Definitivat 2025 – modele de subiecte. Descarcă variantele și baremele de corectare pentru profesorii de învățământ primar / Prima inspecție are termen 7 februarie

[jp_post_view]
Model subiect Definitivat 2025 Învățători Edupedu / Foto: captură document
Modelele de subiecte pentru examenul național de definitivare în învățământ 2025, pentru profesorii de învățământ primar, au fost publicate de Ministerul Educației prin Centrul Național de Politici în Evaluare (CNPEE). Documentele, care nu au fost anunțate de ministerul Educației pentru candidații la examen, pot fi descărcate mai jos în articol.

Amintim că proba scrisă a examenului are loc pe 8 iulie, cu două săptămâni mai devreme decât în 2024, potrivit calendarului oficial al Definitivatului 2025. Prima inspecție la clasă se susține până pe 7 februarie 2025, iar cea de-a doua – până pe 30 mai, prevede același calendar.

Examenul de definitivat se organizează în condițiile Legii educației naționale nr. 1/2011 până în anul școlar 2027-2028, prevede articolul 248, alineatul 6 din legea educației în învățământul preuniversitar 198/2023 în vigoare: 

  • „Examenul de definitivat, concursul național de ocupare a posturilor didactice de predare și obținerea gradelor didactice II și I se organizează în condițiile stabilite în Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, până în anul școlar 2027-2028 inclusiv”.

Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. Procedura de acordare a definitivării și a titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar reprezintă recunoașterea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.

Modelele de subiecte pot fi descărcate de aici:

DOCUMENT DESCARCĂ SUBIECT Profesori Învățământ Primar Definitivat 2025 – model:

  • Barem:
Citește și:
OFICIAL Calendar Definitivat 2025. Profesorii debutanți susțin proba scrisă pe 8 iulie, cu două săptămâni mai devreme decât în 2024. Prima inspecție are termen 7 februarie și a doua – până pe 30 mai
DESCARCĂ Modele de subiecte pentru Titularizare 2025 – profesori învățământ primar, publicate de Ministerul Educației
OFICIAL Profesorii care vor preda la clasele primare vor avea în formarea inițială – nivel licență 25 de examene și 18 colocvii, 15% practică pedagogică și doar o oră de pedagogie digitală pe săptămână în penultimul semestru


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul Constantin Lomaca: Cea mai mare problemă a învățământului românesc este lipsa echității. Dacă am ridica un pic partea de jos, n-ar mai fi dezastre și nici atât de mulți tineri care nu se simt deloc băgați în seamă de societate

Învățământul românesc este caracterizat prin lipsa echității, a afirmat Constantin Lomaca, profesor la Franconian International School, în cadrul unei dezbateri despre Legea Învățământului Preuniversitar, organizată online pe 6 decembrie de Asociația…
Vezi articolul

Nu poți decide închiderea unei școli la nivelul colectivului de părinți de la clasă, spune Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Părinților / Senatorul USR Ștefan Pălărie a cerut ca părinții să decidă când se închid școlile la o incidență de peste 6 la mie

Întrebat ce părere are despre afirmația senatorului Ștefan Pălărie, care a scris pe Facebook că decizia privind trecerea în online a școlilor ar trebui lăsată în mâna colectivului de părinți…
Vezi articolul

Povestea profesoarei care a renunțat la universitate, pentru a-și crește copilul: Despre școala în Marea Britanie, învățarea a 2 limbi și cele mai bune resurse de învățare pentru copilul mic

A renunțat la cariera la catedră, la Universitatea din București, pentru a deveni profesorul copilului său. “Rolul meu este fundamental pentru ca fetița noastră să poată să gestioneze schimbările din…
Vezi articolul