depolitizării școlilor și universităților, care au nevoie de o protecție mult mai bine definită împotriva avariției politice revărsate asupra unităților de învățământ. Legile enunță principii clare în acest sens, dar se impun norme de aplicare a acestor principii. Evident, și alte teme – și este firesc să fie așa – vor face obiectul unor dezbateri care vor continua, chiar și după adoptarea legilor.
Cu toate acestea, noile legi ale educației sunt categoric un important pas înainte. Ele dau o perspectivă mult mai clară traseului pe care educația din România ar trebui să-l urmeze în deceniul următor. Arhitectura cadrului legislativ este corectă, orientată spre viitor, în timp ce „ramificațiile” procedurale pot și trebuie să fie adaptate, repet, prin legislație secundară, în funcție de realitățile concrete ale anilor care vor urma. În final, profesorii, părinții și copiii lor vor înțelege și vor simți aceste modificări, într-o manieră graduală, pe măsură ce prevederile noii legislații vor fi implementate. Iar acesta este un alt element important: în timp ce Legea nr. 1/2011 era construită pe principiul șocurilor aplicate, de sus în jos, școlii românești, actualul cadru legislativ pune accent pe gradualitate și feedback din sistem. Dacă se va constata că o măsură a fost „croită” greșit, se va putea corecta imediat, în timp ce promotorii Legii nr. 1/2011 nu au admis niciodată că greșeala ar fi fost posibilă, iar multe dintre prevederile ei au dezechilibrat practic școala românească. Un exemplu concret, pensionarea forțată a peste 1.600 de profesori universitari, într-o singură zi – 11 martie 2011, adică în mijlocul anului universitar – fără să se țină cont de consecințele acestei decizii asupra calității procesului didactic și de cercetare.
Dar „România Educată” nu înseamnă numai un pachet legislativ, publicat în Monitorul Oficial. Este nevoie de ani pentru ca, pe de o parte, viziunea unei Românii care să respecte CARTEA și MUNCA să revină în ADN-ul nostru social, și, pe de altă parte, ȘCOALA să reunească cei mai buni profesori. Acest lucru înseamnă nu numai profesori bine pregătiți, dar și bine plătiți, cu vocație de dascăli, pe mâinile cărora să lăsăm cu încredere educația copiilor și nepoților noștri.
*****
Mă bucur că am ajuns în acest punct, acela în care noile legi ale educației sunt promulgate de Președintele României.
Nu mă bucur că, pe traseul complicat al „facerii” legilor, am văzut multe personaje chinuite de grija propriilor interese, nu de cea a viitorului copiilor acestei țări. Reflexele acestor personaje de a „modela” sau confisca totul în interesul lor personal nu vor dispărea odată cu publicarea pachetului legislativ în Monitorul Oficial. Tentația de a pândi la colțul ordonanțelor de urgență este mare și cu siguranță, în lipsa vigilenței noastre, i se va da curs. Aceste personaje vor continua să contamineze mediul academic și școlar cu practicile lor viciate, fără valori, dar cu interese care, de multe ori, se află la intersecția politicului și a accesului la resursele bugetare utilizate cu dedicație. Acesta este motivul pentru care, deși azi se încheie o etapă importantă, bătălia pentru o Românie Educată trebuie să continue.
_____________
Nota redacției: Remus Pricopie este rectorul SNSPA, fost ministru al Educației, nu face și nu a făcut parte din niciun partid politic. Opiniile publicate în analiză nu reprezintă poziția redacției. Textul trimis redacției a fost publicat și pe pagina de Facebook a autorului.
Redacția
Diana Ghimiși
Costin Ionescu
Ștefan Lefter
1 comment
O strategie si legi aferente care apara plagiatorii?
Domnu’ Pri-copie, pai asa te recomanzi in comunitatea SNSPA?
Iohanis nu merita sa te faci de ras pentru a-i sustine nepasarea si indolenta!