LISTA 145 de școli admise pentru finanțare în apelul pentru reducerea abandonului școlar PNRAS, Runda a II-a pentru „Școli mici”

[jp_post_view]
Ministerul Educației a publicat lista inițială a cererilor de finanțare admise și respinse, din apelul „Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) Runda a II-a – Școli mici”. 145 de școli au fost admise pentru finanțare și 3 școli au fost respinse, înainte de contestații

Conform documentelor de apel, contestațiile vor putea fi depuse în termen de maximum 2 (două) zile de la publicarea rezultatului printr-un mesaj expediat pe adresa de e-mail contestatii.pnras@edu.gov.ro, se precizează pe pagina ministerului.

241 de școli „mici”, cu mai puțin de 50 de elevi de gimnaziu, au putut aplica în PNRAS pentru reducerea abandonului școlar. Apelul a fost pentru o finanțare de 1.500 euro/elev sprijinit.

Cei 50 de milioane de euro pentru apel au fost împărțiți astfel:

  • Pentru 25 de milioane pot aplica școlile eligible. Valoarea alocării prin grant pentru fiecare unitate de învățământ eligibilă se va stabili pe baza costului unitar de 1.500 euro/elev sprijinit. Costul unitar era de 1.800 euro/an/elev sprijinit, în ghidul din dezbaterea publică.
  • 25 de milioane de euro vor fi folosiți pentru achiziții centralizate, realizate de Ministerul Educației prin Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanțare Externă (UMPFE).

În cadrul acestei investiții, unitățile de învățământ eligibile vor fi sprijinite astfel:

1. Prin grant alocat direct unității de învățământ pentru o categorie de activități eligibile și necesare a se implementa la nivel de unitate de învățământ, vizând:

● Activități de identificare și monitorizare a elevilor în risc de abandon școlar;

● Activități pedagogice și de sprijin;

● Activități extracurriculare/extrașcolare;

● Activități de informare, consiliere, asistență și educație a părinților/ tutorilor legali;

● Activități de sprijin organizate în parteneriat cu alte autorități și instituții competente sau cu alți actori din comunitatea locală;

●  Subvenții, ajutoare, premii, burse pentru beneficiarii proiectului;

●  Lucrări de amenajare minore, achiziționarea de bunuri (opționale).

2. Prin achiziții centralizate, realizate de Ministerul Educației, prin UMPFE, pentru unitățile de învățământ, cu scopul de a le sprijini din punct de vedere administrativ, urmărindu-se:

● Organizarea unor cursuri de formare la nivel regional/național pe teme relevante pentru prevenirea abandonului școlar pentru beneficiarii de granturi;

● Achiziționarea și distribuirea unor bunuri și servicii de digitalizare, respectiv dotări cu echipamente și materiale didactice pentru școlile beneficiare;

● Mentorat și sprijin pentru personalul didactic – beneficiarii de granturi, conform ministerului.

Lista inițială a cererilor de finanțare admise și respinse, din apelul „Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) Runda a II-a – Școli mici”
Informații de context despre Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar PNRAS

Edupedu.ro a scris că este un dezastru la cheltuirea banilor europeni în școlile din Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar PNRAS, doar 350 de milioane de lei într-un an și jumătate, adică 18% execuție bugetară din totalul sumei disponibile. În cele două mandate ale Ligiei Deca nici măcar nu au fost semnate contractele din PNRAS II.

Amânările de termene și întârzierile în semnarea contractelor pun în pericol PNRAS și Ligia Deca vrea să paseze la primării responsabilitatea depunerii proiectelor pentru școlile eligibile, care nu au aplicat în programul pentru reducerea abandonului școlar, pentru a atinge ținta din PNRR. 

Și apelul pentru școli mici a avut mai multe amânări față de calendarul inițial, în care perioada de semnare a contractelor de finanțare era 27 decembrie 2023 – 10 ianuarie 2024.

Citește și:
LISTĂ 241 de școli „mici”, cu mai puțin de 50 de elevi de gimnaziu, pot aplica în PNRAS pentru reducerea abandonului școlar. Apel deschis până pe 30 noiembrie 2023 pentru 1.500 euro/elev sprijinit


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Planuri-cadru 2025. Liderul sindical Marius Nistor: Elevii de astăzi trebuie să înțeleagă că școala înseamnă efort susținut, făcând și ceea ce trebuie, nu doar ceea ce le place și este ușor / Scopul acestor modificări nu este un scop contabil: mai reducem niște discipline, mai reducem niște ore

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a vorbit despre faptul că elevii trebuie să înțeleagă că „școala înseamnă efort susținut, făcând și ceea ce trebuie, nu doar…
Vezi articolul

Andra Berceanu, FEPAL, reacție la menținerea admiterii la liceu prin examen în proiectul legii Deca: Dacă vi se părea mult ca timp și bani să compensați școala la nivel de limba română, matematică, o limbă străină, acum vor fi de compensat la nivel de examen cu miză mare și alte discipline: fizică, chimie, biologie, informatică

„Rezultatele școlare depind în mare parte de fenomenul meditațiilor”, scrie Andra Berceanu, directorul executiv al Federației Părinților și Aparținătorilor Legali (FEPAL), într-o reacție la conferința de presă și cele două…
Vezi articolul

Editarea notelor și absențelor din catalogul electronic este permisă doar profesorului responsabil de disciplină, unul dintre standardele tehnice necesare pentru utilizarea catalogului electronic în școli – proiect

Editarea notelor și absențelor din catalogul electronic este permisă doar profesorului responsabil de disciplină/modul, potrivit unui proiect de ordin care stabilește standardele tehnice minime necesare pentru utilizarea catalogului electronic în…
Vezi articolul

Olimpiada Națională de Statistică 2024-2025. Elevii vor susține două testări, echivalente cu etapa județeană și națională și una internațională – înscrieri deschise până pe 20 decembrie / Calendarul și Regulamentul de organizare și desfășurare a ONS

Olimpiada Națională de Statistică are loc pentru prima dată în România în anul școlar 2024-2025 și este organizată în cadrul Competiției Europene de Statistică, de Institutul Național de Statistică și…
Vezi articolul