Universitatea din București, despre „stegarul dac” care urcă pe acoperișul Palatului Universității: Clădirea este predată Companiei Naționale de Investiții, iar autoritățile au fost sesizate de fiecare dată

[jp_post_view]
Foto: © Andreistanescu | Dreamstime.com
Universitatea din București (UB) susține că a sesizat autoritățile de fiecare dată când „stegarul dac” a fost observat pe acoperișul Palatului Universității, de deasupra Facultății de Geografie, clădire aflată în renovare și gestionată de Compania Națională de Investiții (CNI), potrivit unui răspuns oficial către Edupedu.ro.

În răspunsul primit, UB explică faptul că Palatul Universității din București, situat pe bulevardul Regina Elisabeta nr. 4 – 12, se află într-un amplu proces de consolidare și restaurare și că, în conformitate cu prevederile legale, clădirea a fost predată, prin proces-verbal de predare-primire, Companiei Naționale de Investiții (CNI). Aceasta este instituția care se ocupă de gestionarea lucrărilor de renovare.

  • „Stegarul dac” a fost observat urcând și plimbându-se pe schelele de la Facultatea de Geografie a UB în ultimele trei luni, de unde face transmisiuni live pe TikTok și flutură steagul României pe latura dinspre Teatrul Național și bulevardul Nicolae Bălcescu.

În răspunsul transmis, Universitatea susține că a luat toate măsurile legale disponibile pentru a semnala prezența persoanei pe clădire și pentru a preveni eventuale incidente: „În ceea ce privește situația indicată de dvs., atât reprezentanții Universității din București, cât și reprezentanții constructorului care execută lucrările de consolidare și restaurare, au întreprins toate măsurile legale, contactând, de fiecare dată, autoritățile competente în soluționarea acestui tip de situație – atât prin apeluri la numărul unic 112, cât și prin discuții repetate purtate cu reprezentanți ai acestor autorități”.

Cu toate acestea, UB nu oferă detalii suplimentare despre eventualele măsuri luate de către autorități sau dacă persoana respectivă a fost sancționată în vreun fel pentru accesul neautorizat pe clădire.

Poziția Universității din București cu privire la apartenența politică a „stegarului dac”

În solicitarea Edupedu.ro, Universitatea din București a fost întrebată și despre participarea acestei persoane la mitinguri extremiste și evenimente de susținere a fostului candidat pro-rus la alegerile prezidențiale Călin Georgescu și cum se raportează universitatea la această situație, având în vedere că instituția s-a angajat public în mai multe rânduri să sprijine democrația și parcursul pro-european al României.

Universitatea răspunde printr-o referire la principiile din Carta UB, afirmând că își păstrează independența față de ideologii, religii, doctrine și partide politice: „Universitatea din București este organizată și funcționează, potrivit Art. 3, alin (1), litera m) din Carta UB, în baza următoarelor principii: principiul independenței față de ideologii, religii, doctrine şi partide politice. Prin urmare, Universitatea din București este un spațiu al gândirii critice, al dezbaterilor academice și al libertății de exprimare, care are ca prioritate atât educarea viitorilor profesioniști în variate domenii de specializare, dar și cercetarea academică la cel mai înalt nivel, iar actul educațional nu a fost și nu va fi distorsionat de niciun fel de influențe externe, fie ele politice”.

UB susține că nu a primit sesizări de la studenți sau profesori despre acest subiect

Întrebată dacă a primit sesizări din partea studenților sau a cadrelor didactice cu privire la prezența „stegarului dac” pe acoperișul clădirii, Universitatea din București a declarat că nu a fost notificată în acest sens: „La nivelul Universității din București nu au fost înregistrate solicitări cu privire la subiectul indicat de dvs., nici din partea studenților, nici din partea cadrelor didactice”.

UB nu oferă detalii despre măsurile luate de autorități și subliniază că nu poate specula asupra posibilelor legături dintre această persoană și comunitatea academică.

A fost discutată problema în Senatul UB sau în Consiliul de Administrație?

În răspunsul către Edupedu.ro, UB nu confirmă dacă subiectul a fost discutat formal în forurile sale de conducere, dar precizează că informațiile despre subiectele dezbătute în Senat sau în Consiliul de Administrație sunt publice și pot fi consultate online: „Detalii cu privire la subiectele discutate în Senatul Universității din București și în Consiliul de Administrație al Universității din București pot fi consultate în minutele disponibile aici și aici”.

Informații de context

Universitatea din București „deține, în conformitate cu legislația în vigoare, toate avizele de funcționare, inclusiv cele care se încadrează” la asigurarea securității studenților și profesorilor, spune instituția de învățământ superior în răspunsuri transmise redacției Edupedu.ro.

Ea a reacționat, astfel, la situația petrecută vineri, unde o persoană a fost reținută de poliție după ce ar fi „adus atingere bunelor moravuri”, într-o toaletă a UB, dar și în contextul în care persoana cunoscută drept „stegarul dac” urcă de mai multă vreme pe acoperișul sediului central al universității. 

„Universitatea din București consideră că nu are, în conformitate cu cadrul legal existent, nicio breșă de securitate”, arată răspunsurile transmise Edupedu.ro. Pe larg, aici.

Foto: © Andreistanescu | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
UPDATE Breșă de securitate în Universitatea din București: o persoană a fost reținută de poliție după ce a intrat în toaleta studenților și a mimat gesturi sexuale


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Institutul de Științe ale Educației e desființat, după publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii privind funcționarea noului Centru de Politici în Educație. Scopul CNPE: „să pună în aplicare Programul de guvernare”

Institutul de Științe ale Educației a dispărut de azi, oficial, după ce în Monitorul Oficial a fost publicat actul care stabilește normele de funcționare ale noului Centru Național de Politici…
Vezi articolul

Adolescența în pandemie. Cum își pot da seama părinții și profesorii că adolescentul suferă? Viorica Stoian, Psihoterapeut: Dacă a devenit rebel, e furios și iritat din „te miri ce” sau dimpotrivă, s-a închis în sine, comunică foarte puțin, este timpul să acționeze

“Într-un mediu de interacțiune online sau fluctuant, școală normală versus școală online, adolescenții pot ajunge să nu-și mai conștientizeze în mod corect și realist valorile, competențele și abilitățile”, spune psihologul…
Vezi articolul

Studenții și cercetătorii care pregătesc elevi olimpici internațional vor putea primi și ei premii în bani, în funcție de medaliile câștigate – proiect de Hotărâre de Guvern / În prezent primesc stimulente doar profesorii, pentru cea mai mare din distincțiile obținute

Cercetătorii și studenții, dar și „alte categorii de personal” vor putea primi premii în bani pentru medaliile obținute de elevii pe care îi pregătesc la competițiile internaționale, prevede un proiect…
Vezi articolul

Proiectele consolidate ale legilor Educației vor fi publicate săptămâna viitoare, anunță ministrul Cîmpeanu: Avem un mare hop și mari emoții la Ministerul de Finanțe și Ministerul Muncii / Acestea reprezintă avizul pentru creșterile de 40% ale salariilor profesorilor și pentru bugetul educației de 15% din Bugetul General Consolidat

Cele două proiecte consolidate ale legilor Educației, respectiv Legea învățământului preuniversitar și Legea învățământului superior, ar putea fi publicate săptămâna viitoare, după cum a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la…
Vezi articolul