Curs online gratuit de educație financiară pentru profesorii care predau la clasa a VIII-a, acreditat de Ministerul Educației, cu 10 credite transferabile / Locuri limitate

[jp_post_view]
Cursurile Universității Politehnica
Foto: © Vadym Pastukh | Dreamstime.com
Profesorii care predau disciplina Educație financiară la clasa a VIII-a se pot înscrie la cursul „Educaţie economico-financiară pentru profesori”, lansat de următoarele instituții: Asociaţia Română a Băncilor, Banca Națională a României şi Institutul Bancar Român și acreditat de Ministerul Educației, care se va desfășura online, în perioda 21 februarie – 17 martie 2025, potrivit anunțului de pe site-ul Institutului Bancar Român (IBR).

Cursul se va desfășura pe parcursul a 40 de ore, online, pe platforma Microsoft Teams și va conține diferite teme cum ar fi: consumatorul și producătorul, relația consumatorului cu instituțiile financiare, banii și bugetul, economiile și realizarea proiectelor familiei, finalizându-se cu evaluarea finală.

Foto: captură ecran site IBR

Materialele de studiu vor fi suportul de curs și bibliografia suplimentară.

Orele se vor susține de Anca Becheru și Ada Barbu, profesori în discipline socio – umane, conform IBR.

După finalizarea cursului, participanții vor susține un portofoliu.

Înscrierea la curs se face prin completarea unei fișe de înscriere și transmiterea unei Adeverințe eliberate de școală, în care să se menționeze că profesorul predă disciplina Educație socială, la clasa a VIII-a.

Important: numărul de locuri este limitat la 25, în ordinea primirii înscrierilor. 

Persoana de contact indicată în anunț este Anca Străchinescu, tel: 0748.886.818, email: anca.strachinescu@ibr-rbi.ro.

  • Fișa de înscriere poate fi descărcată de mai jos sau solicitată persoanei de contact:

Competențe generale și specifice obținute în urma absolvirii cursului, potrivit organizatorilor:

Foto: © Vadym Pastukh | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Galben și albastru peste tot la Olimpiada Națională de TIC, de la Slobozia, exact culorile partidului primarului din orașul-gazdă și al inspectoarei școlare generale / Elevii specializați în programare au fost duși în vizită la trei biserici în trei zile de către organizatori

Elevii olimpici la Tehnologia Informației (TIC), de la etapa națională desfășurată recent, au primit materiale promoționale – ghiozdane și ecusoane – în aceeași schemă de culori a Partidului Național Liberal…
Vezi articolul

Olimpiade școlare 2023. Etapele naționale la Matematică, Fizică și Chimie, stabilite în documente de inspectoratele școlare din țară, chiar și în vacanța din februarie / Încă n-au apărut calendarele oficiale de la Ministerul Educației

Mai multe inspectorate școlare județene din țară au publicat pe site-urile proprii sau au trimis școlilor adrese prin care stabilesc datele sau intervalele de zile în care se organizează etapele…
Vezi articolul

OFICIAL Titulari până la 70 de ani. Pentru anul școlar 2025-2026, cererile se depun la secretariatul școlii din 8 ianuarie și până pe 23 ianuarie, potrivit metodologiei-cadru de mobilitate

Profesorii pot rămâne titulari până la 70 de ani, potrivit Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și metodologiei de mobilitate pentru anul școlar 2025-2026. Este vorba despre profesorii cărora nu li…
Vezi articolul

Părinții să urmărească modul în care școlile își elaborează propriile regulamente de organizare și să refuze semnarea lor dacă există clauze ilegale, recomandă Federația Națională a Părinților

Federația Națională a Părinților recomandă părinților să urmărească modul în care unitățile de învățământ își elaborează propriile regulamente de organizare și funcționare și „să refuze semnarea contractelor educaționale care încalcă…
Vezi articolul