O bucată de tavan a căzut într-o cameră a căminului de la Școala de Poliție din Câmpina. Sindicatul Europol: „A căzut în capul unui elev în timp ce se pregătea să doarmă” – VIDEO

[jp_post_view]
Foto: captură Sindicatul Europol/ Facebook.com
O bucată de tencuială s-a desprins de pe tavanul unui dormitor în care sunt cazaţi elevi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina, reprezentanţii unităţii arătând că nicio persoană nu a fost rănită, în timp ce Sindicatul Europol susţine că acea bucată ar fi căzut „în capul” unui elev, transmite Agerpres.

Accidentul a avut loc miercuri seară, zona fiind ulterior reparată.

„Nu a căzut pe nimeni, a căzut între paturi. Ei s-au speriat. Deci nu a căzut în capul nimănui, nu există nicio urmă de rană. Pe culoarul dintre paturi a căzut o parte din tencuială, dar, dacă observaţi, este spre picioarele patului, iar ei erau în picioare pentru că nu dormeau, erau prezenţi în cameră când s-a întmplat, dar nu dormeau”, a declarat, vineri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Beatrice Melincianu.

În camera respectivă nu au fost realizate lucrări recent, potrivit sursei citate.

„Lucrările acestea se fac ori de câte ori apar probleme pentru că aceste cămine nu au mai intrat într-un proces de reparaţie major întrucât am avut permanent elevi în şcoală. (…) Nu (nu au fost infiltraţii – n.r.), băile sunt departe de dormitoare, dormitoarele nu au sursă de apă. Nu ştiu să vă explic care a fost fenomenul, s-a desprins pur şi simplu”, a mai spus Melincianu pentru Agerpres.

Conform datelor comunicate pe pagina de Facebook a şcolii, reparaţiile au fost deja efectuate.

Pe de altă parte, Sindicatul Europol susţine că bucata desprinsă din tavan ar fi căzut „în capul” unui elev.

„Renovări de unică folosinţă la Şcoala de Poliţie «Vasile Lascăr» Câmpina. I-a căzut tavanul în cap unui elev în timp ce se pregătea să doarmă. Blestemul firmelor de casă, care câştigă contracte publice susţinute de politicieni, ne urmăreşte la tot pasul. Elevii urmează să primească în viitor căşti de protecţie, pentru a ne asigura că puţinii tineri care îşi mai doresc o carieră de poliţist vor absolvi teferi şi nevătămaţi instituţiile de învăţământ ale MAI”, se arată pe pagina de Facebook a sindicatului.

https://www.facebook.com/europolromania/videos/28403485132600780


1 comment
  1. Deci a căzut între paturi, ce atâta drama. Nimeni nu a fost rănit, că doar nu stă nimeni între paturi. Și oricum de ce nu dormeau la ora aceea? „De ce, de ce, de ce? „, cum zicea Margareta Pâslaru in Veronica :)))
    Tavanul a fost reparat cu grijă de meșteri cu viziune în zonele de deasupra paturilor și doar unde nu era niciun pericol, între paturi (poate si deasupra bibliotecii:))) ) a fost lăsat să se părăginească.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rapoartele pentru profesori, directori și inspectori de la Evaluările Naționale II IV VI 2024, din noua aplicație pentru rezultate, nu vor fi folosite la o ierarhie pe țară. Cristescu, ME: Dorința noastră este să promovăm o îmbunătățire a interacțiunii cu elevii

Platforma prezentată drept nouă de Ministerul Educației săptămâna trecută, înainte de primele probe de la Evaluarea Națională de clasa a II-a (EN II) 2024, care va colecta rezultatele elevilor de…
Vezi articolul

Erori în baremul de corectare de la concursul pentru directori și „itemi care nu au nicio legătură cu învățământul de stat, ci cu acela bazat pe profit” – critici ale liderului FSE „Spiru Haret”, într-o scrisoare către ministrul Educației

Erori de redactare a itemilor de la concursul scris pentru funcțiile de directori de școală, reclamate de Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor Libere din Educație „Spiru Haret” într-o scrisoare către…
Vezi articolul

Olimpiada Națională de Matematică 2025. Aproape 370 de olimpici județeni și 50 de profesori sunt așteptați la Botoșani pe 1 aprilie / Șeful ISJ, Bogdan Suruciuc: Este vital să susținem tinerii talentați

Aproape 370 de elevi de liceu, olimpici județeni la matematică, încep luni, 1 aprilie, competiția națională găzduită de municipiul Botoșani. Olimpiada Națională de Matematică – ONM, ediția a 75-a, se…
Vezi articolul
SRI / Foto: Facebook SRI

Situația din învățământ, înainte și în timpul pandemiei Covid-19 –  menționată de SRI în raportul pe 2020, la capitolul “Riscuri și amenințări la adresa valorilor constituționale”: infrastructură și resurse deficitare, decalaje accentuate în accesul la școala online

Situația din învățământul românesc, atât prin felul cum se prezenta înaintea pandemiei Covid-19 cât și prin schimbări cauzate de aceasta, este menționată la capitolul “Riscuri și amenințări la adresa valorilor…
Vezi articolul

După BAC 2025, mai avem o săptămână de școală când trebuie încheiate toate situațiile școlare, spune profesorul Marius Lobază: Ministerul nu a gândit deloc această situație, ca și cum cei de acolo n-au fost niciodată într-o școală

Marius Lobază, profesor la Colegiul Naţional Bănăţean Timişoara, a declarat la TVR Timișoara că, după examenul național de BAC 2025, „mai avem o săptămână de școală când trebuie încheiate toate…
Vezi articolul