Mai multe școli din județele Brăila, Neamț și Iași au decis să rămână închise miercuri din cauza vremii nefavorabile, transmite Ministerul Educației / Elevii din peste 600 de școli se întorc la cursuri

[jp_post_view]
Regulile pentru înființarea unor noi unități de învățământ preuniversitar
Foto: Pexels.com
11 școli din județele Brăila, Iași și Neamț au decis prin consiliile de administrație să suspende cursurile și miercuri, 10 ianuarie, din cauza vremii rele, după cum transmite marți seară Ministerul Educației către jurnaliștii acreditați.

Restul de peste 615 școli din țară – din cele 629 care erau marți dimineață închise din cauza vremii nefavorabile – se redeschid pentru elevi și profesori.

Cele 11 școli care au raportat că nu se deschid nici miercuri au avut la bază decizii ale consiliilor de administrație (CA), potrivit informării.

Elevii din județele Botoșani și Iași, în afară de cele 8 școli din județul Iași care au decis menținerea deciziei de închidere, revin în școli miercuri, 10 ianuarie, după ce cursurile au fost suspendate din cauza zăpezii, anunță inspectoratele școlare.

Ministerul Educației a organizat astăzi o videoconferință la care au participat Ministrul Educației, Ligia Deca, Secretarul de Stat Ionel Florian Lixandru și inspectorii școlari generali, în contextul în care, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, a fost suspendată activitatea cu prezență fizică în unități de învățământ din mai multe județe.

În urma actualizărilor primite în cursul acestei seri, începând de mâine, 10 ianuarie, se vor relua cursurile cu prezență fizică în majoritatea școlilor în care activitatea a fost suspendată astăzi, 9 ianuarie.

Măsura suspendării activității cu prezență fizică se menține și mâine, 10 ianuarie, în școli din următoarele județe:

  • Brăila: o unitate de învățământ (structură), în baza hotărârii consiliului de administrație al unității
  • Iași: 8 unități de învățământ, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității
  • Neamț: 2 unități de învățământ, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității.

Recuperarea activității didactice pentru ziua de 9 ianuarie se va desfășura în cadrul unui program stabilit la nivelul consiliilor de administrație ale unităților de învățământ”, au transmis reprezentanții Ministerului Educației pentru jurnaliștii acreditați la instituție.

Ministra Educației, Ligia Deca, a transmis marți, 9 ianuarie, după videoconferința cu inspectorii școlari generali că acolo unde infrastructura permite, orele s-au putut desfășura online. În caz contrar, orele vor fi recuperate printr-un program stabilit la nivelul consiliilor de administrație ale unităților de învățământ, a scris oficialul pe Facebook.

Citește și:
Elevii din județele Botoșani și Iași revin în școli miercuri, 10 ianuarie, după ce cursurile au fost suspendate din cauza zăpezii, anunță inspectoratele școlare / Orele vor fi recuperate după cum decide fiecare școală
Ligia Deca, despre școlile închise din cauza ninsorii: Acolo unde infrastructura permite, orele se pot desfășura online / În caz contrar, orele vor fi recuperate printr-un program stabilit la nivelul consiliilor de administrație ale unităților de învățământ
Ministerul Educației: 629 de școli din 8 județe, închise marți din cauza vremii nefavorabile
ULTIMA ORĂ Toate școlile din județul Iași vor fi închise marți, 9 ianuarie, a decis Comitetul Județean pentru Situații de Urgență la propunerea Inspectoratului școlar / Luciana Antoci: Fiecare consiliu de administrație va decide un program de recuperare a cursurilor


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Învățământul profesional, obligatoriu pentru elevii care dau Evaluarea Națională anul acesta și nu obțin media de admitere 5. Comisia de Dialog Social a avizat propunerea Ministerului Educației

Elevii care intră anul acesta clasa a VIII-a, susțin Evaluarea Națională 2020 și nu obțin media 5 ar urma să fie obligați să meargă la învățământul profesional. Propunerea aparține Ministerului…
Vezi articolul

Prim-ministrul Nicolae Ciucă, de Ziua Culturii Naționale: „Geniul artistic popular, cel spre care se îndreaptă gândurile mele, înainte de toate, pentru că în cultura populară a fost tezaurizat sufletul românesc, în întreaga complexitate și în toate nuanțele individualității sale”

Premierul Nicolae Ciucă afirmă, în mesajul cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, că geniul artistic popular este cel spre care se îndreaptă gândurile sale în această zi, înainte de toate, ”pentru…
Vezi articolul
De ce spun elevii că nu vor la școală, fizic

OFICIAL Daniel David este propus ministru al Educației și Cercetării de PNL, anunță Ilie Bolojan: Îi mulțumesc pentru că a acceptat să-și asume răspunderea pentru acest portofoliu / Audierile au loc luni, la Parlament

Daniel David, profesor universitar și rector al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, este propunerea Partidului Național Liberal (PNL) pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării, a anunțat șeful partidului, Ilie…
Vezi articolul