Planurile-cadru de liceu 2025 – tema unei noi dezbateri ce va avea loc vineri, la Blaj, în cadrul Conferinței Naționale a Asociației colegiilor și liceelor pedagogice

[jp_post_view]
Foto: UBB
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, va participa, vineri, la o dezbatere publică despre proiectele noilor planuri-cadru pentru liceu, din cadrul Conferinței Naționale a Asociației Naționale a Colegiilor și Liceelor Pedagogice din România (ANCLP). Dezbaterea, programată să se desfășoare la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj, va avea tema „Spre un nou iluminism: Noile planuri-cadru pentru liceu în actualitate și dezbatere publică”.

Conferința se desfășoară sub patronajul Ministerului Educației și Cercetării. Ea va fi deschisă de președintele ANCLP, Mircea Bertea, și continuă seria dezbaterilor naționale cu prezență fizică desfășurate în prima jumătate a lunii februarie la București și Cluj-Napoca.

Conform programului anunțat de organizatori, ministrul Educației va ține o prezentare, urmată de o dezbatere pe tema proiectelor de planuri-cadru pentru liceu, numită „Viziune și principii în modernizarea educației românești – Studiu de caz: planurile-cadru pentru învățământul liceal”.

La conferință vor mai participa directori și reprezentanți ai profesorilor din liceele și colegiile pedagogice din țară, inspectori școlari, cadre didactice din școlile, grădinițele și creșele din municipiul Blaj, elevi ai claselor terminale de la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain”, precum și reprezentanți ai presei și autorităților locale și județene.

Informații de context despre dezbaterile publice privind planurile cadru pentru liceu 2025

Prima dezbatere națională despre proiectele planurilor-cadru pentru liceu a avut loc în format fizic la Politehnica București pe 11 februarie, de la ora 16:00.

A doua dezbatere despre planurile-cadru de liceu a avut loc pe 14 februarie, de la ora 16:00, în format fizic, în Aula Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA), Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca.

Dezbaterile au loc în următoarele orașe:

  • București – 11 februarie 2025
  • Cluj-Napoca – 14 februarie 2025
  • Iași – 25 februarie 2025
  • Timișoara – 4 martie 2025
  • Dezbatere online – 6 martie 2025

1 comment
  1. Tema unui simulacru de dezbatere. De data asta vor lăsa elevii să-și exprime un punct de vedere, sau tot pe coridoare îi țin? Pot participa și profesorii, sau doar inspectorii și directorii yes-men?

    … Simulacrul dezbaterii, la fel cum simulăm democrația în minunata țară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Transport gratuit pentru elevi

Cu Săptămâna verde, Școala altfel, săptămâna de competențe, simulări peste simulări, anul acesta școlar este distrus total, este de părere profesorul Marius Lobază: În mod cert nu se pot desfășura cursuri în perioada bacalaureatului 2025

Marius Lobază, profesor la Colegiul Naţional Bănăţean Timişoara, a declarat la TVR Timișoara că anul școlar 2024-2025 este „distrus complet” cu „Săptămâna verde, Școala altfel, săptămâna de competențe, simulări peste…
Vezi articolul

Concurs dedicat protecției mediului înconjurător, lansat pentru elevii și profesorii din țară, până în luna mai 2024. Cele mai inovatoare și active echipe pot câștiga finanțare pentru aparatură prietenoasă cu mediul în școli

Elevii și profesorii din școli și licee se pot înscrie până pe 15 decembrie la un concurs dedicat protecției mediului prin inițiative de ecologizare și acțiuni de conștientizare, lansat recent…
Vezi articolul

Până vineri, toți diriginții și învățătorii trec în catalog cea de-a doua notă la purtare / Din 8 ianuarie, diriginții calculează mediile pentru acordarea burselor de merit și reziliență la clasa a V-a, pe baza notelor din primele două module de școală

Săptămâna aceasta, elevii claselor primare, gimnaziale și liceale primesc cea de-a doua notă la purtare. Din acest an școlar, elevii vor avea o notă la purtare pe fiecare modul, modificare introdusă…
Vezi articolul
Foto: Pexels/ Cottonbro

REPORTAJ Cei care nu mai pleacă. „În urmă cu câteva săptămâni ne-ar fi luat mințile orice nimic. Întârzierea unui Bolt la comandă, mâncarea rece dintr-un restaurant, un nasture rupt la palton sau frigul de afară. (…) Acum nu mai avem nimic. Nici țară, nici casă, nici familie”

Peste 500.000 de refugiați au intrat în România de la începutul războiului, majoritatea femei și copii. Cei mai mulți în tranzit. Alungați de război, cu câte o valiză și câteva…
Vezi articolul