Irlanda alocă pentru educație, în 2025, un buget similar cu cel acordat educației din România, deși are o populație de aproape 4 ori mai mică decât țara noastră

[jp_post_view]
Foto © Svershinsky | Dreamstime.com
Guvernul irlandez a decis să aloce Departamentului pentru Educație, în 2025, un buget de 11,8 miliarde de euro, în creștere cu 9% față de precedenta alocare, potrivit unei prezentări făcute pe platforma europeană Eurydice cu privire la această decizie anunțată inițial în octombrie. Valoarea plasează bugetul educației irlandeze pentru anul viitor la nivelul celui propus pentru Ministerul Educației din România, în urmă cu un an, pentru 2024, în condițiile în care Irlanda are o populație de aproape 4 ori mai mică.

Comparativ, la nivelul proiecțiilor bugetare, România propunea anul trecut, după o grevă a profesorilor ce a impus creșteri salariale considerabile, un buget al Ministerului Educației pentru 2024 de 57,4 miliarde de lei, adică aproximativ 11,5 miliarde de euro – valoare similară cu cea propusă acum de Irlanda pentru anul 2025.

Cum își propune Irlanda să folosească banii suplimentari pentru Educație, anul viitor? Printre investițiile scoase în evidență se numără cele legate de manuale, finanțarea per elev, mai mulți profesori pentru învățământul special, inițiative pentru starea de bine a profesorilor și elevilor.

Mai precis, măsurile includ:

  • Extinderea unui program de alocare gratuită a manualelor
  • Creșterea semnificativă a finanțării per elev acordate școlilor
  • Suplimentarea numărului de profesori pentru învățământul special cu 768, precum și a numărului de asistenți pentru elevi cu nevoi speciale cu 1.600
  • O inițiativă pentru creșterea stării de bine în mediul școlar prin interzicerea telefoanelor mobile în timpul zilei de școală
  • Un pachet de măsuri, inclusiv burse, pentru atragerea de profesori, în special în domeniile Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică și în alte domenii căutate
  • Finanțări suplimentare pentru combaterea dezavantajelor cu care se confruntă unele categorii de elevi
  • Bani suplimentari pentru transportul școlar
Citește și:
Spania investește aproape 100 de milioane de euro în programe de întărire a competențelor elevilor la matematică și citire, în anul școlar 2024-2025
Tehnologiile digitale ajută la învățarea matematicii și științelor în școală, dar în România ele sunt introduse târziu în aceste discipline, comparativ cu alte țări europene – raport Eurydice
Investițiile în profesori, planul Portugaliei pentru combaterea absențelor elevilor: bani pentru orele lucrate suplimentar, mai puțină muncă administrativă și atragerea profesorilor în școlile cu rată mare de absenteism

Foto © Svershinsky | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Textul moțiunii simple împotriva ministrului Cîmpeanu, depus de USR la Parlament. Criticile principale: bugetul Educației, salarizarea profesorilor, transportul elevilor, abandonul școlar, masa caldă, politizarea inspectoratelor, educația remedială și plagiatele / Moțiunea va fi dezbătută pe 20 iunie

Grupul parlamentar al USR a depus miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, o moţiune simplă împotriva ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. În text autorii susțin că ministrul „este singurul responsabil pentru dezastrul…
Vezi articolul

Administrația Trump ar fi înghețat fonduri federale de 1 miliard de dolari pentru Universitatea Cornell și de 790 milioane pentru Universitatea Northwestern pe perioada unor investigații privind drepturile civile – relatări în presa americană

Alte două prestigioase instituții de învățământ superior din SUA sunt vizate de restricții financiare impuse de Administrația Trump, potrivit Fox News, care citează relatări din presa americană, inclusiv ale New…
Vezi articolul

VIDEO Programele „Masa caldă în școli” și „Cornul și laptele” să fie gândite complementar și nu unul împotriva altuia. Se poate rezolva problema licitației realizând licitații multianuale – Szabó Ödön, vicepreședintele comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților

Programele „Masa caldă în școli” și „Cornul și laptele” ar trebui „să fie gândite complementar și nu unul împotriva altuia (…) Aceste două programe pot să funcționeze împreună, deși Masa…
Vezi articolul

Elevii de gimnaziu și liceu se pot înscrie la concursul FAN-Chimie, până pe 21 noiembrie / Să vină la chimie, pentru că sunt foarte multe oportunități. Sunt foarte multe companii care caută chimiști, apoi să faci cercetare este o activitate extrem de frumoasă – Marius Matache, cercetător și organizator al competiției

Elevii claselor a VII-a și a VIII-a, cât și cei de liceu, din Sectorul 3 al Capitalei, se pot înscrie la concursul FAN-Chimie până pe 21 noiembrie 2021. Organizată de…
Vezi articolul