Mii de studenți din Serbia au blocat luni un nod rutier din Belgrad, în semn de protest față de Guvern. Ei denunță corupția pentru prăbușirea gării din Novi Sad peste 15 oameni

[jp_post_view]
Proteste în Serbia / Foto: EPA/ Andrej Cukic via Agerpres
Mai multe mii de studenți au început luni o acțiune de blocare pentru 24 de ore a unui nod rutier important din Belgrad pentru a denunța corupția și pentru a cere, așa cum se întâmplă de săptămâni întregi, să se facă lumină deplină asupra accidentului recent din Novi Sad, soldat cu numeroase victime, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Toți la blocadă!”, „Toți în stradă!”: cu fluiere la gât, studenții grupați în mai multe coloane au părăsit în jurul orei locale 09:00 universitățile, îndreptându-se spre Autokomanda, una dintre principalele intersecții rutiere din Belgrad.

Studenții au sosit acolo în valuri în cursul dimineții, înainte de a păstra 15 minute de reculegere în semn de omagiu pentru cele 15 persoane decedate după ce copertina de beton a stației din Novi Sad, al doilea oraș ca mărime din Serbia, s-a prăbușit la 1 noiembrie.

O parte a populației vede catastrofa drept o ilustrare a corupției și a neglijenței autorităților, într-o țară care sub președinția naționalistului Aleksandar Vucic, aflat la putere din 2012, a deschis numeroase șantiere și mari proiecte.

Revendicările sunt aceleași ca la începutul mișcării de contestare: publicarea tuturor documentelor despre renovarea gării, tocmai încheiată de companii din China, Ungaria și Franța; arestarea persoanelor suspectate că au atacat fizic studenți și profesori de la începutul manifestațiilor; abandonarea urmăririlor penale împotriva studenților arestați; o creștere cu 20% a bugetului pentru învățământul superior.

„Nu se pune problema să cerem un guvern de tranziție, răsturnarea autorităților sau ceva de acest fel. Cerem pur și simplu ca instituțiile să-și facă treaba și să răspundă celor patru solicitări formulate de noi. Atât!”, a explicat Uros Velimirovic (22 de ani), student la inginerie electrică.

„Așteptăm ca toate cererile noastre să fie îndeplinite, iar dacă refuză, atunci vom rămâne aici până când o vor face”, spune și Tamara Crnogorac, 20 de ani, studentă la Facultate de Științe Exacte.

Zeci de fermieri au sosit de asemenea luni la Belgrad cu intenția afișată de a-i apăra pe studenți, parcându-și tractoarele în jurul locului desfășurării acțiunii de protest, la fel cum a făcut-o și un club de motocicliști din capitala sârbă.

Mai mulți studenți au fost răniți de la începutul manifestațiilor de șoferi care au forțat cordoanele de securitate, organizate de manifestanții înșiși.

În cursul unei manifestații la care s-au adunat peste 50.000 de persoane vineri la Belgrad, conform unui organism independent compus din jurnaliști și activiști, o studentă a fost spulberată de o șoferiță de 25 de ani, care a demarat în timp ce aceasta se afla în fața mașinii sale, potrivit sursei citate.

Înregistrările video cu aceste incidente, care s-au viralizat pe rețelele de social media, l-au determinat pe președintele sârb – confruntat cu o mișcare de furie fără precedent de la sosirea sa la putere acum 12 ani – să ceară poliției să securizeze perimetrul în care au loc manifestațiile. Vucic urmează să facă o nouă o declarație în cursul zilei de luni.

Ancheta asupra accidentului din gara de la Novi Sad este încă în desfășurare, iar peste zece persoane au fost inculpate, între care fostul ministru al transporturilor, Goran Vesic, notează AFP. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

De luni, profesorii universitari vor face grevă de avertisment, anunță Anton Hadăr, președintele Alma Mater: Premierul Ciucă și Marcel Ciolacu n-au vrut să-și asume grilele de salarizare pe care noi le-am creat și care se află la Ministerul Muncii

De luni, 22 mai, profesorii din învățământul superior vor face grevă de avertisment, după cum a anunțat Anton Hadăr, președintele Alma Mater (federație reprezentativă în mediul universitar). Declarațiile au fost…
Vezi articolul

Elevii vor primi burse școlare între 300 și 3.000 de lei pe lună, din septembrie 2023, potrivit Legii Învățământului preuniversitar. Apare bursa tehnologică și dispar actualele burse de performanță și studiu. Care sunt criteriile de acordare

Elevii de gimnaziu și liceu vor primi în noul an școlar, din septembrie 2023, patru tipuri de burse: de merit, socială, tehnologică și de excelență olimpică I și II, potrivit…
Vezi articolul

Instituții din România – implicate în 11 din cele aproape 160 de noi proiecte pentru sprijinirea cooperării internaționale în învățământul superior, propuse spre a fi finanțate printr-un apel Erasmus+ în 2023

Un număr de 159 de noi proiecte propuse spre a fi finanțate în cadrul apelului Erasmus+2 2023 pentru sprijinirea cooperării internaționale în învățământul superior au fost selectate, potrivit unui anunț…
Vezi articolul