Profesorii de sprijin și itineranți vor fi transferați de la școli la centrele de asistență educațională după un calendar stabilit de Ministerul Educației. Simion Hăncescu, FSLI: Nu se va mai face începând de la 1 ianuarie 2025

[jp_post_view]
Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com
Profesorii de sprijin și itineranți vor fi transferați de la școli la centrele de asistență educațională (CJRAE / CMBRAE) după o procedură și un calendar stabilit de Ministerul Educației, susține președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, potrivit unei informări către membrii din teritoriu, obținută de Edupedu.ro.

„La solicitarea celor două federații reprezentative din învățământul preuniversitar, MEC a acceptat modificarea OME nr. 5701/2024 privind ROF [regulamentul de organizare și funcționare – N. Red.] a CJRAE/CMBRAE în sensul că, pretransferul posturilor de profesor itinerant și de sprijin către CJRAE/ CMBRAE se va face conform unei proceduri și a unui calendar aprobat prin OMEC, ceea ce înseamnă că nu se va face începând din data de 1 ianuarie 2025, așa cum prevede ordinul mai sus menționat”, scrie liderul sindical, potrivit sursei citate.

Cu o săptămână în urmă, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au solicitat suspendarea aplicării ordinului Ministerului Educației nr. 7868/2024, care reglementează transferul profesorilor itineranți și de sprijin către Centrele Județene de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) și către Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CMBRAE).

Transferul profesorilor itineranți ar trebui să se petreacă de la 1 ianuarie 2025, potrivit noului regulament de funcționare al CJRAE/CMBRAE aprobat în luna iulie 2024, însă, după cum semnalează sindicatele, calendarul etapelor este neclar, mai ales că în etapele de mobilitate pentru anul școlar curent (2024-2025) nu există o etapă alocată pentru acest aspect.

  • Ordinul de ministru al Educației emis în perioada mandatului Ligiei Deca, aprobat pe 20 decembrie și publicat în Monitorul Oficial (MO) pe 9 ianuarie 2025, poate fi descărcat de aici.

Reprezentanții sindicatelor au subliniat că această decizie „nu a fost discutată cu partenerii sociali” și atrag atenția că implementarea acesteia fără un calendar clar generează riscuri pentru întreg sistemul educațional, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro.

Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Improvizație la Ministerul Educației. Instituția stabilește prin ordin de ministru nivelul salariului pentru directorii adjuncți ai CJRAE, deși funcția nu se regăsește în anexa Hotărârii cu salariile directorilor
Sindicatele din educație cer suspendarea transferului profesorilor itineranți și de sprijin de la școli la centrele de asistență educațională – CJRAE, după publicarea procedurii în Monitorul Oficial: Nu a fost dezbătută cu partenerii sociali
OFICIAL Un consilier școlar la cel mult 500 de elevi și profesori itineranți și de sprijin transferați către CJRAE/CMBRAE de la 1 ianuarie 2025. Noul regulament de funcționare a Centrelor de resurse și asistență educațională a fost aprobat

6 comments
  1. Nu e normal sa fim transferati fara sa fim intrebati , nu dorim acest lucru !! Noi apartinem CSEI urilor !!! Cjrae nu se justifica !

  2. Ah, era sa uit. A inceput o noua dosariada. Pentru masura asta de exceptie, transferul, trebuie facut un dosar cu sina :)).

    Marea reforma a ficusului, a doamnei doctor si mai nou a lui David: transferul si dosarul cu sina. Ti se face greata.

    1. Mulțumim de informație:)) credeam ca ne-am digitalizat:)) nu merge să facem transferul online? Scanăm documentele și le trimitem pe mail:)).
      Salvăm și copaci astfel

  3. David ar trebui sa se hotarasca ce face in domeniul CES. Pune in practica ce e scris in lege? Unul din putinele lucruri bune din lege s-ar putea sa fie imposibil de pus in practica, cel putin pe termen scurt si mediu.

    Continua prostia cu transferul la CMBRAE / CJRAE sau nu? Daca continua aceasta mizerie are de gand sa ofere macar doua, trei argumente in favoarea acestui transfer?
    Probabil David stie ca locul profesorilor de sprijin este in scoala de masa, nu la CMBRAE si nici la cofetaria de la coltul strazii.

    Scoate la concurs postul de inspector pentru invatamantul special in Bucuresti sau incurajeaza incompetenta?

    Gaseste o solutie pentru dotarea cabinetelor din scoli sau are impresia ca terapia educationala se face cu o masa, doua scaune si cu materiale didactice cumparate din banii profesorilor de sprijin? A disparut si prima didactica acum. Vor trebui sa scoata din nou bani din buzunar, macar pentru foi si creioane.

    BTW edupedu, denumirea este profesor itinerant si de sprijin. O sa se numeasca doar profesori de sprijin poate daca David face o reforma adevarata. Poate nu are aceiasi proasta inspiratie ca in cazul probelor de la bac.

  4. luați cu japca la cjrae …aceste instituții inutile care înnebunesc și consilierii școlari care nu mai știu de cine sa asculte: de directorul Cjrae sau de directorul școlii în care lucrează … nu se justifică Cjrae in forma actuală. Nu e logic că un consilier scolar titular în școală să fie în subordinea totala a șefului Cjrae. …

  5. Ar fi fost haos la salarizare, acolo e buba. Lasă, zboară anul2024-2025 repede. De la 1 septembrie începem și noi ca lumea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul Cătălin Ciupală, despre subiectele la Matematică, simulare BAC 2024: Ar trebui să se schimbe paradigma de a face subiectele. Nu-ți trebuie foarte multă imaginație ca să iei cinciul

Profesorul Cătălin Ciupală a declarat pentru Edupedu.ro, referitor la subiectele la Matematică, simulare BAC 2024, că ar trebui să se schimbe paradigma de a face subiectele: „Ele sunt făcute astfel…
Vezi articolul

Ministrul Educației Ligia Deca, în vizită la Departamentul de Stat al SUA împreună cu rectorul SNSPA Remus Pricopie: Avem o serie de întrevederi cu reprezentanți ai guvernului american, ai unor universități și organizații partenere

Timp de 4 zile ministrul Educației, Ligia Deca, este într-o vizită în Statele Unite ale Americii împreună cu Remus Pricopie, rectorul SNSPA, potrivit unui mesaj publicat luni de ministră pe…
Vezi articolul

Surse: Universitățile vor da titlurile de doctor și tot ele vor verifica plagiatele. Instanțele capătă rol-cheie în cazurile de plagiat, în timp ce CNATDCU e retrogradat și transformat în comisie controlată de o direcție din Minister condusă de 6 ani de o apropiată a lui Sorin Cîmpeanu – Proiectul Deca al Legii învățământului superior

Forul-cheie în verificarea acuzațiilor de plagiat în cazul doctoratelor – Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) – reapare în proiectul Legii învățământului superior – varianta…
Vezi articolul

Daniel David, despre cazurile de violență în școli: Am trecut de la paradigma bazată pe autoritatea profesorului la paradigma vocii celui care strigă cel mai tare și de aici apar probleme / Ceea ce se face în sistemul de educație este o păcăleală, ca să nu spun o impostură, nu exista psiho-pedagogi

„Am trecut de la paradigma bazată pe autoritatea profesorului la paradigma vocii celui care strigă cel mai tare și de aici apar probleme”, a declarat Daniel David, rectorul Universității „Babeș-Bolyai”…
Vezi articolul