Simulare BAC 2025 – Română. Profesoara Adriana Iancu: Subiectul al III-lea vine să trezească la realitate elevii. Al II-lea subiect cred că va aduce pentru fiecare dintre noi răspunsuri neașteptate

[jp_post_view]
Foto: Adriana Iancu / captură Viitor pentru România cu Nicoleta Calugareanu – YouTube
Adriana Iancu, profesoară de Limba română și directoare a Școlii Gimnaziale nr. 206 din București, a declarat, pentru Prima TV, referitor la subiectul al III-lea de la proba de Limba română din cadrul simulării examenului de BAC 2025, că „vine să trezească la realitate, dacă îmi permit să spun așa, elevii”. „Al II-lea subiect, care vizează opinia dacă profesorul contribuie sau nu contribuie la îmbogățirea experienței de culturale, cred că va aduce pentru fiecare dintre noi răspunsuri neașteptate”, a menționat aceasta.

„Nu putem vorbi despre un nivel scăzut sau ridicat de dificultate câtă vreme el rămâne în cadrul programei școlare. Însă un subiect de acest tip vine să trezească la realitate, dacă îmi permit să spun așa, elevii. Primul subiect, care a necesitat răspunderea la niște întrebări, având ca suport un text literar, nu ar trebui să pună elevul în dificultate. Al II-lea subiect, care vizează opinia dacă profesorul contribuie sau nu contribuie la îmbogățirea experienței de culturale, cred că va aduce pentru fiecare dintre noi răspunsuri neașteptate”, a precizat profesoara.

La subiectul al III-lea, elevii de la uman au avut de redactat un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinte particularitățile de construcție a unui personaj dintr-un roman psihologic sau al experienței studiat. În schimb, candidații de la real și tehnologic au avut de prezentat particularitățile unui roman psihologic sau al experienței studiat.

Profesoara Irina Căpățână este de părere că subiectele date la simularea examenului de BAC 2025 „le fac un mare bine și colegilor care au uitat să citească programa de bac și, deopotrivă, programele anilor de studiu”. Aceasta, care predă Limba și literatura română la Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova, scrie într-o postare pe Facebook că la simularea de la limba română se dă „ce nu s-a dat niciodată”.

Profesoara Adelina Beldugan a rezolvat, pentru Edupedu.ro, subiectele la Limba română și a menționat ce opere ar fi putut alege elevii la subiectul al III-lea.

La subiectul al III-lea sunt convinsă că vor exista confuzii pentru că mulți elevi s-au îndreptat și spre nuvela psihologică Moara cu noroc. De faptromanele vizate spre analiză erau, printre altele, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, de Camil Petrescu; Patul lui Procust, de același autor, Maitreyi și Nuntă în cer de Mircea Eliade, Ioana sau O moarte care nu dovedește nimic de Anton Holban etc.”

Subiectul pentru profilul real şi profilul tehnologic:

Subiectul pentru profilul uman:

Citește și:
Simulare BAC 2025 – Română. Profesoara Irina Căpățînă: Subiectele acestea le fac un mare bine și colegilor care au uitat să citească programa de bac și o reduc la autorii canonici
Rezolvare subiecte Limba română, simulare BAC 2025. Profesoara Adelina Beldugan: Grad de dificultate excelent ales pentru a-i determina pe cei mai mulți dintre elevi să conștientizeze seriozitatea examenului


2 comments
  1. Buna ziua, la subiectul al III-lea, cei care au dezbatut romanul Ion, au gresit?

    1. Din păcate, da… Există și în „Ion” o doză de „psihologic”, Ion este „un caz”, dar insuficient pentru a-i conferi astfel de statut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Povestea demisiei președintelui Universității Stanford: acuzații de fraudă și manipularea imaginilor și primul premiu George Polk pentru jurnalism pentru un ziar condus de studenți de la care a pornit ancheta. Raportul, însă, îl exonerează pe Tessier-Lavigne de toate acuzațiile

Marc Tessier-Lavigne, președintele Universității Stanford, a fost acuzat că a manipulat datele și imaginile din mai multe articole științifice la care a fost coautor sau pe care le-a coordonat, publicate…
Vezi articolul

„Năstrușnica” idee de a renunța brusc la online în universități, criticată de senatorul Ștefan Pălărie (USR): multe cămine sunt ocupate de refugiați, organizarea semestrului e deja stabilită, iar cadrul legal poate fi rezolvat prin ordonanță

Problema “cadrului legal” pentru predarea și evaluarea online în facultăți poate fi “rezolvată rapid” printr-o ordonanță de urgență, “nu e nevoie de bulversarea unei comunități de peste 500.000 de studenți…
Vezi articolul

Burse în valoare de până la 11% din salariul minim și un Consiliu național pentru investiții în infrastructură școlară, printre cerințele din Raportul privind starea învățământului preuniversitar din perspectiva elevilor

Reprezentanții elevilor solicită crearea unei instituții la nivel național care să monitorizeze investițiile în infrastructura școlară – „Consiliul Național pentru Investiții în Infrastructură Școlară”, cu rol de coordonator financiar, se…
Vezi articolul

Studenții și viitorii angajați ai companiei de software UiPath, formați digital cu ajutorul unui sistem de monitorizare al învățării, dezvoltat de compania românească de e-learning Ascendia

Studenții și viitorii angajați ai companiei românești de software UiPath vor fi formați digital cu un sistem de monitorizare al învățării dezvoltat de compania românească de e-learning Ascendia. Cele două…
Vezi articolul