Poliţia a deschis cercetările pentru vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă, în cazul internatului prăbuşit la Odorheiu Secuiesc

[jp_post_view]
Foto: ISU Harghita
Inspectoratul Judeţean de Poliţie Harghita a demarat cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă, în urma prăbuşirii unui perete al internatului Liceului ‘Tamasi Aron’ din Odorheiu Secuiesc, incident soldat cu moartea unui elev şi rănirea a trei adolescente, conform Agerpres.

‘Poliţiştii efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă’, au precizat, luni seară, reprezentanţii IJP Harghita.

Potrivit Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, echipajele de salvare au scos de sub dărâmături patru elevi cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, şi anume trei fete şi un băiat, dar acesta din urmă nu a răspuns manevrelor de resuscitare. Una dintre cele trei eleve a suferit traumatisme severe şi este intubată, iar celelalte două au diverse traumatisme, dar sunt conştiente. 

Citește și:
Val de comentarii critice la adresa „România educată”, la postarea președintelui Klaus Iohannis în care acesta cere elucidarea cauzelor tragediei de la liceul din Odorheiu Secuiesc
Kelemen Hunor: Întrebarea e cine a dat aviz, cine a lăsat copiii în clădire în timpul lucrărilor, aici trebuie căutați responsabilii 
La internatul din Odorheiul Secuiesc unde un elev a murit erau cazați 97 de elevi de la mai multe licee / O parte dintre cei care se aflau în clădire în momentul surpării peretelui au reuşit să fugă din camere. Dacă se întâmpla la ora 17 când începeau activitățile era mai grav, spune șeful ISJ Harghita
Ședință de urgență la Ministerul Educației, după ce un elev a murit și alți trei au fost răniți la Odorheiu Secuiesc, de prăbușirea unui cămin de liceu. Ligia Deca: Autoritățile locale să trateze cu maximă responsabilitate gradul de siguranță pe care clădirile în care sunt copii îl oferă
Klaus Iohannis: Solicit elucidarea de urgență a cauzelor care au dus la prăbușirea clădirii și pedepsirea celor care se vor dovedi vinovați
Ligia Deca despre prăbușirea peretelui internatului din Odorheiul Secuiesc: Nu am date despre situația clădirii. Autoritățile locale pot aplica pentru fonduri pentru consolidarea clădirilor. Așa ceva nu trebuie să se mai întâmple
BREAKING Un elev a murit sub peretele prăbușit al căminului Liceului Tamași Aron din Odorheiu Secuiesc, județul Harghita. Alte trei victime au fost scoase de sub dărâmături și sunt la spital / Clădirea e pe lista Ministerului Educației de școli cu risc seismic, dar apare ca neîncadrată într-o clasă


2 comments
  1. Romania lucrului tot mai prost facut, cu conducatori tot mai dezinteresatui, mai nepasatori fata de oameni!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Iohannis, despre nivelul de alfabetizare funcțională al elevilor români: „Un fenomen extrem de îngrijorător și din păcate acest fenomen nu se găsește doar la tineri, se găsește și în societate la modul general” – VIDEO

Nivelul de alfabetizare funcțională al elevilor români este „un fenomen extrem de îngrijorător și din păcate acest fenomen nu se găsește doar la tineri, se găsește și în societate la…
Vezi articolul
Tichete educaționale 2024 - cardurile educaționale de 500 de lei

Cardurile educaționale rămase nedistribuite vor fi returnate de inspectorate în termen la 15 zile de la terminarea anului școlar / Alte modificări privind tichetele, publicate în Monitorul Oficial

Cardurile educaționale pentru rechizite și haine, rămase nedistribuite într-un an școlar din diverse motive, vor fi returnate de inspectoratele școlare Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene în termen de 15 zile…
Vezi articolul
Documente obligatorii pentru educatori în anul școlar 2024-2025

Deputații polonezi au adoptat legea care sporește controlul guvernamental asupra școlilor: directorii de școli vor putea fi destituiți mai ușor, iar activitățile extrașcolare desfășurate de ONG-uri în școli trebuie aprobate de supervizori desemnați special de guvern

Camera inferioară a parlamentului polonez a adoptat, joi, o lege în virtutea căreia controlul guvernului asupra şcolilor va fi înăsprit şi despre care criticii susţin că va reduce accesul elevilor…
Vezi articolul

Doar 21% dintre elevii din liceele cu profil agricol au participat la stagii de practică în cadrul unor parteneriate cu companii private în perioada 2020-2022 – raport / Școlile au nevoie de ajutor masiv pentru a încheia parteneriate pentru stagii de practică

Puțin peste un sfert dintre elevii care învață la un liceu cu profil agricol, 21%, au făcut stagii de practică la companii private, în perioada 2020-2022, arată un raport privind…
Vezi articolul

Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai se va autosesiza și va analiza cazul lui Adrian Ivan, profesor UBB și rector al Academiei SRI, acuzat de autoplagiat – președintele comisiei, Dacian Dragoș

Cazul lui Adrian Ivan, rectorul Academiei SRI și totodată profesor și coordonator de doctorate la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB), acuzat de autoplagiat într-o anchetă publicată de ziarul Libertatea, va fi analizat…
Vezi articolul