Mii de elevi din regiunea spaniolă Valencia au revenit la şcoală, la două săptămâni după inundaţiile devastatoare

[jp_post_view]
Foto: EPA/ ANA ESCOBAR via Agerpres
Mii de elevi din regiunea spaniolă Valencia (est) au revenit luni la şcoală, la două săptămâni după inundaţiile în care şi-au pierdut viaţa peste 200 de persoane şi care au devastat oraşele din regiune, informează agenția Reuters, preluată de Agerpres.

Controversa pe tema modului în care guvernul regional a gestionat inundaţiile continuă, iar un sindicat al profesorilor acuză autorităţile că au exagerat numărul copiilor care revin la ore şi că au lăsat curăţenia în seama profesorilor şi elevilor.

Un număr de 23 de persoane sunt în continuare date dispărute în regiunea Valencia după ce ploile torenţiale au dus la ieşirea râurilor din matcă, iar şiroaie de apă cu noroi s-au revărsat pe străzile suburbiilor intens populate provocând înecarea oamenilor aflaţi în autovehicule şi în parcări subterane şi prăbuşirea unor clădiri.

În total, 47 de şcoli din 14 municipalităţi afectate s-au redeschis luni, când peste 22.000 de copii au revenit la cursuri, a precizat departamentul de educaţie al regiunii. Săptămâna trecută, departamentul a spus că se aşteaptă ca circa 70% dintre elevii celor mai grav afectate zone să revină la ore săptămâna aceasta.

„Şcolile care şi-au deschis azi porţile au urmat protocoale de curăţenie şi dezinfecţie pentru a oferi siguranţă maximă pentru elevi, profesori şi personal”, a mai adăugat departamentul.

Sindicatul regional al profesorilor – STEPV – a spus că, în opinia sa, numărul celor care revin luni este mai mic, fără să ofere însă o cifră alternativă.

Purtătorul de cuvânt al sindicatului, Marc Candela, a spus că multe şcoli nu sunt pregătite pentru a relua cursurile, adăugând: „Profesorii şi părinţii curăţă şcolile cu materiale proprii, cum ar fi mături”.

Educatorii ar fi dorit ca unităţile de învăţământ să fie dezinfectate de echipe de curăţenie profesioniste, aşa cum s-a procedat în timpul pandemiei COVID-19, a spus el.

Totodată, părinţii sunt îngrijoraţi de starea emoţională a copiilor, a spus Ruben Pacheco, preşedintele asociaţiei regionale a părinţilor, FAMPA, potrivit sursei citate.

„Familiile sunt epuizate, suferă pe plan psihologic şi nu ar trebui luate decizii fără consultarea acestora astfel încât să nu le producem mai mult disconfort decât cel suferit până acum”.

Candela a spus că departamentul de educaţie a ţinut un curs online pentru profesori săptămâna trecută, recomandând asistenţă psihologică, dar nu a detaşat consilieri suplimentari.

Carolina Marti, directoarea unei şcoli din Castellar-Oliveral, a spus că a primit 60 de copii din oraşele învecinate, iar cinci profesori sunt în concediu medical, conform Agerpres.

Ea a mai spus că profesorii şi copiii ajung cu greu la şcoală întrucât multe drumuri sunt în continuare impracticabile.


1 comment
  1. E impresionant cât de repede au reușit să se mobilizeze. Un exemplu de solidaritate și organizare în momente dificile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Proiectul câștigător în apelul pentru dezvoltarea platformei de evaluare a elevilor și realizarea de conținut digital, de 78 milioane de euro, anunțat de ministerul Educației / Pilotarea platformei se va face în 42 de școli din toată țara și vor fi instruiți 4.700 de profesori – surse

Proiectul câștigător în apelul pentru dezvoltarea platformei de evaluare a elevilor și realizarea de conținut digital, de 78 milioane de euro, a fost anunțat de ministerul Educației. Este vorba de…
Vezi articolul

Daniel David, despre eliminarea în premieră a Limbii moderne din Evaluarea la clasa a VI-a 2025: Nu știam, pentru că eu las metodologiile aprobate pentru derularea activităților oricum au fost aprobate, nu schimb metodologia în timpul jocului / Părerea mea va fi formată în luna mai

În premieră, elevii de clasele a VI-a nu vor mai fi testați la Limba modernă, în cadrul Evaluării Naționale transdisciplinare organizate în luna mai 2025. De 10 ani de când…
Vezi articolul