RAPORT 68 de copii au murit din cauza poluării aerului în România, în 2021, iar din aceeași cauză copiii sub cinci ani au pierdut 6.258 de ani de viață sănătoasă – estimări UNICEF

[jp_post_view]
Foto: UNICEF/Karahoda
Poluarea atmosferică a provocat 8,1 milioane de decese la nivel mondial în 2021, devenind al doilea factor principal asociat cu riscul de deces, inclusiv în rândul copiilor sub cinci ani, potrivit celui mai recent raport publicat de UNICEF și Institutul de Cercetare a Efectelor asupra Sănătății (HEI).

Potrivit estimărilor din raport, în România, 68 de copii și-au pierdut viața din cauza poluării aerului în 2021, 63 dintre aceștia înainte de a împlini un an, scrie reprezentanța UNICEF din țara noastră într-un comunicat de presă. În total, în 2021, se estimează că, în România, copiii sub cinci ani au pierdut 6.258 de ani de viață sănătoasă din cauza poluării aerului, potrivit sursei citate.

Poluarea aerului a contribuit la peste 700.000 de decese în rândul copiilor sub cinci ani, dintre care 500.000 au fost cauzate de poluarea aerului din gospodării, mai scriu autorii.

Principalii poluanți, precum pulberile fine în suspensie (PM2.5) și ozonul (O3), sunt responsabili pentru majoritatea efectelor nocive asupra sănătății. Raportul subliniază necesitatea implementării de măsuri stricte pentru îmbunătățirea calității aerului și protejarea sănătății publice, în special a copiilor, care sunt cei mai vulnerabili la efectele poluării.

Poluarea atmosferică nu doar că afectează sănătatea, dar contribuie și la schimbările climatice, agravând și mai mult problema. Este esențial ca guvernele și companiile să acționeze pentru a reduce emisiile și a proteja generațiile viitoare.

Descărcați raportul de aici:

Într-un infografic despre cum afectează poluarea sănătatea copiilor, autorii raportului nemționează faptul că oluarea aerului începe să facă ravagii încă din pântecele mamei și poate avea efecte care durează toată viața.

Sarcina:
  • Femeile însărcinate inhalează mai mult aer pe minut.
  • Poluanți precum cei din arderea incompletă a combustibililor și fumatul pasiv pot traversa placenta, afectând fătul.
  • Pot apărea probleme de sănătate maternă, cum ar fi diabetul gestațional și hipertensiunea.
Copilăria:
  • Copiii inhalează mai mult aer per kilogram/corp.
  • Plămânii, creierul și alte organe sunt în dezvoltare, fiind mai vulnerabile la poluanți.
  • Riscuri crescute de pneumonie, astm, alergii și dezvoltare cognitivă afectată.
Adolescența:
  • Continuă riscurile de infecții respiratorii și astm.
  • Dezvoltarea funcției pulmonare continuă până la adolescență târzie.

Concluzie:

Poluarea aerului reprezintă un pericol major pentru sănătatea copiilor și este esențială reducerea expunerii la poluanți pentru a proteja sănătatea și dezvoltarea acestora.


1 comment
  1. Este alarmant să vezi câți copii își pierd viața din cauza poluării aerului în România. Cum putem ignora o problemă atât de gravă, mai ales când afectează direct cei mai vulnerabili dintre noi? Este clar că avem nevoie de măsuri urgente pentru a îmbunătăți calitatea aerului și a proteja sănătatea publică. De ce guvernele și companiile nu acționează mai decisiv pentru a reduce emisiile și a preveni astfel de tragedii? Ne putem permite să continuăm să neglijăm viitorul copiilor noștri?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
examen

Broșura pentru admiterea la liceu 2025 va fi publicată de inspectoratele școlare pe 12 mai / Documentul conține numărul de locuri la licee, specializările, precum și media ultimului admis în 2024

Pe 12 mai, inspectoratele școlare vor publica broșura cu informațiile referitoare la admiterea la liceu pentru anul școlar 2025-2026, potrivit calendarului oficial. Broșura conține numărul de locuri la liceele din județ,…
Vezi articolul

Daniel David, reacție la memoriul decanilor facultăților de Istorie: Este un model pe care putem merge / Bătălia mea, ca ministru, nu este pe numărul de ore. Dacă modelul este bun, putem să alocăm oricâte ore sunt necesare pentru ca acesta să funcționeze

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că susține memoriul primit din partea decanilor de la facultățile de Istorie din țară, a președintelui Academiei Române și a șefului secției de Istorie-Arheologie…
Vezi articolul

Ministerul Educației transmite școlilor clarificări pentru calcularea salariilor pe luna mai, în grevă generală a profesorilor: Statele de plată se întocmesc având la bază timpul efectiv lucrat – document

Statele de plată ale salariilor din Învățământ se întocmesc având la bază timpul efectiv lucrat și este în responsabilitatea directorilor de școli să verifice condica de prezență pe baza cărora…
Vezi articolul
Daniel Funeriu

Daniel Funeriu, despre depolitizarea inspectoratelor școlare prin concurs: „Discuția e greșită cap-coadă pentru că operează cu concepte aplicabile doar în rai. Soluția corectă în practică, dar nepopulară, este politizarea conducerii inspectoratelor”

„Orice „depolitizare” faci azi, puterea de mâine poate să politizeze la loc. Credeți că PSD se împiedică de așa ceva? Cu o conducere politizată a inspectoratelor oamenii știu clar cine…
Vezi articolul