Femeie cercetată pentru rele tratamente aplicate minorului, după ce a apărut în imagini distribuite online în timp ce îşi bagă copilul într-o cădiţă plină cu zăpadă, iar copilul plânge și pare speriat

[jp_post_view]
Foto: Ilona Andrei / G4Media
Femeia care apare în imagini distribuite online în timp ce îşi bagă copilul într-o cădiţă plină cu zăpadă este cercetată pentru rele tratamente aplicate minorului. La sfârşitul săptămânii trecute, clipul fost intens distribuit şi comentat, provocând indignare, transmite News.ro., preluat de G4Media.ro

”Duminică, 23 februarie 2025, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 13 Poliţie au declanşat cercetările, faţă de o femeie, în vârstă de 33 de ani, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului. În fapt, la data de 23 februarie 2025, poliţiştii Capitalei au fost sesizaţi, în jurul orei 14.30, de către reprezentanţii unui centru de asistenţă socială şi protecţie a copilului, din Sectorul 2, cu privire la faptul că un minor ar fi fost pus în primejdie”, anunţă luni Poliţia Capitalei.

Poliţiştii Secţiei 13 Poliţie au stabilit că, la data de 19 februarie 2025, în jurul orei 17.30, o femeie, în vârstă de 33 de ani, ”i-ar fi pus în primejdie dezvoltarea psiho-fizică a fiului său, în vârstă de un an, constând în aceea că, în timp ce se afla la o adresă din Sectorul 3, l-ar fi introdus pe acesta într-un vas pentru îmbăiat, în care se afla zăpadă, apoi, timp de câteva momente, l-ar fi spălat cu zăpadă, pe membrele inferioare şi superioare”.

În imagini se vede cum un copil mic , care este îmbrăcat doar cu un body, având mâinile şi picioarele goale, este băgat într-o cădiță plină cu zăpadă. ”Spartan îl fac”, scrie pe imagini.

Citește mai mult pe G4Media.ro


3 comments
  1. Măcar apa de botez e caldă, deși pensatul nasului și acoperirea gurii e un gest cam sinistru pentru locul unde se practică, mda. E despre acceptarea socială, că în Norvegia poate baia în zăpadă nu ar fi văzută la fel de „penal”, nu știu. Mai au și legile astea nevoie de niste inovație, la ei si la noi.

  2. dincolo de glume,si la asta duce promovarea constanta a unor dudui in costume de baie care se aruncă prin zăpadă….trist….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Formarea continuă a cadrelor didactice, prin programe acreditate pentru format față-în-față, se poate derula online pe durata suspendării cursurilor în școli

Programele de formare continuă acreditate pentru forma de organizare de tip față-în-față, aflate în desfășurare la data suspendării cursurilor în unitățile de învățământ preuniversitar de stat/particular și suspendate conform prevederilor…
Vezi articolul

Sesizările anonime în universități – blocate explicit prin noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a comisiilor de etică, în absența schimbărilor legislative promise de Guvernul Ciolacu după cazurile de abuzuri sexuale / Noile reguli pentru Comisii au fost publicate în Monitorul-Oficial după 4 luni de consultări

„Sesizările și reclamațiile anonime nu sunt luate în considerare”, prevede noul Regulament-cadru privind organizarea și funcționarea comisiilor de etică universitară, publicat în Monitorul Oficial după circa patru luni în care…
Vezi articolul

VIDEO Barca propulsată cu hidrogen, realizată de studenți de la Politehnica din Timișoara, a fost lansată pe apă. „Soluția nu este foarte diferită de cea pe care am aplicat-o la realizarea bicicletei sau a mașinuței”

După ce a lansat cu succes bicicleta și mașinuța cu hidrogen, grupul de studenți condus de profesorul Corneliu Crăciunescu de la Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a creat și o barcă…
Vezi articolul