Andronescu despre propunerea de tăiere peste noapte a 30.000 de locuri la liceu: Nu am acum cifrele în faţă ca să vă spun, sunt două locuri mai sus sau două locuri într-o parte sau 10 locuri în partea cealaltă

[jp_post_view]
Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, reacţionează după ce Edupedu.ro a scris că aproximativ 30 de mii de locuri din licee au dispărut în proiectul de HG privind cifra de şcolarizare de anul viitor şcolar, publicat de Minister. Aceasta a declarat, că nu are cifrele la ea, dar că nu va fi nicio „dispariţie”, potrivit Agerpres. Ecaterina Andronescu a mai declarat că este vorba despre o dublare a locurilor la şcoala profesională, deşi cifrele din proiect arată doar o creştere de la 55.000 la 60.000 pentru învăţământul profesional.

Andronescu a precizat că s-au făcut „reglaje între şcoala profesională şi învăţământul liceal”, iar numărul de locuri în şcolile profesionale ar urma să fie în jur de 70.000.

Întrebată dacă pentru şcolile profesionale vor fi alocate 60.000 de locuri, faţă de 54.000 anul trecut, ministrul Educaţiei a spus: „E chiar mai mult de 60.000, dacă-mi aduc eu bine aminte şi mi se pare că este normal să fie aşa”.

Întrebată care sunt diferenţele între cifrele de şcolarizare existente şi cele propuse prin proiectul de hotărâre, Andronescu a afirmat: „Nu am acum cifrele în faţă ca să vă spun, sunt două locuri mai sus sau două locuri într-o parte sau 10 locuri în partea cealaltă, dar, încă o dată, ceea ce este important şi consider că trebuie spus este că toţi elevii care sunt înmatriculaţi în clasa a VIII-a vor avea locuri în şcolile profesionale sau în licee, acest lucru este o certitudine„.

Chestionată dacă, în aceste condiţii, se poate vorbi de o lipsă de 25.000 de locuri în licee în viitoarele cifre de şcolarizare, Andronescu a replicat: ” Nu este vorba de nicio dispariţie”, mai arată sursa citată.

Locurile de la liceu tăiate drastic. Dispar aproape 30.000 de locuri de la clasa a IX-a, adică 1.200 de clase, din proiectul de HG publicat de minister

„Toţi cei care sunt înmatriculaţi în clasa a VIII-a în anul şcolar 2018-2019 vor avea locuri în şcolile profesionale, în liceele tehnologice, în liceele vocaţionale, în liceele teoretice, practic, în toate profilele pe care le-am avut şi până acum. Nu aceasta este problema. Că am făcut reglaje între şcoala profesională şi învăţământul liceal, acest lucru este corect, pentru că, aşa cum vă spuneam, solicitarea pentru mai multe locuri în şcolile profesionale există de la piaţa muncii şi noi trebuie să răspundem acestei cereri „, a spus ministrul.

„Există foarte multe aşteptări pe piaţa muncii în legătură cu meseriile în care noi avem obligaţia să-i pregătim pe elevi. Ca urmare, am cerut angajatorilor să ne spună ce cifre de şcolarizare putem noi creiona, în aşa fel încât să facem faţă acestor aşteptări. Am primit o cerere de dublare a numărului de elevi în şcolile profesionale ceea ce, fără îndoială, trebuie să facem. Şcoala e a societăţii şi ea lucrează pentru societate. Deci, n-aş vorbi de mai puţine locuri în liceu, locurile sunt pentru toţi absolvenţii de gimnaziu, pentru toţi, repet, pentru că sfârşitul gimnaziului nu înseamnă şi sfârşitul învăţământului obligatoriu. Învăţământul obligatoriu continuă încă doi ani la liceu sau trei ani la şcoala profesională. Deci, aici suntem, toţi elevii vor continua să înveţe după clasa a VIII-a”.

Ministrul a precizat că va vorbi despre cifrele exacte de şcolarizare după ce proiectul de hotărâre va fi aprobat în Guvern.

Sunt foarte atentă când vorbesc despre cifre, nu vreau să avansez o cifră înainte de a o avea în faţă. Din câte ştiu eu, sunt circa 70.000 de locuri în şcolile profesionale. M-aţi obligat să spun o cifră fără să am în faţă datele exacte, (…) dar, mâine după şedinţa de Guvern voi ieşi în conferinţa de presă şi voi vorbi despre ele„, a mai declarat Andronescu.

Context:

Locurile pentru elevii care intră la liceu în clasa a IX-a vor fi reduse cu 29.400 față de anul trecut, potrivit noii forme a proiectului de hotărâre de guvern, publicat de Ministerul Educației. Nu există o justificare sau o fundamentare a tăierii numărului de locuri de la liceu, mai ales că, initial, proiectul de HG pus în dezbatere publică la sfârșitul lunii martie prevedea aceeași cifră de școlarizare pentru clasa a IX-a, cursuri de zi, ca și anul trecut, 164.000. Recent, însă, documentul a fost înlocuit cu un altul în care numărul de locuri pentru clasa a IX-a este de doar 134.600. În acest an sunt înscriși în clasa a VIII-a 175.463 de elevi care acum se pregătesc să dea Evaluarea Națională și apoi admiterea la liceu.


2 comments
  1. `privind cifra de şcolarizare de anul viitor şcolar` = asta este un model de exprimare edupedu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Echivalarea titlului de doctor cu gradul didactic I

DOCUMENT Model de raport lunar pe care trebuie să îl completeze profesorii pentru a primi sporul de doctorat și exemple de activități luate în calcul pentru acordarea lui, publicate de ISJ Dolj

Profesorii trebuie să depună lunar un raport de activitate suplimentară pentru a putea primi sporul de doctorat. Elaborarea unei lucrări științifice si rezolvarea creativă a situațiilor ce impun managementul riscului,…
Vezi articolul

Părinții elevilor până în 12 ani ale căror școli au decis să adopte scenariul online fără a avea la bază o anchetă epidemiologică a DSP și o hotărâre a Comitetului pentru Situații de Urgență, ori cei care sunt în grupe de risc și solicită școală online, nu primesc concediu plătit de la serviciu, pe baza ordonanței 147, ca să-și supravegheze copiii

Părinții elevilor ale căror școli au decis să adopte scenariul online fără a avea la bază o anchetă epidemiologică a DSP și o hotărâre a Comitetului pentru Situații de Urgență…
Vezi articolul
Creier, minte, neuro

Andrei Miu, profesor de neuroștiințe cognitive: Nu avem un creier reptilian. Evoluția creierului nu merge așa / Erorile teoriei creierului triunitar, o teorie abandonată de știință ca fiind greșită, dar atât de populară și crezută în prezent

„Nu avem un creier reptilian. Evoluția creierului nu merge așa. Dovezile din paleontologie arată că reptilele și mamiferele au evoluat în paralel, deci, mamiferele nu aveau cum să ‘moștenească’ o…
Vezi articolul