Albania le-a ordonat furnizorilor de internet să blocheze accesul la TikTok timp de un an, începând din 13 martie. Premierul Edi Rama: Măsura e luată după o amplă consultare a 65.000 de părinţi şi profesori

[jp_post_view]
Foto: Dreamstime.com
Autorităţile albaneze le-au ordonat furnizorilor de internet să blocheze accesul la TikTok pe teritoriul albanez pentru un an începând de joi 13 martie, informează miercuri DPA şi AFP. Premierul albanez Edi Rama anunţase în luna decembrie interzicerea TikTok, după înjunghierea mortală a unui elev de 14 ani în timpul unei bătăi lângă o şcoală din Tirana, după un conflict pe social media, transmite Agerpres.

„Decizia de a închide temporar TikTok este, pe de o parte, o măsură luată după o amplă consultare a 65.000 de părinţi şi profesori şi, pe de altă parte, este o decizie care a fost luată odată ce capacităţile tehnice necesare au fost garantate”, a explicat joia trecută Edi Rama, potrivit agenției de presă citate.

Potrivit acestuia, autorităţile albaneze au iniţiat, totuşi, un dialog cu TikTok, ai cărei reprezentanţi vor veni în curând în Albania pentru a prezenta o serie de măsuri menite să amelioreze securitatea copiilor, inclusiv în limba albaneză.

Furnizorii trebuie să blocheze „toate adresele IP ale TikTok, serverele DNS ale TikTok, serverul Name Indications (SNI) al TikTok, precum şi IP-urile companiei ByteDance”, compania-mamă chineză a aplicaţiei ce are peste 1 miliard de utilizatori, indică un comunicat al Autorităţii pentru comunicaţii electronice şi poştale, document publicat în presa albaneză şi autentificat de autorităţi.

Premierul albanez Edi Rama anunţase în luna decembrie interzicerea TikTok, după moartea violentă a unui elev de 14 ani în timpul unei bătăi lângă o şcoală din Tirana, după un conflict pe social media. Două grupuri de tineri s-au certat şi au trecut la ameninţări pe TikTok, aranjând în cele din urmă o bătaie care s-a soldat tragic.

Interdicţia aplicată TikTok a fost criticată intens de opoziţia albaneză, care a anunţat o manifestaţie pentru sâmbătă, la Tirana, contra închiderii platformei, afirmând că această măsură va avea un impact asupra campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din luna mai. 

Foto: Rafael Henrique | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Părinții ai căror copii au decedat în timpul sarcinii, la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani beneficiază de 10 ședințe de consiliere psihologică gratuită. Psihologul face decontarea / Model de cerere și acte necesare

Părinții ai căror copii au decedat în timpul sarcinii, la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani vor beneficia gratuit de 10 şedinţe de consiliere psihologică pentru depășirea…
Vezi articolul

Menținerea școlilor deschise sau sănătatea? „E ca și cum ai pune un copil să aleagă între tată și mamă, așa ceva nu se poate face”, spune ministrul Educației care susține că „trebuie găsit un echilibru între nevoia de educație și nevoia de sănătate” / Controalele în școli vor începe de luni, dar teste non-invazive încă nu vor exista

Acţiunile de control în şcoli privind respectarea tuturor regulilor de protecţie sanitară în contextul pandemiei de COVID-19 vor începe de luni, 4 octombrie, a anunțat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, la…
Vezi articolul

Secretarul de stat Florian Lixandru, directorul prin concurs al Colegiului Sfântul Sava, lansează un atac la cancelaria școlii, după scrisoarea deschisă a profesorilor: Gradul de participare a cadrelor didactice de la Sava la examenul de bacalaureat, în ultimii 9 ani, este foarte redus, probabil că lipsa de experiență în organizarea examenelor a dus la un asemenea protest

Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației și director prin concurs al Colegiului Sfântul Sava din București, a lansat un atac la adresa profesorilor din liceu, care au spus…
Vezi articolul