Premiul Nobel pentru Chimie 2018 a fost acordat cercetătorilor Frances H. Arnold, George P. Smith şi Gregory P. Winter

[jp_post_view]
Premiul Nobel pentru Chimie
Premiul Nobel pentru Chimie 2018 a fost acordat profesorilor Frances H. Arnold, George P. Smith şi Gregory P. Winter, a anunțat în urmă cu puțin timp Comitetul de acordare a premiilor. Premiul a fost acordat pentru crearea unei noi familii de proteine, care pot fi utile în orice domeniu. “Enzimele produse prin evoluția direcționată sunt folosite pentru a produce totul, de la biocombustibili la medicamente. Anticorpii au evoluat utilizând o metodă numită ‘phage display’ care poate combate bolile autoimune și, în unele cazuri, vindecă cancerul metastatic”, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul oficial nobelprize.org.

Cercetătoarea Frances H. Arnold, de la California Institute of Technology, SUA, a primit premiul pentru evoluția direcționată a enzimelor. Aceasta a declarat recent, într-o conferință susținută la Congresul European de Chimie 2018 (EuCheMs), că „folosind intuiția chimică și imitând procesele evolutive naturale, putem genera noi familii de enzime care pot cataliza reacții importante, necunoscute în biologie”. „Aceste noi posibilități măresc sfera de aplicare a materialelor pe care le putem obține folosind biologia sintetică, apropiindu-ne astfel de o lume în care sinteza chimică poate fi complet programată genetic”.

Premiul Nobel pentru Chimie

George P. Smith, de la University of Missouri, SUA, și Sir Gregory P. Winter, de la MRC Laboratory of Molecular Biology, Cambridge, UK, au primit Nobelul pentru cercetările legate de bacteriofagi, virusuri care infectează bacterii şi care pot fi transformate în proteine noi, potrivit Mediafax.

Știre în curs de actualizare


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sorin Cîmpeanu, Consiliul Rectorilor: Cele mai multe universităţi au decis să deruleze exclusiv online partea de cursuri. Problema deschiderii căminelor studenţeşti este extrem de acută, iar unele universităţi cer test COVID negativ la cazare

Cele mai multe universităţi din România au decis să facă exclusiv cursuri online, mare parte din seminarii vor fi susţinute tot pe internet, iar pentru aplicaţii, lucrări practice, laboratoare şi…
Vezi articolul

Patru ani de studenție pentru viitorii profesori de Limba română, care să fie pregătiți să folosească și resursele digitale la clasă – ceruți Ministerului Educației de Facultatea de Litere de la Universitatea Al. I. Cuza din Iași. Decana Claudia Tărnăuceanu: Studenții trebuie pregătiți cu o înțelegere solidă a domeniului, cu abilități pedagogice și învățați să folosească tehnologia modernă cu elevii – INTERVIU

Facultatea de Litere de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași se alătură demersului inițiat de decanele Facultăților de Litere și de Limbi și Literaturi Străine (FLLS) de la…
Vezi articolul

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Universitatea pentru Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași și Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara vor forma profesori din liceele agricole, până pe 30 septembrie 2025 – apel PNRR de 600.000 euro

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Universitatea pentru Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași și Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara vor…
Vezi articolul

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a înființat o nouă facultate, de Științe Medicale și ale Sănătății. Aceasta vizează programe în engleză și gândite în paradigme educaționale de tipul case-based

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca are din toamnă o nouă facultate: Facultatea de Științe Medicale și ale Sănătății, anunță instituția de învățământ superior. „În lume nu prea există universități comprehensive de…
Vezi articolul

Fond bugetar de 100 de milioane de lei pentru finanțarea cercetării în universități și în 2022 / 45% din bani – alocați pe baza metarankingului universităților, care trebuie finalizat până pe 31 martie

Fondul bugetar pentru finanțarea cercetării științifice în universități, în 2022, este de 100.000.000 de lei, potrivit Metodologiei privind finanțarea cercetării în instituțiile de învățământ superior de stat, publicată miercuri. 45%…
Vezi articolul