Profesor de sport de la Colegiul Național „Iosif Vulcan” din Oradea, reținut de Poliție după ce ar fi agresat sexual un elev de nouă ani / Școala l-a suspendat de la catedră

[jp_post_view]
Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Bihor a anunțat miercuri că a fost informat în legătură cu o presupusă abatere disciplinară a unui cadru didactic de la Colegiul Național „Iosif Vulcan” din Oradea și despre intervenția instituțiilor abilitate în legătură cu acest caz, sesizate de către părintele unui copil de 9 ani, potrivit Agerpres.

„La nivelul unității de învățământ au fost demarate procedurile specifice de cercetare disciplinară a conduitei domnului profesor, precum și suspendarea acestuia de la prestarea activității didactice cu elevii până la finalizarea acestei cercetări. Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bihor urmărește evoluția cazului și dezaprobă categoric astfel de conduite în rândul personalului angajat”, se arată în comunicatul IȘJ.

„De asemenea, directorilor unităților de învățământ le solicităm să monitorizeze conduita cadrelor didactice în cadrul comunității școlare și să aplice cu fermitate, după caz, măsurile ce se impun potrivit legii”, mai susțin reprezentanții inspectoratului școlar.

Este vorba despre un profesor de sport de 46 de ani, care a fost reținut marți, pentru 24 de ore, pentru agresiune sexuală asupra unui minor. Anchetatorii au percheziționat marți după-amiază locuința bărbatului, care a fost ridicat pentru audieri, ulterior procurorul dispunând reținerea profesorului pentru 24 ore.

Profesorul, suspendat de la ore și trimis la bibliotecă

Potrivit surselor eBihoreanul.ro, că agresiunea s-ar fi petrecut într-o pauză, după finalizarea orei de sport, chiar sub o cameră de filmat aflată pe coridor.

Profesorul cu pricina ar fi atins în mod nefiresc un elev, lucru pe care copilul în vârstă de 9 ani l-a povestit ulterior părinților, ceea ce i-a determinat pe aceștia să anunțe Poliția, mai scrie publicația locală citată. Astfel că imaginile surprinse de camerele din școală au ajuns în posesia anchetatorilor.

Directoarea școlii, Simona Martin, spune pentru Bihoreanul că a aflat despre acuzația gravă de la Poliție și susține că a luat toate măsurile prevăzute de lege.

„Din momentul în care am fost informați, am sesizat comisia pentru violență (n. red. din unitatea de învățământ), Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Inspectoratul Școlar Județean, Biroul pentru Siguranță Școlară și am convocat Consiliul de Administrație. Profesorul este cercetat disciplinar, iar activitatea sa didactică a fost suspendată imediat, fiind repartizat temporar în alte activități care nu implică elevii”, a declarat Martin.

Mai precis, profesorul cu pricina a fost repartizat la secretariat și în bibliotecă, la activități de casare a manualelor, unde să nu interacționeze cu elevii, conform aceleiași surse.

Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Poliția s-a autosesizat după ce subiectele de la proba de matematică – Evaluarea Națională 2024 s-au scurs de la un centru de examinare. Este vorba despre Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Gorj

UPDATE: Centrul de examinare de unde s-au scurs subiectele este Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Gorj. Poliția s-a autosesizat. Inspectoratul școlar face verificări la centrul de examinare cu numărul 2773,…
Vezi articolul

Iohannis: ”Încurajez părinții să-şi trimită copiii la şcoală dacă sunt sănătoşi. Dacă nu sunt sănătoşi, să-i ţină acasă. Atât de simplu este” / Pentru sindicate: „Nu cred că se va boicota începerea anului şcolar”

Președintele Klaus Iohannis a spus miercuri într-o conferință de presă la Cotroceni că îi încurajează pe toți părinții să își trimită copiii la școală dacă aceștia sunt sănătoși, iar dacă…
Vezi articolul

Noaptea Cercetătorilor Europeni 2024. Muzee și campusuri universitare deschise, experimente și întâlniri cu oameni de știință în 21 de orașe din țară, vineri, 27 septembrie

Noaptea Cercetătorilor Europeni, eveniment dedicat promovării științei și cercetării, se desfășoară, vineri, 27 septembrie, în universități și instituții din 25 de țări, anunță un comunicat de presă emis de Comisia…
Vezi articolul