Programul de „coeziune” între tineri al lui Emmanuel Macron, în pragul desființării: Parlamentul francez retrage finanțarea pentru Serviciul Național Universal, care înlocuiește indirect fostul serviciu militar obligatoriu, pentru elevii de liceu

[jp_post_view]
Foto: Service National Universel – Facebook.com
Programul Serviciului Național Universal (SNU), creat de președintele Emmanuel Macron ca un instrument de „coeziune națională” între tinerii francezi de 15-17 ani, se află într-un moment de cotitură, după ce parlamentarii au decis să-i reducă sau să-i anuleze finanțarea, transmite FranceInfo.

Această măsură a fost adoptată în cadrul dezbaterii bugetului, atât de senatori, cât și de deputați din cadrul comisiilor de finanțe ale celor două camere din Parlamentul Franței, care au votat pe 30 octombrie pentru eliminarea finanțării SNU din bugetul de stat pentru 2025. Decizia a surprins prin sprijinul unanim din partea politicienilor din ambele majorități parlamentare, care au considerat că programul lansat în 2019 și promovat de Macron încă din primul său mandat nu își îndeplinește obiectivele propuse.

Planurile inițiale prevedeau ca SNU, promisiune de campanie a lui Emmanuel Macron, să devină un program obligatoriu până în 2026, după ce a fost testat timp de cinci ani doar cu tineri voluntari. Fostul premier Gabriel Attal estima că, până la data respectivă, programul ar fi urmat să fie implementat la scară largă, în toate liceele din Franța. În schimb, costurile estimate pentru această inițiativă au ridicat întrebări serioase.

Potrivit FranceInfo, un raport al Curții de Conturi din septembrie a indicat că implementarea SNU ar costa anual între 3,5 și 5 miliarde de euro, sume mult mai mari decât cele anticipate. Deputații ecologiști, alături de socialiști, au criticat SNU ca fiind un „gadget prezidențial” care nu aduce rezultatele promise și „costicisește inutil”, iar unii parlamentari l-au numit chiar o „erezie bugetară” care „a ratat obiectivele propuse”.

Ca urmare a acestor critici, aleșii au decis redirecționarea fondurilor destinate SNU către sectorul sportului de masă, adoptând un amendament prin care toate cele 128 de milioane de euro prevăzute pentru acest program în 2025 să fie transferate activităților sportive pentru tineri. Simbolic, și Senatul a adoptat o măsură similară, reducând cu 100 de milioane de euro fondurile destinate SNU în 2024.

  • Conform FranceInfo, viitorul Serviciului Național Universal depinde de reevaluările și deciziile bugetare finale ce vor fi adoptate în decembrie. Serviciul Național Universal este înlocuitorul indirect al serviciului militar obligatoriu, desființat în Franța în anul 1997, numai că fără componenta majoritar militară: elevii au un program similar cercetașilor.
Foto: Service National Universel – Facebook.com/ Gendarmerie du Calvados

Votul din Senat a avut loc aproape unanim, doar două abțineri fiind înregistrate, iar senatorul socialist Eric Jeansannetas a declarat că după cinci ani de teste, SNU nu pare să ofere valoarea adăugată necesară pentru a justifica continuarea extinderii sale. Într-un raport consultat de AFP, Jeansannetas a remarcat că „obiectivele programului sunt stagnante” și că generalizarea SNU ar putea să nu mai fie realistă, mai prezintă sursa citată.

Din partea guvernului, purtătoarea de cuvânt Maud Bregeon a declarat că executivul „nu dorește eliminarea SNU” și că acest program ar trebui să continue într-o formă adaptată, dar a recunoscut că „situația financiară actuală nu permite extinderea lui”.

  • În plus, o analiză detaliată a Curții de Conturi a arătat că, în ciuda ambiției de a unifica tinerii din toate mediile sociale, SNU a înregistrat o participare extrem de redusă în rândul tinerilor din diverse clase sociale, iar costurile totale ar putea ajunge la 10 miliarde de euro, dacă programul ar deveni obligatoriu pentru aproximativ 800.000 de tineri anual.
  • Raportul Curții de Conturi a recomandat o clarificare a obiectivelor și o reorganizare a coordonării ministeriale pentru acest proiect, pe care mulți îl consideră acum nesustenabil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii vin în clasa a V-a și se vede această modalitate de a-l pune într-un fel pe celălalt într-o inferioritate, spune directoarea Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din București: Se uită de unde sunt adidașii tăi, ce fel de telefon ai. Lucrăm cu părinții la aspectul acesta

Ionela Neagoe, directorul Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din București, a declarat pentru Euronews.ro că elevii vin în clasa a V-a și „se vede această modalitate de a-l pune într-un fel…
Vezi articolul

Afacerea Informatica lipsă de la BAC-ul propus de Andronescu. Explicația Ministerului Educației: Probele din cadrul diferitelor tipuri de Bacalaureat vor fi definite în metodologii, nu într-o viitoare lege a educației

Ministerul Educației reacționează la scrisoarea profesorilor universitari care au criticat scoaterea informaticii din bacalaureatul anunțat de Ecaterina Andronescu. „Probele din cadrul diferitelor tipuri de Bacalaureat vor fi stabilite în urma…
Vezi articolul

BREAKING Călin Georgescu a fost trimis în judecată pentru promovarea cultului unor persoane vinovate de crime de război. El e acuzat că a promovat personaje precum Ion Antonescu și Corneliu Zelea Codreanu

Procurorii l-au trimis miercuri în judecată pe fostul candidat cu discurs pro-rus și pro-legionar Călin Georgescu pentru promovarea cultului unor persoane vinovate de crime de război, potrivit unui comunicat, scrie…
Vezi articolul

O adresă de email – primul pas în debirocratizarea muncii de profesor, anunță ministrul Daniel David la 7 luni de când reducerea birocrației în școli a fost inclusă în programul de guvernare / Profesorii sunt așteptați să scrie „ce raportări proaste, ce lucruri inutile trebuie să facă”, „dacă tot a crescut norma de predare”

Ministerul Educației va anunța, miercuri, o adresă de email la care profesorii sunt așteptați să îi scrie ministrului, „în următoarele două săptămâni”, „ce putem scoate sub aspect birocratic și cum…
Vezi articolul