Aproape jumătate dintre studenții care au aplicat pentru o bursă pe o platformă specializată din Statele Unite au folosit AI pentru a scrie eseul cerut la dosarul de înscriere

[jp_post_view]
Foto: © Irinayeryomina | Dreamstime.com
Peste 400 dintre tinerii care au aplicat pentru burse în învățământul universitar pe o platformă specializată din Statele Unite s-au folosit de Inteligența Artificială (IA) pentru a-și scrie eseurile cerute la dosar, semnalează The Hechininger Report.

Will Geiger, cofondator și director executiv al Scholarships360, o platformă online pentru studenții care vor să aplice pentru burse, a declarat pentru publicația citată că angajații săi au dezvoltat un software care să detecteze IA – GPTZero.

Decizia a venit în contextul în care reprezentanții companiei au observat că, odată cu apariția ChatGPT, în anul 2022, exprimarea din eseurile din partea aplicanților nu părea să le aparțină, a precizat sursa menționată. Geiger a explicat că a identificat aceleași cuvinte și exemple folosite de viitorii studenți în numeroase eseuri, dar și expresii pe care tinerii de 18-19 ani nu le folosesc în general.

GPTZero a verificat în jur de 1.000 dintre eseuri încărcate pe platformă pentru o bursă. Dintre acestea, aproximativ 42% ar fi fost scrise cu IA, a menționat publicația americană.

Geiger a explicat că eseul de aplicare reprezintă pentru tineri o oportunitate de a arăta comisiei de admitere cine sunt ei ca oameni, lucru pe care IA nu-l poate face.

„Eseul este una dintre puținele oportunități din procesul de admitere prin care un student poate comunica direct cu o comisie de admitere. Aceasta oferă o oportunitate foarte bună de a împărtăși cine ești ca persoană și nu cred că un instrument de IA poate face asta”, a susținut directorul executiv al companiei, potrivit sursei precizate.

„Dacă nu folosești cuvinte precum «hegemonie» și «parcimonie» în conversațiile cu prietenii tăi, de ce le-ai folosi într-un eseu pentru facultate? Ăsta nu ești tu. Dacă îți place cum sună cuvintele polisilabice când le rostești, atunci, desigur, dacă asta e vocea ta, folosește-le.”, a spus și Jonah O’Hara, președinte al comitetului de admitere la Asociația Națională a Consilierilor de Admitere la Facultate, conform publicației din Statele Unite.

Trebuie reținut că programele de identificare a IA nu dau rezultate corecte întotdeauna, după cum se arată în mai multe studii, conform The Hechinger Report. Din acest motiv, reprezentanții Scolarships360 nu folosesc drept criteriu de admitere rezultatul programului, însă de multe ori cei ale căror eseuri fac parte din această categorie nu primesc bursele întrucât nu sunt destul de bune, a clarificat Geiger.

Totuși, IA are și multe aspecte pozitive, susțin cei doi specialiști, după cum relatează sursa indicată. Aceasta ar trebui folosită în de studenți pentru a-și îmbunătăți lucrările, nu pentru a trișa. Spre exemplu, IA îi poate ajuta pe tineri să corecteze greșelile gramaticale, să creeze o structură a lucrării sau pentru a formula punctele de vedere într-o manieră calitativă.

Foto: © Foto: © Irinayeryomina | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. voi va dați seama ce păcăleală este totul !?!
    ai ul face și drege , utilizatorul din spate fiind un impostor de multe ori analfabet.
    ai ul sa corecteze greșeli gramaticale ?!?
    te duci la studii în USA și nu ști să scri corect în limba engleză după 12 ani de studii ?!?
    IMPOSTURA , asta e secolul imposturii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
cimpeanu TVR teste

Ministrul Educației dă vina pe angajații din minister care „nu cunosc legea” în chestiunea testelor Brio neomologate, aplicate pilot în 329 de școli începând de luni. Acesta susține că testele nu ar fi trebuit omologate din start pentru că nu ar fi mijloace de învățare / Nici testele PISA nu sunt omologate, spune Sorin Cîmpeanu

Întrebat la TVR despre faptul că testele de evaluare standardizată la materia istorie pentru liceu au primit decizie de neomologare, în ianuarie 2022, ministrul Educației a spus că: „Legea educației…
Vezi articolul

Universitățile se pregătesc să reia cursurile în următoarele două săptămâni. Cîmpeanu: Unele universități vor avea prezență fizică alternativă a studenților/ Pot veni 7 săptămâni prezență online, alte 7 săptămâni prezență fizică

Mai multe universități vor să înceapă semestrul al II-lea cu prezenţă fizică alternativă a studenţilor, cu 7 săptămâni prezenţă online și alte 7 săptămâni prezenţă fizică, a spus duminică seara…
Vezi articolul

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara și deputat PNL: Tehnica numirii unui ministru prin rezultatul votului politic dominat de baronii locali din PSD a condus la nominalizarea unui nou ministru controversat la Educație

„Tehnica numirii unui ministru în Guvernul României, prin rezultatul votului politic dominat de baronii locali din PSD, a condus la nominalizarea unui nou ministru controversat pentru portofoliul Educației Naționale, cel…
Vezi articolul

Inspectoratul Școlar Ilfov: Elevii care beneficiază de gratuitate la transport nu sunt eligibili pentru suma forfetară / Ordinul pentru acordarea sumelor forfetare nu îi exclude pe aceștia – document

Elevii care beneficiază de gratuitate la transport nu sunt eligibili pentru suma forfetară, potrivit unei precizări a Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Ilfov. Acest lucru se întâmplă în situația în care…
Vezi articolul

Supravegherea audio-video în clase va fi discutată cu Autoritatea pentru Protecția Datelor până când proiectul va prezenta „garanții suficiente persoanelor vizate” – Ioana Lazăr, secretar general în Ministerul Educației / Ea susține că au existat discuții tehnice, care vor continua

Ministerul Educației a avut „discuții anterioare, discuții la nivel tehnic” în relație cu Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) pe tema măsurilor propuse recent, printr-un…
Vezi articolul