Elevii din 17 județe se întorc de luni la școală, în modulul 4 de cursuri, cu două săptămâni înainte de primele simulări / Lunile martie și mai sunt singurele fără vacanțe, bursele vor fi integrale

[jp_post_view]
Foto: Pexels.com
Elevii și copiii de grădiniță din 17 județe reiau cursurile de luni, 3 martie, odată cu începerea modulului 4, după ce au beneficiat de vacanța mobilă între 24 și 28 februarie, conform structurii anului școlar 2024-2025. Această săptămână de pauză a fost stabilită la nivel județean și a marcat finalul celui de-al treilea modul de învățare.

Județele în care elevii s-au aflat în vacanță în ultima săptămână a lunii februarie sunt: Alba, Arad, Bacău, Botoșani, Brașov, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Harghita, Iași, Maramureș, Neamț, Satu Mare, Sibiu, Suceava și Tulcea. În schimb, elevii din București și alte 22 de județe, care au avut vacanță între 17 și 21 februarie, au revenit deja la cursuri de săptămâna trecută.

Modulul 4, care începe acum pentru toți elevii din țară, se desfășoară fără alte întreruperi până la vacanța de Paște, programată între 18 și 25 aprilie. Astfel, lunile martie și mai sunt singurele din acest an școlar care nu conțin vacanțe. În acest interval, elevii de clasa a VIII-a și a XII-a vor susține simulările examenelor naționale, programate începând cu 17 martie pentru Evaluarea Națională și cu 24 martie pentru Bacalaureat. Calendarele probelor mai jos în articol.

De asemenea bursele tehnologice, de reziliență, merit și pentru mame minore ale elevilor vor fi plătite integral pentru lunile martie (în aprilie) și mai (în iunie), având în vedere că nu există întreruperi de cursuri care să afecteze cuantumurile aferente acestora.

Vacanța mobilă, introdusă din anul școlar 2022-2023, este stabilită la nivelul fiecărui inspectorat școlar, în urma consultărilor cu părinții, elevii și partenerii educaționali. Conform surselor EduPedu.ro, aceasta a fost inițial propusă la presiunea patronilor de resorturi de schi și operatorilor de transport pe cablu.

Amintim și că elevii și profesorii vor fi liberi vineri, 2 mai, după ce Guvernul a decis că este zi nelucrătoare: „punte” între 1 mai și weekendul primului tur de alegeri prezidențiale 2025.

Calendarul anului școlar 2024-2025

Modulul 3: de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;

Vacanța de schi/mobilă: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie — 2 martie 2025;

Modulul 4: de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;

Vacanța de primăvară: de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;

Modulul 5: de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;

Vacanța de vară: de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 6 iunie 2025;

Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 13 iunie 2025;

Pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a) și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 iunie 2025;

Pentru clasele din învățământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.

În martie sunt simulările examenelor naționale – probele scrise

Simularea Evaluării Naționale (EN VIII) 2025 are loc în modulul 4 de cursuri, mai exact începe pe 17 martie cu proba la Limba și literatura română.

Calendar Simulare Evaluare Națională 2025:
  • 17 martie 2025: Limba și literatura română – probă scrisă
  • 18 martie 2025: Matematică – probă scrisă
  • 19 martie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 31 martie 2025: Comunicarea rezultatelor

Descarcă programele pentru simularea Evaluării Naționale 2025, publicate de Ministerul Educației și Cercetării, la Limba română, Matematică și Limba maternă.

Calendar Simulare Bacalaureat 2025:
  • 24 martie 2025: ⁠Limba și literatura română – probă scrisă
  • 25 martie 2025: ⁠Proba obligatorie a profilului – probă scrisă
  • 26 martie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – probă scrisă
  • 27 martie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 8 aprilie 2025: Comunicarea rezultatelor

Descarcă programele pentru simularea Bacalaureatului 2025 publicate de Ministerul Educației și Cercetării, la Limba română, Matematică, Istorie și disciplinele la alegere.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevul de la o școală din Brăila care ar fi bătut mai mulți colegi de clasă, va merge la cursuri însoțit de bunica sa: Prezența sa la școală va detensiona, cel puțin pentru perioada următoare, starea din clasă, crede Inspectoratul Școlar Județean

Cazul a intrat în atenția publică după ce 17 părinţi ai elevilor din clasă au anunţat, pe 8 februarie, că nu îşi vor mai lăsa copiii la şcoală până nu…
Vezi articolul

Reprezentanții Studenților, ANOSR: În timp ce românii sunt dedicați sprijinirii refugiaților din Ucraina, Comisia de Învățământ a Camerei Deputaților profită pentru a fura orice urmă de onoare a mediului academic, votând amnistierea plagiatelor

„În timp ce românii sunt dedicați sprijinirii refugiaților din Ucraina, parlamentarii din Comisia de Învățământ a Camerei Deputaților profită pentru a fura orice urmă de onoare a mediului academic, votând…
Vezi articolul

În București “nu am avut până acum o hartă a școlilor și a numărului de elevi care învață în fiecare din aceste școli”, date-cheie pentru Planul Urbanistic General – primarul Nicușor Dan. El spune că astfel de date sunt colectate acum prin Universitatea de Arhitectură

Administrația din București duce lipsă de o serie de informații esențiale pentru elaborarea Planului Urbanistic General, a spus, vineri, primarul Capitalei, Nicușor Dan, dând drept exemplu datele despre locația școlilor…
Vezi articolul

Dezbatere Edupedu.ro – UiPath Foundation - Brio.ro

VIDEO Raluca Negulescu-Balaci, director executiv UiPath Foundation: În educație nu funcționează intervențiile pe termen scurt, ci exact opusul – intervenții pe termen lung, în așa fel încât elevii să recupereze decalajul educațional

În educație nu funcționează intervențiile pe termen scurt, ceea ce funcționează în schimb este exact opusul – „intervenții pe termen lung, în așa fel încât elevii să recupereze decalajul educațional…
Vezi articolul

Directorii de școli, inspectorii școlari și ceilalți șefi de la instituțiile de stat – puși să declare că s-au încadrat în cheltuielile aprobate pentru anul 2024, în anul cu cel mai mare deficit bugetar de la pandemie încoace

Ministerul Educației le-a cerut tuturor șefilor de instituții publice din subordine să depună declarații pe propria răspundere privind încadrarea în cheltuielile aprobate pentru anul 2024, conform unui document oficial semnat…
Vezi articolul