Educația – printre puținele domenii unde numărul locurilor de muncă este așteptat să crească la nivel global în următorii cinci ani / Casierii, secretarele, contabilii și designerii grafici – printre meseriile cu cea mai mare scădere, potrivit raportului „Future of Jobs 2025”, realizat de Forumul Economic Mondial

[jp_post_view]
Foto: © Fizkes | Dreamstime.com
Diverse activități agricole, curieratul, dezvoltarea de programe și aplicații și agenții de vânzări sunt printre profesiile care vor cunoaște cea mai mare creștere a numărului de locuri de muncă în următorii cinci ani, la nivel global, – grup de profesii în care intră și cadrele didactice de gimnaziu, liceu și învățământ superior, potrivit raportului „Future of Jobs 2025”, publicat luna aceasta de Forumul Economic Mondial. 

Același raport arată că printre meseriile care vor cunoaște cel mai mare regres se numără: casierii, secretarele, personalul de curățenie, diverse alte tipuri de funcționari sau angajați care lucrează cu publicul, dar și contabilii.

  • Despre ce spune analiza Forumului Economic Mondial privind locurile de muncă și competențele care vor fi căutate pe piața muncii din România, Edupedu.ro a scris pe larg aici

Raportul se bazează se bazează pe perspectivele a peste 1.000 de mari entități angajatoare ce reprezintă, potrivit autorilor, peste 14 milioane de angajați din 22 de domenii de activitate, în 55 de economii ale lumii, inclusiv România. În cazul prognozelor privind locurile de muncă, perspectivele pe domenii au fost filtrate și prin prisma datelor existente furnizate de Organizația Internațională a Muncii.

  • Dacă, în cazul meseriilor cu cea mai extinsă creștere, domină domenii esențiale pentru multe economii – cele ce țin de agricultură, anumite servicii și activități comerciale, dar și sănătate sau educație –  în cazul domeniilor cu cea mai rapidă creștere în următorii ani situația este diferită.

Potrivit analizei citate, meseriile care în perioada 2025-2030 vor înregistra cea mai rapidă creștere a locurilor de muncă sunt specialiștii în big data, experții în tehnologii financiare, specialiștii în inteligență artificială și machine learning. Pentru toate acestea sunt prognozate creșteri de peste 80% (și o dublare în cazul specialiștilor în big data) pe parcursul următorilor cinci ani.

Sursa: Raportul „Future of Jobs 2025” – Forumul Economic Mondial

Creșteri rapide, de peste 40% în același interval de timp, vor mai avea:

  • Dezvoltatorii de programe și aplicații
  • Specialiști în managementul securității
  • Specialiștii în depozite de date
  • Specialiștii în vehicule autonome și electrice
  • Designeri UI și UX
  • Șoferi – servicii de curierat
  • Specialiști în Internet of Things
  • Analiști de date

Din aceeași perspectivă, meseriile care vor cunoaște cea mai rapidă scădere a locurilor de muncă, de peste 20% în următorii 5 ani, sunt, potrivit prognozei citate:

  • Operatorii poștali
  • Casierii bancari
  • Funcționarii care administrează date
Sursa: Raportul „Future of Jobs 2025” – Forumul Economic Mondial

Scăderi rapide ale numărului de locuri de muncă se estimează că vor avea și:

  • Angajații din tipografii
  • Contabilii și responsabilii cu salariile angajaților
  • Alți funcționari din domeniul administrativ
  • Mecanicii și însoțitori din transporturi
  • Vânzători stradali
  • Designerii grafici

În cazul meseriilor cu o creștere substanțială, dar nu neapărat foarte rapidă a locurilor de muncă, se estimează că cele agricole vor cunoaște cea mai substanțială creștere până în 2030 – de circa 35 de milioane de slujbe în țările acoperite de studiu.

