Nicolae Breban, unul dintre academicienii care au respins primirea lui Mircea Cărtărescu în Academia Română: Scriitorul „este bun, dar nu la nivelul Academiei”

[jp_post_view]
Mircea Cărtărescu / Foto: INQUAM Photos / George Călin
Mircea Cărtărescu, scriitorul român contemporan cu cea mai mare notorietate la nivel internațional, tradus în peste 23 de limbi, „este bun, dar nu la nivelul Academiei”, spune academicianul Nicolae Breban, unul dintre contestatarii lui, citat de HotNews.ro. Publicația online îl citează pe acesta și pe un alt academician, scriitorul Valeriu Matei, pentru a vedea cum își argumentează decizia cei care au votat împotriva acceptării lui Cărtărescu ca membru al Academiei Română.

Potrivit sursei citate, Valeriu Matei, care înaintea votului a distribuit și un apel pentru a nu fi ales Cărtărescu, apreciază că acesta a insultat poporul român, el făcând trimitere la „insulte” pe care scriitorul le-ar fi adus lui Mihai Eminescu, Emil Cioran și Mircea Eliade.

Iar Nicolae Breban, în vârstă de 91 de ani, este citat de HotNews.ro apreciind că „la Mircea Cărtărescu sunt trei personaje: tăticul, mămica și Mircea. În literatură trebuie să faci oameni mai vii, cum l-a făcut Dostoievski pe Raskolnikov, Shakespeare pe Hamlet”.

Iar Valeriu Matei, scriitor din Republica Moldova și membru de onoare al Academiei Române, este citat la rândul său:

  • „(…) Într-un articol din 2005, numit „O vină istorică. Despre antisemitismul românesc”, Mircea Cărtărescu aduce insulte lui Mihai Eminescu, Emil Cioran și Mircea Eliade. Dar aduce și insulte poporului român, pentru că traduce inexact o afirmație a lui Hannah Arendt, care nu era un specialist în istoria modernă și nu avea instrumente să măsoare antisemitismul, și a afirmat că în Al Doilea Război Mondial, România era cea mai antisemită țară a Europei, ceea nu corespunde adevărului. Mircea Cărtărescu traduce că românii au fost cel mai antisemit popor din Europa. Deosebirea e fundamentală. Nici pe departe poporul român nu este un popor antisemit.”

Vezi o altă perspectivă asupra acestor teme în comentariile făcute de Radu Vancu sau Ana Blandiana.

Același membru, Valeriu Matei, îl acuză pe Cărtărescu de plagiat în primul său volum, iar despre romane afirmă:

  • „Nu în ultimul rând, am atras atenția asupra stilului romanelor sale. Dacă, să zicem, putem discuta dacă „Orbitor” din trei părți, „Aripa stângă”, „Corpul” și „Aripa dreaptă” este un roman, asupra celorlalte discuțiile trec în derizoriu, sunt niște divagații neobișnuite la persoana întâi, pe sute de pagini, fără să aibă niște structuri foarte clar definite.”

HotNews.ro îl citează și pe președintele Academiei, Ioan-Aurel Pop, potrivit căruia „eu ar trebui să fiu, ca președinte al Academiei, complet imparțial și să nu spun nimic. Am dreptul la un singur vot în Adunarea Generală. Dar lumea a văzut că aș fi vrut să-l văd pe Mircea Cărtărescu între membrii Academiei. De altminteri, am susținut prioritatea votului din Secție, unde Mircea Cărtărescu a fost votat în unanimitate”.

Iar site-ul amintește că romanele lui Mircea Cărtărescu au fost traduse în peste 23 de limbi, iar scriitorul a primit peste 20 de premii precum Dublin Literacy Award, Premiul Thomas Mann, Premiul Literar „Giuseppe Acerbi”, alte premii internaționale, dar și premii naționale, precum Premiul Uniunii Scriitorilor din România și Premiul Academiei Române.

