Elevilor din toată țara le va putea fi evaluată postura prin programul #StaiDrept / 24% dintre elevii de clase primare au dureri de spate și doar 30% stau corect în bancă, arată evaluarea din primul an

[jp_post_view]
Foto: asociația KinetoBebe
Elevilor din toată țara le va putea fi evaluată postura prin programul #StaiDrept, anunță Asociația KinetoBebe, printr-un comunicat de presă. Evaluările realizate timp de un an în rândul a aproape 6.000 de copii din clasele P-IV arată că 24% dintre aceștia resimt dureri de spate și doar 30% stau corect în bancă. Programul își propune să crească gradul de conștientizare asupra importanței sănătății posturale și să ofere soluții concrete pentru prevenția problemelor de postură în rândul elevilor.
  • Campania #StaiDrept a inclus completarea unor fișe de evaluare și sesiuni interactive în școli, susținute de kinetoterapeuții Asociației KinetoBebe, urmate de sesiuni gratuite de evaluare posturală și de terapie oferite în centrele KinetoBebe sau ședințe gratuite de salinoterapie la o salină urbană.
  • Potrivit evaluării, 1 din 4 copii resimt dureri de spate, reiese din studiul rezultat în urma primului an al programului #StaiDrept, implementat de Asociația KinetoBebe în rândul a aproape 6.000 de copii școlari din clasele 0-IV, din școlile de stat și private din București. 

La un an de la demararea campaniei de screening postural, din cei 5971 de copii examinați de kinetoterapeuții asociației, 24% au acuzat dureri de spate, iar 8% au probleme de greutate. Doar 30% stau corect în bancă, numai 46% țin corect telefonul și doar 41% țin corect caietul pe bancă. Peste 53% consideră ghiozdanul prea greu și 52% practică sport.

„Tot mai mulți copii intră în centrele noastre cu probleme de postură, dureri de spate, atitudini asimetrice, la vârste tot mai mici – 8-10 ani.  Durerile apar chiar în absența efortului fizic sau a unor lovituri, ceea ce ne-a făcut să tragem un semnal de alarmă și să punem reflectorul pe starea de sănătate a copilului școlar. 

Prin intermediul campaniei #StaiDrept avem ca obiectiv deschiderea unui dialog între noi, ca specialiști în dezvoltarea motorie a copiilor, părinți, copii și cadre didactice, pentru că acesta este mediul în care copilul școlar petrece mult timp. 

Acest proiect face parte din categoria celor care oferă informare și educare în sănătate și, mai ales, prevenție medicală. Chiar dacă profilaxia nu a intrat încă în reflexul românilor, ne propunem să creăm un cadru propice în care să conștientizăm nevoia de educație preventivă pentru sănătate. Chiar de la vârste școlare. Ne dorim să extindem acest program în cât mai multe localități din țară, de aceea avem nevoie de parteneri care să ne ajute să continuăm. Salutăm demersul Ministerului Educației și Cercetării de a ni se alătura în acest proiect necesar, în calitate de parteneri”, a declarat Ana Raluca Chișu, fondatoarea Asociației KinetoBebe, potrivit comunicatului amintit.

Ce înseamnă să stai drept?

„Să stai drept nu înseamnă forțarea umerilor către spate, aceasta este o arcuire exagerată, înseamnă să menținem poziția verticală și privirea către înainte, cu umerii relaxați și echilibrați. Sprijinul în picioare tot timpul va trebui să fie pe ambele picioare, nu doar pe unul, pentru că imediat se asimetrizează șoldurile.

Poziția așezată trebuie să fie cu posteriorul pe scaun, picioarele lăsate libere, coatele pe masă, privirea către înainte și spatele drept, cât să fim verticalizați. Pentru a scrie, stângacii trebuie să încline ușor caietul către dreapta, iar dreptacii către stânga”, sunt explicațiile kinetoterapeutului Ana-Maria Brezean.


1 comment
  1. ce caută telefonul in mana lor ?
    înafara de coloana strâmbă , miopie , timp pierdut , acces la pornografie și păcănele online , ce beneficii aduce ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar (ROFUIP) a fost publicat în Monitorul Oficial / Numărul comisiilor permanente din școală a fost redus la 5, diriginții au atribuții suplimentare

Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar a fost publicat în Monitorul Oficial miercuri. Documentul modifică fostul regulament cadru, adoptat în 2016. A fost redus numărul comisiilor…
Vezi articolul

LISTA Un liceu și o grădiniță din Capitală au intrat de azi în scenariul roșu, iar alte 8 unități de învățământ, în scenariul galben, a decis Comitetul pentru Situații de Urgență

Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a decis modificarea scenariului de funcționare pentru 10 unități de învățământ, după prima săptămână de școală. Prefectura Capitalei a dat un comunicat, primit…
Vezi articolul