În top 15 domenii cu o creștere considerabilă a locurilor de muncă în acest interval de timp se numără și profesorii din învățământul secundar și profesorii din învățământul superior – creșteri de câteva milioane, similar cu domenii precum managerii de proiect, angajații din asistența socială sau directorii.

Sursa: Raportul „Future of Jobs 2025” – Forumul Economic Mondial

Creșteri considerabil mai mari vor avea domenii precum:

  • Șoferii de camionete și de servicii de curierat
  • Dezvoltatorii de programe și aplicații
  • Mai multe categorii de muncitori în construcții
  • Agenții de vânzări
  • Muncitorii din prelucrarea alimentelor

La polul opus, cea mai mare scădere – de peste 10 milioane de locuri de muncp la nivelul țărilor participante, în 2025-2030 – este de așteptat să se înregistreze în cazul casierilor, urmați de secretare, personalul de curățenie, diverse categorii de funcționari și personal administrativ, contabili.

Sursa: Raportul „Future of Jobs 2025” – Forumul Economic Mondial

Foto: © Fizkes | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Lucrul cu IA și big data, gândirea creativă, reziliența – competențe care vor fi tot mai căutate până în 2030, în economia României, potrivit raportului Future of Jobs 2025 / Participanții la analiza publicată de Forumul Economic Mondial, mari angajatori internaționali, așteaptă îmbunătățirea sistemului de educație din țară

1 comment
  1. Minciuni. Populatia scolara e in scadere, salariile sunt mici, stima de sine pentru asemenea profesie este la pamant, haos cat cuprinde in disciplina, incurajata de prea mult libertinism dat părinților si elevilor de a-si baga coada in ciorba invatamantului. Hartogaraie stupida sa iti ocupe timpul incat sa nu mai ai nici timp nici dispoziție sa aplici lucruri noi si tehnologie. Jandarm, politist, paznic, asistent social, medical, contabil. De toate.
    Hai, lasati minciunile. Nu va mai veni nici naiba in invatamant. Deja ne confruntam cu lipsa de profesionalism a absolvenților care vin cu un tupeu fantastic, nesimțiți, si nu vor sa aplice nimic din ce li se spune ca bune practici. Vai si amar. Domnisorici cu unghii gheare, machiate strident, îmbrăcate ca in club, cu fuste scurte. Ce codul de etica? Directorii nu le spun nimic pentru ca ele sunt pilele lor si le cunosc pe mamica sau taticul care au cotizat.
    Si panaramele astea se duc la ore si astfel incurajeaza si pe liceeni. Ca doar profa de romana si ea face la fel. Astia sunt profesori?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

INEDIT Cum s-a desfășurat Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie 1918, în plină epidemie de gripă spaniolă, care a ucis între 50 și 100 de milioane de oameni. Cercetarea unui istoric din Alba Iulia: ”Oamenii purtau în jurul gâtului mărgele din căței de usturoi, în speranța prevenirii gripei”

Istoricul Tudor Roșu, de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, a realizat o cercetare inedită despre un subiect foarte puțin abordat până acum: modul în care s-a desfășurat…
Vezi articolul

Promenada „Să facem ca apa Dunării să fie bună de băut!” – o acțiune inedită care reflectă relația directă dintre starea de sănătate a Dunării și gradul de potabilitate al apelor sale

Timp de trei săptămâni, între 18 septembrie și 11 octombrie, ecologista Li An Phoa, fondatoarea ONG-ului olandez Drinkable Rivers, și partenerul ei, jurnalistul Maarten van der Schaaf, vor parcurge trei…
Vezi articolul
Daniel David

Daniel David, despre disputa generată de localurile care le cer clienților să-și țină copiii „tot timpul așezați la masa lor”: Societatea românească este acum aproape de faza de emancipare, când începe să îți pese mai mult de propriile nevoi și interese, fără să te uiți la ale celorlalți

Disputele care au scindat societatea și au generat reacții polarizate, pornite de localurile care le impun clienților prin regulament să-și țină copiii „tot timpul așezați la masa lor”, au o…
Vezi articolul