Standardele reduse pentru obținerea titlurilor didactice în Drept și restricțiile mai slabe pentru prevenirea conflictului de interese în cazul atestatului de abilitare – confirmate prin decizie definitivă a Înaltei Curți / Hotărârea vine în momentul în care Ministerul Educației pregătește noi norme în aceste domenii

[jp_post_view]
Foto: © Stokkete | Dreamstime.com
O decizie de acum doi ani a instanței, ce elimina o parte dintre standardele minimale pentru conferirea titlurilor didactice în domeniul Dreptului și înlătura o măsură de prevenire a conflictului de interese în obținerea atestatului de abilitare, a fost confirmată printr-o decizie definitivă luată săptămâna aceasta de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), care a respins un recurs declarat de Ministerul Educației în acest dosar. Hotărârea ICCJ vine în contextul în care Ministerul Educației pregătește noi norme în ambele domenii.
  • Mai precis, ICCJ a respins, miercuri, recursul împotriva unei decizii din 2021 a Curții de Apel București, într-un dosar deschis de Sebastian Bodu împotriva Ministerului Justiției, în contencios administrativ. Prin acea decizie, ICCJ anula unele standarde minimale pentru conferirea titlurilor didactice din învățământ superior, în domeniul științelor juridice, precum și un punct referitor la conflictul de interese în ceea ce privește rudele apropiate, în evaluarea dosarului de abilitare, din Metodologia pentru obținerea procesului de abilitare. Detalii – mai jos

Acum doi ani, decizia de atunci a Curții de Apel determina un conflict între fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, și Mircea-Dan Bob-Bocșan, șeful Comisiei pentru Științe Juridice din CNATDCU, for care propune standardele minimale pentru conferirea titlurilor didactice î și după Legea veche a educației, și după Legea nouă a învățământului superior.

În acest moment, Ministerul pregătește norme noi atât în privința standardelor, cât și în metodologia pentru abilitare. Potrivit Calendarului de punere în aplicare a dispozițiilor Legii învățământului superior din 2023, pe 1 noiembrie 2023 sunt așteptate, între altele:

  • Un Ordin al ministrului educației privind aprobarea standardelor minimale naționale necesare și obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice de conferențiar și profesor din învățământul superior, a atestatului de abilitare, precum și a diplomei de doctor
  • Un Ordin al ministrului educației privind aprobarea metodologiei pentru obținerea atestatului de abilitare
Ce spune decizia din 20 septembrie a ICCJ, prin care e respins ca nefondat recursul Ministerului Justiției:

“Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Educaţiei împotriva sentinţei nr. 1028 din 29 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. În temeiul art.23 din Legea nr.554/2004 dispune publicarea, în Monitorul Oficial al Românmiei, a hotărârii recurate. Definitivă. Pronunţată astăzi, 20 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.” 

Decizia ICCJ
Ce spunea decizia din 29 iunie 2021 a Curții de Apel București:
  • “Admite în parte acţiunea precizată/modificată. Anulează în parte Ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nr. 6129/2016, doar în ceea ce priveşte Anexa 24, pct. 2 („Standarde minimale”), criteriul C1 („Performanţă de fond”), liniuţele a doua şi a treia. 
  • Anulează în parte Ordinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 5229/2020, doar în ceea ce priveşte art.10 lit. a din Metodologia privind organizarea şi desfăşurarea procesului de obţinere a atestatului de abilitare, aprobată prin ordinul indicat şi prevăzută în Anexa 1 din acest ordin.
  • Suspendă executarea în parte a Ordinului Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nr. 6129/2016, doar în ceea ce priveşte Anexa 24, pct. 2 („Standarde minimale”), criteriul C1 („Performanţă de fond”), liniuţele a doua şi a treia. Suspendă executarea în parte a Ordinului Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 5229/2020, doar în ceea ce priveşte art.10 lit. a din Metodologia privind organizarea şi desfăşurarea procesului de obţinere a atestatului de abilitare, aprobată prin ordinul indicat şi prevăzută în Anexa 1 din acest ordin. Respinge în rest acţiunea precizată/modificată. (….)”
Decizia din 2021 a Curții de Apel

Edupedu.ro a explicat pe larg, atunci, ce spun prevederile anulate/suspendate prin decizia Curții de Apel:

Anexa nr. 24 din ordinul 6129/2016 vorbește despre “standardele minimale necesare și obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învățământul superior și a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare”, standarde aplicate de Comisia CNATDCU responsabilă cu domeniul științelor juridice.

  • Anularea/suspendarea aplicării liniuțelor a 2-a și a 3-a din cadrul acestor standarde minimale înseamnă că, pentru un profesor universitar, cercetător științific gradul I, nu ar mai fi nevoie să prezinte două comunicări într-o limbă străină de largă circulație internațională, nici să fi fost director/responsabil al unui grant de cercetare sau contract direct de cercetare (cu rute alternative).
  • Pentru conferențiar universitar, cercetător științific gradul II, aceleași liniuțe prevăd o comunicare într-o limbă străină de largă circulație și să fi fost director/responsabil al unui grant sau contract direct de cercetare (cu rute alternative).

