DOCUMENT Școlile trebuie să se asigure că toți elevii sunt promovați în aplicația informatică SIIIR, până pe 21 august, potrivit Ministerului Educației / Clasele fără elevi vor fi radiate pe 29 septembrie

[jp_post_view]
Foto: © Ammentorp | Dreamstime.com
Până pe 21 august, școlile trebuie să se asigure că sunt promovați toți elevii în aplicația informatică „Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România”, se arată într-o adresă a Ministerului Educației către inspectoratele școlare. În document se arată că, până pe 29 septembrie, clasele fără elevi vor fi radiate. Documentul este semnat de Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației.

„Având în vedere prevederile OM nr. 3800/2023 privind structura anului școlar 2023-2024, vă solicităm ca până la data de 21 august 2023 să vă asigurați că în aplicația informatică Sistemul informatic integrat al învățământului din România (SIIIR) sunt promovați toți elevii. Precizăm faptul că la data de 31 august 2023 aplicația va fi inițializată pentru anul școlar 2023-2024”, conform documentului citat anterior.

Pentru anul școlar 2023-2024, inspectoratele școlare au obligația, potrivit sursei citate, de a finaliza verificarea operării în SIIIR următoarele:

1. asocierea elevilor la formațiunile de studiu pentru anul școlar 2023-2024, în vederea colectării planului de școlarizare realizat – Termen: 20 septembrie 2023;

Observații: formațiunile de studiu care la data de 29 septembrie nu au asociați elevi se vor considera nerealizate și vor fi radiate din fila de plan aprobată. 

2. introducerea datelor statistice SCO și SCO special – Termen: 3 octombrie 2023;

Observații: datele din modulul plan școlarizarea trebuie să coincidă cu datele introduse in modulul date statistice – SC0/SCO special. 

3. actualizarea setului de date privind atributele fiecărui elev – Termen: 10 octombrie 2023;

În document apare că responsabilitatea privind corectitudinea și exactitatea datelor înregistrate în SIIIR revine directorilor unităților de învățământ și inspectorilor școlari generali. 

Despre SIIIR

Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR) a fost făcut în 2014 prin fonduri europene. La vremea respectivă, a costat 18 milioane de lei, conform proiecte.pmu.ro.

Potrivit sursei de mai sus, „grupul ţintă al proiectului este format din beneficiarii sistemului informatic şi din personalul ce va fi implicat în administrarea şi operarea acestuia”, proiectul urmărind formarea a doar 598 de persoane pentru utilizarea lui.

Foto: © Ammentorp | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
OFICIAL După cele gimnaziale, și toate școlile care au clase primare vor utiliza modulul informatic MATE pentru identificare copiilor în risc de abandon școlar / Ce responsabilități au învățătorii
Școlile cu clase gimnaziale sunt atenționate să folosească modulul informatic obligatoriu MATE pentru identificarea copiilor în risc de abandon școlar – document. Reducerea părăsirii timpurii a școlii, „cea mai importantă” prioritate pentru Ministerul Educației, potrivit ISJ Mureș
Diriginții claselor gimnaziale trebuie să parcurgă mai multe etape pentru identificarea copiilor în risc de abandon școlar, potrivit unui ordin oficial. La ce întrebări răspund elevii – documente


2 comments
  1. V-ați apucat acum să publicați toate ordinele și directivele interne legate de birocrația ME?!

    Nu e nicio noutate, secretarii operează în SIIIR încă de la finalul anului școlar (finalul pentru elevi, nu 31 august) dacă nu sunt corigenți sau repetenți, iar pentru clasele unde apar astfel de situații, operează după încheierea situațiilor școlare (după corigențe).

    E o surpriză pentru cineva?…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Nicolae Ciucă, la deschiderea noului an școlar: Școala nu trebuie să oblige elevii să memoreze informații, ci să le dezvolte aptitudinile. Una dintre neîmplinirile din trecut a fost închiderea școlilor profesionale

La deschiderea anului școlar 2024-2025, Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a ținut un discurs la Liceul Tehnologic din Sebeș. Ciucă a subliniat că „școala nu trebuie să oblige elevii să memoreze…
Vezi articolul

Curriculum românesc pentru elevii veniți din Ucraina și sprijin pentru familiile ucrainene rămase fără energie electrică din cauza războiului – propuneri făcute de “miniștri” ucraineni ai Guvernului copiilor, de Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor

Elevii refugiați din Ucraina care învață în România ar avea de câștigat dacă ar trece la curriculumul aplicat în școlile românești, în locul programei aplicate în școlile ucrainene, a susținut,…
Vezi articolul

Procedura de gestionare a cazurilor de violență, doar pe hârtie, într-o școală din Teleorman: inspectoratul școlar a început o anchetă la aproape o săptămână după ce un elev a fost rănit la cap, îmbrâncit de un coleg / Tatăl victimei nu a fost contactat de școală nici până acum

Pe 2 octombrie un elev de gimnaziu de la Școala Gimnazială Siliștea, din județul Teleorman a fost rănit la cap după ce un coleg l-a îmbrâncit, scrie TotalImpact.ro. Tatăl elevului…
Vezi articolul

Asociația Studenților de la Universitatea din București cere măsuri sporite de siguranță în cămine, după un furt și multe probleme de igienă și securitate / Studenții reclamă gratii slăbite la ferestre, personal dezinteresat, garduri rupte, gândaci și mucegai

Un furt soldat cu pagube materiale în valoare de circa 10.000 de lei, petrecut într-un cămin al Universității din București, precum și situația de igienă și securitate din căminele acestei…
Vezi articolul