Mircea Cărtărescu va preda la Universitatea Columbia din New York, anunță Ambasada Statelor Unite la București. Scriitorul va ține timp de o lună cursuri despre literatura română din anii 1980

[jp_post_view]
Mircea Cărtărescu / Foto: Facebook.com
Scriitorul român Mircea Cărtărescu a devenit scriitor rezident la Universitatea Columbia din New York, anunță Ambasada Statelor Unite la București și Ambasada României în SUA pe Facebook.

Cărtărescu va preda studenților americani cursul „Postmodernism vs. Tiranie: O revoluție literară românească”. Lecțiile vor „examina generația legendară a anilor 1980 (generația în blugi) în literatura română și relația ei cu generația Beat în poezia americană, pe de o parte, și cu postmodernismul american în ficțiune, pe de altă parte”, se arată în postare.

Harriman Institute din cadrul Columbia University, care primește anual scriitori din Europa să predea câte patru săptămâni pe semestru cursuri speciale, scrie despre Mircea Cărtărescu că „este poet, romancier, critic literar, jurnalist, profesor emerit la Universitatea din București, membru al Uniunii Scriitorilor din România, al PEN Român și al Parlamentului Cultural European. A publicat peste 40 de cărți și un număr mare de articole”.

„Distins cu Dublin Literary Award (2024) pentru romanul Solenoid, a câștigat peste 20 de premii internaționale, printre care The Los Angeles Times Book Prize (2023), The FIL Prize (2022), The Thomas Mann Prize (2018), The Austrian State Prize (2015), The Mondello Prize (2024) și The Formentor Prize (2018)”, se arată în prezentarea de pe Harriman Institute.

Și organizatorii programului continuă: „Opera lui Cărtărescu a fost tradusă în peste 25 de limbi. Este Doctor Honoris Causa al universităților din Constanța, Bacău, Cluj, Timișoara, al Facultății de Medicină din București și al Universității Internaționale Menendez Pelayo din Santander, Spania”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Principalul pericol, dacă școala va continua online și după 8 februarie, e că predarea online generează pierderi structurale care pot fi recuperate doar dacă se redeschid școlile, spune ministrul Educației

Predarea online generează pierderi structurale, susține ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Acesta a vorbit la Libertatea despre „principalul pericolul” dacă din 8 februarie școala continuă în format online. Moderator: „Care e…
Vezi articolul

Premierul Ciucă, mesaj către elevii de clasa a VIII-a și a XII-a: Înțelegem impactul unor eventuale întârzieri ale examenelor și facem tot posibilul ca ele să nu aibă loc / Guvernul repetă aceeași “ofertă” pentru profesori de 3 zile, chiar dacă aceștia au respins-o categoric și au ieșit masiv în stradă

Premierul Ciucă le-a transmis elevilor care susțin examenele de Evaluare Națională și BAC în această vară că „face tot posibilul ca eventuale întârzieri ale examenelor să nu aibă loc”. Guvernul…
Vezi articolul

În București ar trebui să existe doar două tipuri de burse: bursa de excelență și bursa socială, spune profesoara Nina Vasile / La începutul anul școlar, elevii să primească vouchere pentru îmbrăcăminte și rechizite, iar bursa lunară să fie pentru cei care chiar au rezultate bune, propune cadrul didactic

„Eu am gândit, de multe ori, că, de fapt, ar trebui să existe doar două tipuri de burse: bursa de excelență și bursa socială”, a declarat profesoara Nina Vasile, la…
Vezi articolul