Lumea fascinantă a acceleratoarelor de particule de pe Platforma Măgurele, explicată de tânărul fizician de 25 de ani Andrei Hotnog – VIDEO

[jp_post_view]
Andrei Hotnog / Foto: G4Media.ro/ ENTR
În proximitatea celui mai puternic laser din lume, pe Platforma Măgurele de lângă București – cel mai mare centru științific în domeniul fizicii nucleare și laserelor din România – funcționează, din perioade diferite, trei acceleratoare de particule, liniare, care lucrează în tandem, cu accelerare în două etape. Echipamentele de la Măgurele, care dau energie particulelor în vid, sunt folosite în cercetări atât pentru fizică, în înțelegerea Universului, cât și în artă sau medicină, relatează G4Media.ro.

Cel mai mare accelerator de la Măgurele este totodată și cel mai în vârstă: 9 MV (megavolți) FN Pelleton a fost instalat în 1973 (51 de ani). El este folosit în experimente de știință de bază și cercetare aplicată. La polul opus, cel mai mic, este de 1 MV, un spectometru de masă, utilizat pentru a data obiectele cu radiocarbon, probe testate pentru muzee sau arheologi.

Al treilea accelerator are o putere de 3 MV, a fost instalat în 2012, iar, între timp, fizicienii de la Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica si Inginerie Nucleara „Horia Hulubei” – IFIN-HH, care deține acceleratoarele, l-au îmbunătățit și i-au adăugat încă un braț, la cele 3 existente.

Andrei Hotnog lucrează de 3 ani la Departamentul de Fizică Nucleară Aplicată pe Platforma Măgurele, la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” – IFIN-HH. Cooptat în echipă de Andrei Straticiuc, directorul departamentului, Andrei Hotnog are în dezvoltare o cercetare pentru medicină la acceleratorul de 3 MV.

VIDEO și articolul integral – pe G4Media.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Evaluarea Națională la cinci materii, propusă de sindicate, este respinsă de Consiliul Elevilor și Federația Părinților: „Primul lucru care ne vine în minte când abordăm acest subiect sunt meditațiile”

Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Părinților anunță, joi, că ”se opun cu fermitate” abordării propuse de sindicatele profesorilor, ca Evaluarea Națională să se desfășoare la cinci materii,…
Vezi articolul

Când elevului i se dă o notă proastă, mai mult se demotivează și mai mult se adâncește în rana mentalității că nu poate și că nu e bun, spune profesorul Flavian Georgescu: Trebuie să știm că elevii au nevoie de reușite mici și dese

Profesorul Flavian Georgescu a declarat, referitor la cum poate fi crescută încrederea elevilor, că ei „au nevoie de reușite mici și dese”. „Dacă acum 30 de ani, unui elev i…
Vezi articolul