S-a înființat prin lege o nouă universitate privată la Timișoara – Universitatea „Ioan Slavici” – a decis Camera Deputaților

[jp_post_view]
SURSA: Unsplash.com
Fundația pentru Cultură și Învățământ „Ioan Slavici” – Universitatea „Ioan Slavici” din Timișoara devine o instituție de învățământ superior privată, cu personalitate juridică, după ce Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege în acest sens, cu 259 de voturi „pentru” şi o abţinere. Camera Deputaților este for decizional.

„Se înfiinţează Universitatea loan Slavici din Timişoara, ca instituţie de învăţământ superior, persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ, cu sediul în judeţul Timiş, localitatea Timişoara, strada Profesor Doctor Aurel Păunescu Podeanu nr. 144, cod poştal 300587”, arată documentul legislativ.

La adresa de mai sus există deja sediul Fundației pentru Cultură și Învățământ „Ioan Slavici” – Universitatea „Ioan Slavici”, care a fost autorizată să funcţioneze provizoriu. Prin aprobarea legii de înființare, acesta nu va mai fi o fundație non-profit, ci devine o instituție de învățământ superior independentă, cu personalitate juridică, care va funcționa cu finanțare și patrimoniu privat. Personalul didactic şi nedidactic va fi preluat, în condiţiile legii, de instituţia nou-înfiinţată, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, mai menționează documentul.

Universitatea are în componenţă două facultăți: 

  • Facultatea de Ştiinţe Economice, cu programele de studii universitare de licenţă – Finanţe şi Bănci, Contabilitate şi Informatică de Gestiune; 
  • Facultatea de Inginerie – cu programul de studii universitare de licenţă – Tehnologia Informaţiei.

Potrivit instituției, campusul universitar dispune de clădiri și spații care permit organizarea atât a activităților didactice, cât și a celor sociale, precum cazare, servirea mesei, sau a evenimentelor cultural-sportive: „Noutățile aduse de obiectivele instructiv educative proprii Universitatii, sunt legate de cadrul integrat de desfasurare, asigurat de cladiri si spatii bine grupate, unde se pot desfasura atat activitatile didactice, cat si cele sociale (cazare,masa), respectiv cele cultural – sportive. Astfel, pe perioada cursurilor universitare se vor organiza acțiuni de interes pentru studenții celor două facultăți, cu participarea activă a acestora, asigurând posibilitatea abordărilor interdisciplinare, exercițiul complex al viitoarei profesii”, este menționat pe site-ul instituției, la secțiunea Prezentare.

Potrivit legii învățământului superior nr. 199/2023, instituțiile de învățământ superior sunt acreditate prin lege, în urma unui proces de evaluare. Guvernul a autorizat inițial înființarea Fundației pentru Cultură și Învățământ „Ioan Slavici” în 2000, iar în 2023 ARACIS a aprobat evaluarea instituțională externă pentru acreditare. În 2024, Fundația a transmis Ministerului Educației hotărârile necesare privind înființarea Universității „Ioan Slavici”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Proiectele legilor educației nu îi sprijină pe olimpicii internaționali care vor să meargă la facultate în România, atrag atenția reprezentanți ai inspectoratelor din Botoșani și Suceava: “Prin mâna mea au trecut 70 de olimpici internaționali. În țară au rămas doar doi”

Proiectele de legi ale educației ar trebui să ofere mai mult sprijin olimpicilor internaționali pentru a-i determina să continue studiile în țară, în loc să plece în străinătate, au atras…
Vezi articolul
Admiterea la liceu, simularea Evaluării Naționale

Plagiatul în referate și proiecte. Trei sferturi dintre elevii participanți la un sondaj CNE susțin că sunt originali în lucrările pentru școală, în timp ce profesorii lor cred că jumătate copiază textele total sau parțial fără să citeze sursele

75% dintre elevi consideră că sunt originali în realizarea lucrărilor – teste, referate, proiecte, eseuri – și respectă drepturile de autor, în timp ce profesorii sunt de părere că peste…
Vezi articolul

Ligia Deca spune că „vom vedea” dacă în 2026 inspectoratele școlare județene se vor desființa și că OCDE și Banca Mondială fac în paralel studii de impact pe prevederile din legile Educației / Jalonul 495 din PNRR „reforma România educată” prevedea desființarea ISJ-urilor încă din martie 2023

Reorganizarea inspectoratelor școlare județene va fi făcută „așezat”, a anunțat Ligia Deca pe 7 februarie, într-o conferință de presă la sediul PNL Bistrița-Năsaud, ministrul fiind într-o vizită politică în acest…
Vezi articolul