Elevii și profesorii au liber joi, 5 octombrie, de Ziua Educației

[jp_post_view]
Învățământul primar
Foto: Pexels.com
Joi, 5 octombrie, este zi liberă pentru elevi și profesori, deoarece este sărbătorită Ziua Educației. Conform ordinului privind structura anului școlar actual și contractului colectiv de muncă la nivel de învățământ, nu se organizează cursuri pe 5 octombrie.

Articolul 3 al Ordinului privind structura anului școlar 2023-2024 prevede că “În ziua de 5 octombrie – Ziua Internațională a Educației și în zilele nelucrătoare / de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri”. Aceeași zi este prevăzută și în contractul colectiv de muncă (CCM) la nivel de sector.

Ziua liberă pentru profesori și elevi este cu trei săptămâni și două zile înaintea primei vacanțe a anului școlar în curs, structurat pe module de învățare (vacanța programată pentru 28 octombrie – 5 noiembrie).

Amintim că anul acesta școlar a început pe 11 septembrie și este organizat pe 5 „module de învățare” și are 5 vacanțe. Harta vacanțelor de schi din februarie 2024 a fost publicată de Ministerul Educației și a treia săptămână din lună a fost aleasă în cele mai multe județe.

Desemnată de UNESCO, această zi marchează semnarea, în 1966, a “Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor”. Această recomandare, alături de cea “privind învăţământul superior” din 1997, constituie principalul cadru de referinţă pentru abordarea drepturilor şi responsabilităţilor cadrelor didactice la scară globală, potrivit site-ului en.unesco.org, scrie Agerpres.

Citește și:
Joi, 5 octombrie, zi liberă pentru elevi, profesori și angajații din Învățământ. Ziua Educației este nelucrătoare prin Contractul colectiv de muncă
Cursuri online, conferințe și podcasturi gratuite pentru profesori, oferite de British Council, de Ziua Internațională a Educației


4 comments
  1. răspunsul dvs arata clar că profesorii sunt doar niste bone și școala e creșă! Nu se obosise nimeni,este marcat un moment.

    1. Șăfu’, nu profesorii stabilesc zilele libere nici structura anului școlar… E nevoie de cadre didactice! Te așteptăm!… Suntem primii care vrem să ne facem treaba dar… aleșii sunt cu ciorpacul după voturi!

    2. Te oftici! Naspa! Las ca trece!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Comisiile ilegale de la concursul de directori semnalate de minister într-o adresă către toate inspectoratele din țară, deși secretarul de stat Sorin Ion susținea că doar în București era „o problemă de ordin general” / Inspectoratele ar fi ignorat metodologia, iar ministerul avertizează că asta poate duce la „anularea probei de interviu” în cazul contestării

Ilegalitatea constituirii comisiilor de concurs pentru directorii de școli a fost semnalată de Ministerul Educației într-un al doilea document trimis de data aceasta tuturor inspectoratelor școlare, potrivit unei adrese obținute…
Vezi articolul

BREAKING Ministerul Educației a retras proiectul de ordonanță de urgență care dădea posibilitatea universităților să înființeze societăți comerciale și consorții de învățământ dual

Ministerul Educației a retras proiectul de ordonanță de urgență în care erau prevederi prin care universitățile puteau înființa societăți comerciale și prin care se puteau înființa consorții de învățământ dual.…
Vezi articolul