”IA” este cuvântul anului 2023, potrivit dicţionarului Collins / Cum a comentat ChatGPT informația: Reflectă impactul profund al inteligenţei artificiale în lumea noastră care evoluează rapid

[jp_post_view]
Foto: Pixabay.com
Interesul manifestat la nivel global în 2023 pentru inteligenţa artificială – sau cel puţin intensificarea dezbaterilor cu privire la viitorul acestui sector, dacă AI va deveni o forţă benefică sau va duce la o distrugere apocaliptică – i-a determinat pe editorii dicţionarului Collins să desemneze ”AI” „cuvântul anului”, informează bbc.com, scrie G4Media.

Sintagma a fost utilizată de patru ori mai mult anul acesta, au menţionat editorii.

Printre cuvintele luate în calcul pentru „cuvântul anului” s-au mai numărat „ultraprocesat” sau „ulez”, însă directorul Collins, Alex Beecroft, a fost de părere că AI a fost „subiectul principal de discuţie în 2023”.

„Ştim că AI a devenit un subiect important de discuţie anul acesta datorită modului în care s-a dezvoltat şi a devenit rapid la fel de omniprezent şi de integrat în vieţile noastre ca e-mail-ul, streaming-ul sau orice altă tehnologie odată futuristă, azi parte a vieţii de zi cu zi”, a precizat el.

Când a fost rugat să comenteze pentru BBC News, chatbot-ul ChatGPT a spus: ”Alegerea AI drept cuvântul anului de către Collins Dictionary reflectă impactul profund al inteligenţei artificiale în lumea noastră care evoluează rapid şi în care inovaţia şi transformarea sunt impulsionate de puterea algoritmilor şi de date”.

Citește mai mult pe G4Media.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Monitorizarea predării online, chestionar de feedback pentru profesori și declarație pentru protejarea dreptului la imagine, printre deciziile anunțate de Ministerul Educației și sindicate

Predarea online va fi monitorizată de sindicatele profesorilor împreună cu inspectoratele școlare și conducerile unităților de învățământ, iar profesorii vor putea oferi feedback prin chestionar, pentru activitatea desfășurată de către…
Vezi articolul

PROIECT Limba latină este reintrodusă la Filiera Teoretică – Uman – Filologie în toți anii de liceu – noile Planuri-cadru puse în consultare / La această specializare este reintrodusă și Literatura universală / O oră de discipline ȘTIAM în clasele a XI-a și a XII-a, mai puțină Geografie

Limba latină, eliminată în proiectul inițial de planuri cadru, este reintrodusă în toți anii de liceu în planul-cadru pentru Filiera teoretică – profil Umanist, Filologie, conform noului proiect pus în…
Vezi articolul

OFICIAL BAC 2025. Programele la Limba română pentru școlile și secțiile cu predare în limba maghiară, după ce la examenul din vară au fost acuzații de discriminare a elevilor de etnie maghiară din Cluj. Conținuturile pentru elevii de la filierele teoretică, tehnologică și vocațională

Programele la Limba și literatura rămână pentru școlile și secțiile cu predare în limba maghiară, BAC 2025, au fost publicate în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul ministrului educației nr.…
Vezi articolul