Metodologia privind finanțarea cercetării în universități în 2024 a fost publicată înaintea metarankingului universitar, luat în calcul pentru alocarea acestor fonduri și care ar fi trebuit să fie gata la mijlocul lunii

[jp_post_view]
Foto: © Dreamstime.com
Metodologia privind finanțarea cercetării științifice universitare în acest an, adoptată prin ordin al Ministerului Educației, a fost publicată, vineri, în Monitorul Oficial. Regulamentul este publicat, astfel, înaintea metarankingului universitar pe 2023 – clasament al universităților de stat din România, luat în calcul pentru stabilirea finanțării acordate de Minister pentru cercetarea în aceste instituții. Metarankingul ar fi trebuit să fie gata la mijlocul acestei luni, după cum Edupedu.ro a semnalat pe 5 aprilie, el fiind, de altfel, referință normativă pentru Metoodologia publicată acum. 

Metarankingul este o ierarhie a universităților bazată pe rezultatele acestora în diverse rankinguri internaționale. El este realizat atât la cererea Ministerului Educației – cel pentru care a fost pus acum în dezbatere proiectul de metodologie – cât și separat, de un grup independent de experți din mai multe instituții de învățământ superior (vezi ultima lor raportare aici). Edupedu.ro a semnalat că noua ediție a clasamentului ar fi trebuit finalizată până pe 15 aprilie. Luni, 22 aprilie, înaintea publicării acestui articol, el nu fusese publicat, încă, de Minister.

  • Ordinul referitor la aprobarea metodologiei de finanțare, publicat vineri în Monitorul Oficial, menționează că ia în considerare „raportul de metaranking pentru anul 2023 elaborat de grupul de lucru responsabil de realizarea exercițiului național de metaranking”.

Metarankingul este luat în calcul pentru 45% din punctajul pe baza căruia este repartizat fondul pentru finanțarea cercetării științifice din universități. Potrivit metodologiei publicate vineri, această repartizare se face astfel:

  • 20% din suma totală stabilită – sub formă de sumă fixă, repartizată în mod egal pentru toate universitățile
  • 45% – pe baza punctajului stabilit prin metarankingul universitar
  • 20% – pentru programe de studii din domenii prioritare și artistice
  • 10% – în funcție de numărul de cercetători și de conducători de doctorat raportați de universități
  • 5% – pe baza scorului asociat rezultatelor științifice

Potrivit metodologiei nou aprobate, fondul dedicat finanțării cercetării științifice în universități, pentru anul 2024, este de 100.000.000 lei.

Ordinul privind aprobarea Metodologiei de finanțare a cercetării în universități:

Citește și:
Noul clasament „oficial” al universităților românești, făcut pe repede înainte. Metodologia e în consultare publică până pe 14 aprilie, pe 15 aprilie metarankingul trebuie finalizat
ULTIMA ORĂ Cele mai bune universități din România în 2023: Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea din București, UMF Carol Davila și Politehnica București – Metarankingul universitar 2023

Foto: © Tero VesalainenDreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Oare este adevărat ??
    Toate criteriile prevăzute pentru finanțarea cercetării prevăzute în metodologie nu depind direct de rezultatele concrete ale cercetării.
    Totul este pe dos, foarte greu de înțeles!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Parcursul și viitorul european al țării trebuie apărate pentru bunăstarea copiilor – Apelurile făcute de Salvați Copii România și World Vision România / Sărăcia „nu trebuie adâncită de niciun fel de scoatere a României de pe traseul ei deplin democratic și european”

Parcursul european al României și atașamentul față de valori prin care sunt apărate drepturile și libertățile copiilor sunt invocate de două organizații neguvernamentale implicate activ în susținerea copiilor din țară,…
Vezi articolul

Olimpiada de Limba română 2024. Programa și regulamentul actualizat pentru elevii de gimnaziu au fost publicate de Ministerul Educației. Ce conținuturi au fost exceptate de la etapele pe județ și națională

Programa și regulamentul actualizat pentru Olimpiada Națională de Limba și literatura română (OLLR) 2024, clasele V-VIII, au fost publicate de Ministerul Educației. O noutate față de regulamentul pentru anul școlar…
Vezi articolul

Iulian Stanciu, eMAG și Concordia: Am mers la școala din cartier, am învățat, am fost la olimpiade, mi-am făcut firmă la 22 de ani, am muncit și am avut succes pentru că am avut încredere în puterea oamenilor de a schimba ceva în bine. Acum, pericolul economic este real, avem nevoie de predictibilitate și nu de promisiuni cu case ieftine, avem nevoie ca țara să rămână un spațiu deschis, predictibil și conectat la valorile europene și transatlantice

„Avem nevoie de reguli care cât mai simple, egal aplicate tuturor. Avem nevoie de predictibilitate și nu avem nevoie de promisiuni, de case ieftine și alte lucruri nesustenabile”, a declarat…
Vezi articolul