Guvernul britanic oferă lecții gratuite de competențe digitale de anul viitor pentru cei peste 19 ani. Un om care nu e online pierde 744 de lire pe an

[jp_post_view]
SURSA: pixabay.com
Guvernul britanic a anunțat că din 2020 va oferi lecții gratuite de competențe digitale pentru a îmbunătăți nivelurile de alfabetizare digitală din întreaga țară, potrivit Ministerului Educației din Marea Britanie. Măsura a fost aprobată după dezbateri publice care au durat 12 săptămâni. Orice persoană care are vârsta de peste 19 ani va avea dreptul să beneficieze de lecțiile gratuite.
  • Între timp, în România, Informatica lipsește dintre probele de BAC prezentate de ministrul Ecaterina Andronescu în viziunea sa despre educație. Detalii aici

Abilitățile esențiale, inclusiv scrierea de e-mailuri, completarea formularelor on-line și utilizarea unei tablete, toate vor fi dezvoltate, iar cursurile vor fi stabilite în conformitate cu standardele naționale. Marea majoritate a locurilor de muncă sunt deja dependente de aceste competențe, dar în următorii 20 de ani, nouă din zece locuri de muncă le vor cere, potrivit sursei citate.

În ciuda acestui efort pentru cunoașterea digitală, unul din cinci adulți se încadrează sub nivelul necesar de competență, adică, potrivit raportelor care fundamentează decizia britanicilor, 11,3 milioane de cetățeni nu au competențe digitale suficiente, iar 4,3 milioane nu au abilități digitale de niciun fel. Marea Britanie are o populație de 66,04 milioane de locuitori, potrivit Institutului de Statistică de la Londra.

PROIECTUL MĂSURII poate fi descărcat de aici

Ministrul uceniciei și abilităților, Anne Milton, recunoaște că aceste competențe digitale sunt extrem de importante și că dorește să vadă persoanele de toate vârstele capabile să le utilizeze pentru a-și îmbunătăți atât viața cotidiană, cât și viața profesională. Lipsa abilităților digitale afectează fiecare aspect al vieții, de la aplicarea rolurilor de muncă la contactarea familiei și a prietenilor.

Potrivit unui studiu făcut de guvernul londonez în 2017, este mult mai probabil ca cei fără abilități digitale de bază să avanseze în carieră – s-a prevăzut că în 20 de ani, 90% din toate locurile de muncă vor necesita un element de competențe digitale;

În plus, cei care sunt online reușesc, prin tranzacțiile și operațiunile pe care le fac cu ajutorul internetului și tehnologiei, să economisească în medie 744 de lire sterline pe an (4.124 de lei sau 866 de euro), arată un alt raport, făcut de Ipsos Mori, numit „Basic Digital Skills UK Report 2017” 

Încă un element foarte important este punctat în motivarea măsurii – riscul de excludere socială este mult mai mare pentru cei care nu interacționează cu mediul online. Există studii care arată că 81% dintre cei peste 55 de ani consideră că statul pe internet îi face să se simtă parte a societății moderne și 72% spun că timpul petrecut online i-a ajutat să-și reducă sentimentele de singurătate.

Cursurile de calificare, care oferă calificări recunoscute, vor îndeplini cerințele stabilite de regulamentul independent de examene Ofqual. Acestea vor fi finanțate integral pentru cei care nu au abilități digitale sau prezinta abilitati digitale scăzute și vor încorpora utilizarea laptopurilor, tabletelor și telefoanelor inteligente, pregătindu-i pe cursanți să îndeplinească sarcini cum ar fi trimiterea de e-mail-uri și efectuarea de plăți online.

Măsura vine în contextul în care aproape jumătate din adulții din Europa duc lipsă de competențe digitale de bază, potrivit Comisiei Europene.

La nivelul Comisiei ar urma să fie pus în aplicare un nou set de măsuri pentru a îmbunătăți rata slabă a alfabetizării digitale în rândul adulților europeni. Este vorba despre un plan de educație digitală care vizează îmbunătățirea cunoștințelor și a inovării în epoca schimbărilor rapide ale tehnologiei digitale și va prevedea că școlile din UE vor dispune de facilități adecvate pentru a realiza dezvoltarea necesară, potrivit sursei citate.

Citește și:

FOTO: by rawpixel from Pixabay


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Vineri Guvernul ar trebui să semneze un nou acord cu sindicatele din Educație – al treilea în ultimii 8 ani. Ce s-a întâmplat cu promisiunile deșarte din celelalte acorduri semnate de aceiași lideri sindicali

Vineri, 4 februarie, ar trebui să se semneze un nou acord între sindicatele din Educație și Guvern, care să prevadă soluții „pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017” și „plata eșalonată a…
Vezi articolul

Șeful Inspectoratului București spune că anul acesta a găsit planul de școlarizare gata făcut, dar că „anul viitor vom suplimenta locurile la licee, dacă vor fi mai mulți elevi decât numărul de locuri”

Anul acesta, 1.216 elevi care au terminat gimnaziul și au dat Evaluarea Națională au rămas fără un loc la liceu în București, după prima repartizare computerizată. Mai sunt disponibile doar…
Vezi articolul

Burse în valoare de până la 11% din salariul minim și un Consiliu național pentru investiții în infrastructură școlară, printre cerințele din Raportul privind starea învățământului preuniversitar din perspectiva elevilor

Reprezentanții elevilor solicită crearea unei instituții la nivel național care să monitorizeze investițiile în infrastructura școlară – „Consiliul Național pentru Investiții în Infrastructură Școlară”, cu rol de coordonator financiar, se…
Vezi articolul
Ordinul privind organizarea cursurilor pe timp de pandemie

Consiliul Elevilor: Guvernul să elaboreze și să aprobe urgent normele reglementării transportului elevilor, altfel, în perioada următoare vom fi martorii unei creșteri semnificative a abandonului școlar

Consiliul Național al Elevilor solicită Guvernului elaborarea și aprobarea, în regim de urgență, a normelor legale necesare reglementării transportului elevilor. „În caz contrar, în perioada următoare, vom fi martorii unei…
Vezi articolul

Înscrierea în clasa pregătitoare 2020: Unde se fac programările pentru evaluarea psihosomatică a copiilor. Jumătate dintre Centrele județene nu au publicat datele necesare părinților

Prima fază a înscrierilor la clasa pregătitoare a intrat, teoretic, în linie dreaptă chiar de luni, prin publicarea informațiilor necesare pentru programarea evaluărilor psihosomatice a copiilor născuți după 1 septembrie…
Vezi articolul