Metodologia privind organizarea și desfășurarea procesului de obținere a atestatului de abilitare, aferentă Ordinului 5229/2020, vorbește, la articolul 10, despre evaluarea dosarului de abilitare, care este necesară pentru conducătorii de doctorat. Art. 10: “Se află în situația de conflict de interese persoana implicată în procedura de evaluare, în situația existenței unui interes personal, în cazurile în care: a) este soț, afin ori rudă până la gradul al II-lea inclusiv; b) a beneficiat în ultimii 3 ani anteriori evaluării ori beneficiază în prezent de foloase de orice natură din partea persoanei evaluate)”.

  • Prin decizia de acum a instanței, litera a), anume cea care prevede un conflict de interese dacă în evaluare e implicată o rudă apropiată, nu mai este aplicată.

Potrivit site-ului Juridice.ro, motivul invocat pentru anularea/suspendarea standardelor minimale “a fost lipsa de claritate și predictibilitate a textului actului administrativ-normativ”. Pentru anularea prevederilor din metodologia procesului de obținere a atestatului de abilitare motivul a fost, potrivit sursei citate, “încălcarea unei legi, ca normă juridică superioară, respectiv a dispozițiilor privind conflictul de interese și incompatibilitatea de la art. 42 alin. (1) pct. 9 și alin. (13) C. proc. Civ.”.

Sursă de tensiuni între fostul ministru Cîmpeanu și CNATDCU

În 2021, site-ul Juridice.ro, citat de Edupedu.ro (între timp, articolul citat atunci nu mai apare la adresa respectivă și nu a putut fi găsit prin căutare pe site-ul Juridice.ro) semnala un schimb dur de acuzații și critici între fostul ministru Sorin Cîmpeanu și președintele comisiei de științe juridice a CNATDCU, Mircea-Dan Bob-Bocșan. Primul a criticat, prin intermediul site-ului respectiv, comisia de științe juridice a CNATDCU de “neglijență/lipsă de reacție” cu efecte “extrem de grave”, ș i a susținut că “se vor pune sub semnul întrebării toate deciziile CNATDCU de invalidare a dosarelor de abilitare în științe juridice, prin raportare” la criteriile ce fac obiectul deciziei Curții de Apel. În replică, președintele Comisiei a acuzat o “serie de șicane la care suntem supuși în ultima perioadă” și a afirmat că nu e treaba Comisiei să ofere consultanță de specialitate ministerului.

Citește și:
Scade rigoarea pentru standardele de obținere a titlurilor didactice în Drept și pentru evaluarea abilitării pentru conducătorii de doctorat, în urma unei decizii a Curții de Apel / Acuze reciproce între ministrul Educației și șeful Comisiei pentru Științe Juridice din CNATDCU

Foto: © Stokkete | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Val de ironii la adresa lui George Simion, după ce liderul partidului extremist AUR a lipsit de la ultimele dezbateri electorale: Mie la atâtea absențe mi se scădea nota la purtare / Mai bine o absență cinstită, decât un 2 meritat / Am zis că vin, dar era marketing

Absența candidatului George Simion de la majoritatea dezbaterilor electorale la care a fost invitat în ultimele două săptămâni dinaintea alegerilor prezidențiale a generat un adevărat val de ironii în mediul…
Vezi articolul

Premieră la Iași: pasionații de film sunt așteptați la noul multiplex spectaculos cu tehnologia 4DX la Cinema City / Profesorii au acces gratuit, iar elevii cu care vin la film au prețuri preferențiale (P)

Pe 22 mai 2025, Cinema City își deschide oficial porțile celui mai nou multiplex cinematografic din regiune, situat în cadrul Mall Moldova din Iași. Noua locație reprezintă un reper important…
Vezi articolul

VIDEO Cîmpeanu, despre problemele plății salariilor profesorilor: A fost o eroare informatică, am primit asigurări de la Ministerul de Finanțe că va fi remediată foarte rapid / În 5 județe nu s-au primit salariile în învățământ

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat la Digi24 că întârzierea plății salariilor profesorilor s-a întâmplat, luni, în 5 județe și că a primit asigurări de la Ministerul de Finanțe că…
Vezi articolul

Campus de învăţământ dual „care va reconfigura învăţământul tehnologic liceal şi universitar” din Târgu Mureş, proiect major în valoare de peste 29.9 milioane de euro anunțat de Universitatea de Medicină „Emil Palade”

Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş anunță că va ridica un campus de învăţământ tehnic dual, care va „reconfigura învăţământul tehnologic liceal şi…
Vezi articolul

Elevii din județele Botoșani și Iași revin în școli miercuri, 10 ianuarie, după ce cursurile au fost suspendate din cauza zăpezii, anunță inspectoratele școlare / Orele vor fi recuperate după cum decide fiecare școală

Elevii din județele Botoșani și Iași revin în școli miercuri, 10 ianuarie, după ce vremea rea din țară a afectat aceste zone și a provocat suspendarea cursurilor, anunță inspectoratele școlare…
Vezi articolul