Control al Inspectoratului Şcolar la Liceul de Industrie Alimentară din Sibiu, unde s-ar fi cerut câte 100 de lei de la profesori pentru analizele medicale ale elevilor care fac practică

[jp_post_view]
Foto: © Arrowsmith2 | Dreamstime.com
Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Sibiu va face un control la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară ‘Terezianum’ din municipiu, unde s-ar fi cerut „sponsorizări sau donaţii din partea cadrelor didactice”, pentru analizele medicale ale elevilor care fac practică, conform Agerpres.

„Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu a luat act de cele transmise de către dumneavoastră şi va demara un control tematic la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară ‘Terezianum’ Sibiu. În funcţie de rezultatele acestui control, vor fi dispuse măsurile ce decurg din legislaţia actuală”, a declarat, pentru Agerpres, Rodica Ţălnariu, inspector general adjunct.

Consilierul local USR Ionuţ Ghişe a anunţat marţi, printr-un mesaj publicat pe pagina sa de socializare, că ‘la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară ‘Terezianum’ din Sibiu se solicită sponsorizări şi donaţii din partea cadrelor didactice. Sumele solicitate sunt aproximativ 100 lei / cadru didactic şi merg spre acoperirea costurilor cu analizele elevilor care urmează să efectueze stagii de practică în cadrul şcolii’, potrivit sursei citate.

Foto: © Arrowsmith2 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. Aloooooo, …,, Consilierul local USR Ionuţ Ghişe a anunţat marţi, printr-o mesaj publicat pe pagina sa de socializare, că ‘la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară ‘Terezianum’ din Sibiu se solicită…,, atenție la exprimare!!!! Sunteti un site cu știri despre educație și ,,acceptati,, greseli de genul…,,printr-o mesaj”.!!!!????

  2. Vad ca ati preluat si dvs aceasta aberatie a dlui Ionut Ghise, consilierul USR care „lupta” pentru profesorii „terorizati” din Terezianum. De ce nu vorbiti si cu profesorii inainte sa publicati asemenea stire?! Oameni buni, de cand A DONA/ A SPONSORIZA e ceva rau si necesita cercetari?! Eu as felicita profesorii care isi ajuta elevii donand sau sponsorizand. NU NE-A OBLIGAT NIMENI!!! Cine a vrut, a donat, cine nu, nu. Nu inteleg de ce dl consilier face circ pe FB, preluat de presa, si reclama la ISJ ceva ce nu exista. Am donat pt Ucraina, am donat pt Spitalul Judetean, in pandemie, am donat pentru persoane defavorizate in cadrul SNAC si alte proiecte comunitare ( dar presa si FB nu au vuit) de ce ne cercetati/ certati ca am donat pentru elevii nostri, dle consilier & co? Chiar nu inteleg de ce s-a creat atata circ si defaimare in jurul liceului nostru? Cu banii mei fac ce doresc, inclusiv sa donez scolii mele si pentru elevii mei, nu e nevoie sa ma reprezinte consilieri locali, partide si alte organizatii pentru ceva de care nu m-am plans! Nu ne cunoasteti nici pe noi, nici pe elevii nostri, nu stiti care sunt problemele cu care ne confruntam dar vorbiti in numele nostru al tuturor? Aparati pe cel/ cea care vi s-a plans, daca este cazul, nu loviti in noi cei care am donat voluntar si vrem sa ajutam acolo unde este nevoie, inclusiv in scoala noastra. Pana acum apareau in presa critici la adresa profesorilor ca cer bani de la elevi si parinti pentru diverse lucruri, s-a interzis fondul clasei desi se pare ca unii mai practica, iar noi suntem terfeliti pe retelele de socializare si prin presa ca donam/ sponsorizam analizele elevilor? Incredibil! Unde sunt romanii omenosi, darnici si ospitalieri cu care ne tot laudam ca popor? Terezianum este o comunitate care vrea sa ajute unde e posibil, nu e o afacere si nici nu e in campanie electorala! Eu ma dezic de neadevarurile care au aparut in spatiul public cu privire la presupusa obligativitate sau presiune de a dona pentru elevi. Singura „obligatie” e de ordin moral, civic, izvorata din felul meu de a fi si din dorinta de a construi ceva bun, frumos si durabil alaturi de oameni ca mine. Am dreptul, libertatea si obligatia morala de a ajuta acolo unde consider ca pot si o voi face in continuare, in tacere, fara sa astept laude sau multumiri de la superiori, presa, autoritati locale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Refuzați impostura, extremismul, agresivitatea socială, lipsa de bun simț. Refuzați patriotismul semidoct. Este un demers de pseudopatriotism și este antiromânesc – mesajul ministrului Educației de Ziua Națională a Tineretului

„Refuzați impostura, extremismul, agresivitatea socială, lipsa de bun simț, patriotismul semidoct. Este un demers de pseudopatriotism și este antiromânesc”, spune ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, în mesajul său adresat…
Vezi articolul

Gindrovel Dumitra, vicepreședinte al Societății de Medicina Familiei, despre începerea școlii: Copiii trebuie să învețe mai ales comportamentul în condițiile epidemiei / La 100 de cazuri școlile erau închise pentru că nu știam cum să ne apărăm de virus, între timp am aflat cum să ne ferim

„Școala trebuie să înceapă. Copiii trebuie să învețe și trebuie să învețe în primul rând comportamentul adaptat condițiilor epidemiei”, a declarat pentru G4Media.ro medicul Gindrovel Dumitra, vicepreședinte al Societăţii Naţionale…
Vezi articolul

Arafat, despre o posibilă modificare a testării elevilor: Sunt țări unde fiecare copil își face singur testul sub supravegherea profesorului. Și asta e o soluție / Să fim siguri că testele și banii dați de statul român sunt folosiți corect și cu rezultat

Secretarul de stat Raed Arafat a vorbit astăzi despre o posibilă modificare a procedurii de testare a elevilor, pentru depistarea cazurilor de Covid și prevenirea răspândirii virusului. „E posibil ca…
Vezi articolul