Citește și:
Mircea Cărtărescu a „căzut” la votul de acceptare ca membru al Academiei Române, imediat sub pragul necesar în Adunarea generală a instituției – Rodica Zafiu, președintele secției de Filologie / Ea spune că la votul preliminar din secție scriitorul obținuse 9 din 9 voturi / „Este păcat pentru că am fost foarte aproape să facem un act corect”
Ana Blandiana critică Academia Română, despre care spune că a respins alegerea lui Cărtărescu în for pentru că este „manipulată de ură, invidie, frustrări”
Profesorul Radu Vancu, după ce academicienii l-au respins prin vot pe Mircea Cărtărescu: Academia Română a eșuat în naționalism toxic și rânced / E locuită de spiritul naționalismului extremist de rit georgist


2 comments
  1. De acord! Valeriu Matei și Nicolae Breban sunt acești Dostoievski ai literaturii române, și se pot pronunța. mă bucur că au făcut-o! Pa-pa, mă duc repede sa le cumpăr cărțile până nu se epuizează toate din stoc!

  2. Mă întreb, la modul serios, dacă absolventul Academiei Lomonosov, Valeriu Matei, a citit Ulysse de Joyce și ce părere își va face după ce va citi această carte, din moment ce scrierile lui Cărtărescu sunt niște „divagații neobișnuite la persoana întâi”. Sau despre divagațiile la peroana întâi adunate de Jerome David Sallinger sub o copertă pe care scrie The Dreamcatcher. Ca să nu mai vorbesc de scrierile unui sociopat care s-a închis în casă și a divagat ciudat, căutând timpul pierdut. Ori de un alt zărghit (ca sî nie iexprimăm pi înțelesu tavarișciului Matei), care pe la 1500 și ceva se destăinuia în scris că are nu-ș-ce bubă exact pe bărbăție (dar măcar el a fost mai modest și și-a intitulat scrierile „Încercări”).
    În prostia lui academică și scorțoasă, Valeriu Matei, a dat o posibilă definiție literaturii mari: divagație NEOBIȘNUITĂ.
    (A se observa că și-n titlu e scris „Mircea Cărtărescu” și „scriitorul Valeriu Matei”. Dacă nu era mențiunea „scriitorul”, ne-am fi pus aceeași întrebare pe care ne-o punem acum (Cine-i Vasile Matei?), dar probabil că nu atât de acut!)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Partidul REPER condamnă ferm decizia Guvernului de a înlocui probele orale de Bacalaureat cu media de la clasă şi de a elimina evaluarea naţională la finalul clasei a VI-a: Soluţie de avarie care nu face decât să submineze fundamentul evaluării obiective şi corecte a pregătirii elevilor

Publicarea proiectului de OUG de către Guvern prin care se va face echivalarea unor probe orale de la bacalaureat cu notele din timpul liceului arată că lipsa de competenţă şi…
Vezi articolul

Conferința regională „Școala de bani începe școala” - organizată de Edupedu cu susținerea BCR și partenerii instituționali Universitatea de Vest din Timișoara și Inspectoratul Școlar Județean Timiș

În educația financiară nu este vorba doar de bani, este vorba despre deciziile pe care le luăm, spune Adina Roșca, expert educațional / Cercetătorul Ciprian Fartuşnic: De foarte multe ori, centrarea pe competențe înseamnă să ne uităm mai atent la ce și cum învață fiecare copil

„În educația financiară, să știți, nu este vorba doar de bani, este vorba despre deciziile pe care le luăm noi”, a spus Adina Roșca, expert educațional, la conferința regională „Școala…
Vezi articolul

Olimpiada Națională de Informatică 2024 s-a încheiat pentru elevii de gimnaziu. Descarcă subiectele și baremele / Problemele de la proba de baraj pentru calificarea în lotul național și lista elevilor calificați

Elevii participanți la etapa națională a ONI 2024 – Olimpiada Națională de Informatică pentru gimnaziu au susținut marți, 23 aprilie, proba scrisă a concursului și joi, 25 aprilie, proba de…
Vezi articolul