EXCLUSIV Directoarea Centrului de Asistență Educațională CJRAE Mehedinți, plasată în control judiciar de DNA pentru luare de mită. Surse: Ar fi fost prinsă în flagrant luând mită pentru angajarea unei persoane pe un post de consilier școlar

[jp_post_view]
Foto: CJRAE Mehedinți
Directoarea Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Mehedinți, Andreea Florentina Bădescu, este inculpată într-un dosar penal deschis de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova, pentru acuzația de luare de mită, dosar în care s-a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, cu obligația ca aceasta să nu își mai desfășoare activitățile de director, potrivit răspunsului oferit de DNA la solicitarea Edupedu.ro.

„Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să vă transmită că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Craiova au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 12 iunie 2024, față de inculpata BĂDESCU ANDREEA FLORENTINA, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională (C.J.R.A.E.) Mehedinți, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În acest moment, alte informații referitoare la stadiul anchetei nu pot fi puse la dispoziție în conformitate cu prevederile art. 12, alin. 1, lit. e, din Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public”, se arată în răspunsul DNA.

Potrivit surselor Edupedu.ro, directoarea CJRAE Mehedinți ar fi fost prinsă în flagrant luând mită pentru a facilita angajarea unei persoane pe un post de consilier școlar.

Andreea Florentina Bădescu, șefa CJRAE Mehedinți, în dreapta imaginii, la întâlnirea OFSD Mehedinți

Directoarea este membră a Organizației Femeilor Social Democrate din Mehedinți, fiind susținută de PSD la șefia CJRAE, ajungând în acest post prin decizia inspectorului școlar general și a conducerii ISJ, formată din politicieni.

Toate funcțiile de conducere din inspectoratele școlare și casele corpului didactic, plus contrele de resurse sunt ocupate politic, prin detașare, conform unui raport al Ministerului Educației, instituție care refuză de trei ani să organizeze concursuri, așa cum îi cere legea.

Contactat de Edupedu.ro, inspectorul școlar general al ISJ Mehedinți, Alin Tomoescu, a precizat că directoarea respectivă a depus cerere de concediu, fapt pentru care nu poate fi numit alt director, pe moment, dar că urma să fie delegată o persoană pe post, temporar.

Contactat de Edupedu.ro, șeful ISJ Mehedinți a spus că „am primit de la DNA – Serviciul Teritorial Craiova o informare că s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe durata de 60 de zile a doamnei, inclusiv obligația de a nu desfășura activitatea de director. Am convocat de ieri (n.red.- joi, 13 iunie) Consiliul de Administrație, dar doamna Bădescu a depus un concediu medical, tot ieri. La solicitarea scrisă a consilierului juridic, avem posibilitatea să delegăm pe altcineva, pe perioada concediului medical al inculpatei. Asta vom face în consiliul de administrație de astăzi (n.red. – vineri, 14 iunie).

El a precizat că, inițial, a convocat un CA pentru „a-i face incetare” și „pentru a numi alt director”, dar concediul medical depus de șefa CJRAE Mehedinți a impus soluția delegării unui înlocuitor. 

Articol în curs de actualizare

Foto: © Cateyeperspective | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


8 comments
  1. aceste Cjrae nu și au locul,trebuiau desființate de prima data,de când s a propus…dar au sărit toate cucoanele aciuiate pe acolo cu memorii și plânsete …

  2. Doamnele din fotografie par sa reprezinte un amsamblu de dansuri. Nu trebuie sa ne miram ca tinerii incep sa aiba optiuni politice extremiste dupa ce beneficaza de educatia din partea unor astfel de „dascali”.

  3. Pariu că tot un membru PSD a ajutat-o cu certificatul medical ? Pentru că șleahta ăstora e mare și are „ajutoare” peste tot !

  4. Ministerul Educatiei oare s-a sesizat că acesta directoare este NECALIFICATĂ. O simplă educatoare, membră de frunte a PSD care avea o poveste de dragoste cu inspectorul general. Mita era împărțită.

    1. Doar directoare? La Isj Neamt inspector general era educ.si insp.general adjunct invatatoare! Ori amante…. ori cucoane care dau plicul😄

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

În unele școli doi din 3 angajați ai sistemului de învățământ doresc să se vaccineze / Rata din mai multe unități s-a situat în prima perioadă pe undeva pe la 66% – Cîmpeanu despre rezultatele preliminare la chestionarul privind disponibilitatea de vaccinare a personalului din învățământ

Avem multe unități de învățământ în care doi din trei angajați din preuniversitar sunt dispuși să se vaccineze împotriva COVID-19, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu la Libertatea. Este vorba de…
Vezi articolul

Ministrul Deca le-a dat temă inspectorilor ca luni să adune de la școli calculele cu sumele forfetare pentru elevii navetiști din cele 14 județe unde nu se pot acorda abonamente gratuite / Listele trebuie trimise la Inspectorate – surse

Inspectoratele școlare din cele 14 județe unde elevii navetiști nu au primit până acum abonamente gratuite trebuie să adune de la școli calculele cu sumele forfetare pentru elevii navetiști din…
Vezi articolul

Profesorii anchetați pentru fapte de violență fizică ori verbală la adresa elevilor sau colegilor de cancelarie nu vor mai preda la clasă pe perioada cercetărilor, dar vor primi salariu, potrivit noii legi a Educației / Dispare observația scrisă și sancțiunile pot fi cumulate, până la desfacerea contractului de muncă

Nu vor putea preda la clasă pe perioada anchetei disciplinare, dar vor primi salariu profesorii care sunt anchetați pentru că ar fi comis fapte de violență fizică sau verbală la…
Vezi articolul