Cine poate fi observator la BAC 2024 – notă a Inspectoratului Școlar Covasna

[jp_post_view]
Titularizarea 2025
Foto: © Lacheev | Dreamstime.com
Reprezentanții asociațiilor de părinți sau ai unor organizaţii nonguvernamentale care au activitate relevantă în domeniul educației pot fi observatori la examenul național de Bacalaureat 2024, potrivit unei note a Inspectoratului Școlar Județean Covasna. Amintim că vineri, 7 iunie, a fost ultima zi în care elevii de clasa a XII-a s-au putut înscrie la examenul național de Bacalaureat 2024, sesiunea iunie-iulie, potrivit calendarului oficial.
  • Prevederile se regăsesc în metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat, aprobată prin ordinul MECTS nr. 4799/ 31.08.2010.

„Pot fi observatori reprezentanți ai asociațiilor de părinți, constituite conform legii, sau ai unor organizaţii nonguvernamentale care au activitate relevantă în domeniul educației, care îndeplinesc condiția de a nu avea soțul/ soția, o rudă sau un afin de până la gradul al IV-lea inclusiv printre candidații care participă la examenul de bacalaureat în respectiva sesiune de examen şi care se angajează să respecte prevederile legislației în vigoare și ale metodologiei”, se arată în nota inspectoratului școlar.

Cei care îndeplinesc condițiile de mai sus pot depune o solicitare scrisă, oficială, până în data de 14 iunie 2024, Comisiei județene de bacalaureat Covasna, conform sursei citate:

„Pentru a putea participa cu observatori la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2024, partenerii — asociații de părinţi și organizații nonguvernamentale — vor adresa Comisiei județene de bacalaureat Covasna o solicitare scrisă, oficială, până în data de 14 iunie 2024. Solicitarea va include şi asumarea faptului că persoanele nominalizate sunt eligibile, îndeplinind condițiile precizate în prezenta notă. Scrisoarea va fi însoţită de o anexă, cuprinzând numele persoanelor propuse în calitate de observatori, precum si seria şi numărul actului de identitate cu care acestea se vor legitima la intrarea în centrele de bacalaureat.”

Nota Inspectoratului Școlar Județean Covasna:

Calendarul examenului național de Bacalaureat 2024, Sesiunea iunie – iulie 2024

3 – 7 iunie 2024: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen

7 iunie 2024: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a

  • 17 – 19 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 19 – 20 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 19 – 21 iunie 2024: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 25 – 27 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 1 iulie 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 2 iulie 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 4 iulie 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 5 iulie 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

8 iulie 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 – 18.00

9 – 11 iulie 2024: Rezolvarea contestațiilor

12 iulie 2024: Afișarea rezultatelor finale

Amintim că Evaluarea Națională 2024 începe în data de 25 iunie – calendarul examenului pentru elevii de clasa a VIII-a.

Calendarul Bacalaureatului de toamnă 2024

15 – 22 iulie 2024: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe

  • 8 – 9 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 9 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 12 august 2024: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 13 – 14 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 19 august 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 20 august 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 21 august 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 22 august 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

26 august 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor (orele 12.00 – 18.00)

27 – 29 august 2024: Rezolvarea contestațiilor

30 august 2024: Afișarea rezultatelor finale

Foto: © Lacheev | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Vineri, 7 iunie, ultima zi de înscriere la BAC 2024, sesiunea iunie-iulie / Probele orale încep pe 17 iunie, potrivit calendarului oficial
BAC 2024. Planificarea probei de evaluare la limba străină, trimisă de Ministerul Educației – document
Au mai rămas 5 zile până la terminarea cursurilor pentru clasa a XII-a / Înscrierile pentru Bacalaureat 2024 încep luni, 3 iunie – model de cerere și calendarul examenului
OFICIAL Bacalaureat 2024 începe pe 17 iunie cu proba de limba română oral. Probele scrise au loc între 1 și 5 iulie, cu o zi liberă între proba obligatorie și proba la alegere / Calendarul examenului
Subiectele, biletele și baremele de la probele orale de Bacalaureat și de la Competențe digitale și de Limbi străine, ținute sub lacăt de ani de zile de Ministerul Educației. Instituția nu le-a publicat niciodată din 2017 cel puțin
Programele în vigoare pentru examenul de Bacalaureat 2024, publicate de ministerul Educației. Cei 17 autori de studiat la Limba română / Descarcă listele de conținuturi pentru probele scrise, competențe digitale și de limbi străine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Marianne Thyssen, Comisarul european pentru ocuparea forței de muncă: Reformarea educației profesionale în România, inclusiv prin introducerea învățământului dual, ar trebui să continue

“România a făcut progrese în îmbunătățirea sistemului său de educație și formare profesională”, iar rata de ocupare a forței de muncă în rândul tinerilor care au absolvit acest program a…
Vezi articolul

Strategia de educație parentală a fost lansată în dezbatere pentru a treia oară, în 6 ani. Documentul ministrului Deca este înțesat cu limbaj de lemn și referiri la președintele Iohannis: „Viziunea asupra parentalității, subsecventă dezideratelor Proiectului România Educată, este în perspectiva 2030 aceea de a clădi, împreună cu părinții, o societate durabilă”

Strategia de educație parentală a fost lansată în dezbatere pentru a treia oară de Ministerul Educației, după ce precedentele 2 variante lansate în ultimii 6 ani au fost abandonate în…
Vezi articolul

Profesorii stagiari care vor avea norma de predare înjumătățită urmează să beneficieze de același salariu, propus a fi cel mediu pe economie, în urma viitoarei legi a educației, susține ministrul Cîmpeanu

Deoarece în concluziile proiectului România educată, ce vor fi transpuse în noua lege a educației, “se prevede profesionalizarea și susținerea carierei didactice, printr-un an de stagiatură imediat după absolvirea facultății,…
Vezi articolul

Profesorul anonim: O reformă haotică între norme noi, posturi vechi și un calendar blocat în trecut. Se mimează consultarea publică în toiul verii, când profesorii sunt în concediu legal. Asta nu e reformă, e dispreț față de oameni

România anului 2025 se laudă cu reforme în educație, dar, în realitate, sistemul este prins într-un hățiș birocratic care sfidează logica și echitatea. După adoptarea Legii Bolojan pe 25 iulie,…
Vezi articolul

Finlanda limitează drastic utilizarea telefoanelor mobile în școli pentru elevi, ca să combată scăderea atenției și a stimei de sine / Ministrul Educației: Profesorii vor putea crea un mediu de lucru liniștit, care susține învățarea

Elevii din Finlanda vor putea folosi telefoanele mobile în timpul orelor doar cu acordul profesorului, în scopuri educaționale sau de sănătate, de la 1 august 2025. Decizia vine în urma…
Vezi articolul