Un urs a traversat curtea unei școli din Mureș, în timp ce elevii îl priveau pe geam: „Dacă mai întârzia câteva minute, surprindea copiii în pauză”

[jp_post_view]
Un urs a fost filmat de o cameră de supraveghere în curtea școlii din comuna Breaza, județul Mureș, în timp ce elevii erau la ore și îl priveau pe geam, scrie Agerpres. Aurelian Negrea, directorul Școlii Gimnaziale din Breaza, a declarat agenției de presă că ursul „a rupt gardul din spate și a traversat pur și simplu curtea școlii fugind mai departe, spre pădure”. „Dacă mai întârzia câteva minute, surprindea copiii în pauză”, a precizat directorul.

Aurelian Negrea a explicat pentru Agerpres că ursul a traversat curtea şcolii la ora 10.40-10.45. „A venit de pe drumul din spate, dintre blocuri, a rupt gardul din spate şi a traversat pur şi simplu curtea şcolii fugind mai departe, spre pădure. Era speriat pentru că s-a întâlnit cu o maşină pe şosea, altfel ajungea în intersecție. Dacă mai întârzia câteva minute, surprindea copiii în pauză. El, speriat fiind, se putea întâmpla orice. Nu prea ai ce măsuri să iei, cine se aşteaptă să te întâlneşti cu ursul, ziua, în mijlocul satului? Toată lumea trebuie să fie atentă, ce măsuri să iei? După aceea l-au fugărit un echipaj de jandarmi și cu cei de la Poliție. Era un urs tânăr, de doi-trei ani, care probabil îşi caută un teritoriu. Oarecum copiii au fost speriați fiindcă l-au văzut pe geam„, a declarat Aurelian Negrea, directorul Școlii Gimnaziale din Breaza, pentru agenția de presă.

Sătenii au povestit că ursul s-a izbit în gardul şcolii, l-a rupt şi a continuat să alerge prin curtea şcolii, în care nu se afla niciun copil, din cei 90 care învață acolo. Ursul a intrat apoi într-o grădină pe care a traversat-o tot în fugă, „iar proprietara care lucra în gospodărie l-a alungat, fără a se uita la el, crezând că e un câine„, scrie agenția de presă citată.

Foto: Captură realizată de Agerpres din filmarea înregistrată de camera de supraveghere

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Două treimi dintre participanții la un sondaj online al Federației Asociațiilor de Părinți cred că școala fizică peste rata de infectare de 3 la mie este o decizie bună, iar 53% sunt de acord cu testarea non-invazivă a elevilor la revenirea la școală

Decizia de a menține școlile deschise pentru elevi peste rata de infectare de 3/1.000 de locuitori, adică în scenariul roșu, a fost una benefică pentru învățare, cred 68% dintre părinții…
Vezi articolul