VIDEO Olimpiada Națională de Biologie 2025. Peste 240 de elevi încep competiția duminică la Târgu Mureș / Probele teoretică și practică au loc luni și marți de la 10, premierea este miercuri

[jp_post_view]
Foto: Facebook.com/ Olimpiada Națională de Biologie 2025
Peste 240 de elevi participă, începând de duminică până în data de 10 aprilie, la Olimpiada Naţională de Biologie, organizată la Târgu Mureş de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ), în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade”, gazda evenimentului, care în acest an sărbătoreşte 80 de ani de la înfiinţare, potrivit Agerpres.

Dacă vorbim despre biologie, sigur că asociem biologia cu ştiinţa vieţii. Ştiinţa vieţii este însă o limbă pe care colegii mei din universitate o vorbesc în laboratoare, în amfiteatre, în spitale, chiar şi în vacanţă, pentru că fac totul cu pasiune. Acest moment are o valoare simbolică deosebită. Deşi noi învăţăm că natura nu face salturi, totuşi trebuie să reamintesc faptul că, în urmă cu 10 ani, aici, în acest loc, a avut loc o altă ediţie a Olimpiadei Naţionale de Biologie, pe care, de asemenea, am organizat-o în parteneriat.

Rămânând în aceeaşi zonă a aniversărilor, în acest an universitatea celebrează 80 de ani de la înfiinţarea sa, astfel încât evenimentul de astăzi şi cele care vor urma reprezintă o parte importantă, dând valoare acestei aniversări. Faptul că sunteţi aici atât de mulţi, în această zi şi în zilele care urmează, este o dovadă a ideii că ştiinţa ne uneşte – şi, în mod special, biologia – acea ştiinţă a vieţii care ne învaţă nu doar cum funcţionează organismul, ci şi cum se leagă între ele părţile din organism. Dacă biologia ne învaţă ceva, este faptul că interacţiunea, echilibrul, reprezintă procesul dezvoltării”, a declarat rectorul UMFST Târgu Mureş, profesor universitar doctor Leonard Azamfirei, în deschiderea evenimentului.

Probele teoretică și practică ONB 2025 au loc luni și marți de la 10, premierea este miercuri, potrivit programului de pe site-ul oficial al competiției.

Rectorul UMFST a adăugat că universitatea a pus la dispoziţie toate resursele umane şi infrastructura pe care le are, deoarece Olimpiada de Biologie „nu este un eveniment oarecare”.

Este o întâlnire firească a învăţământului preuniversitar cu învăţământul universitar, o punte între liceu şi facultate, între adolescenţă şi maturitate. Este modul în care vă spunem noi că vă aşteptăm la UMFST, unde performanţa şi pasiunea au întotdeauna loc. Şi dacă vă întrebaţi cum e viaţa de student la Medicină, vă spun sincer că este cam la fel cum este organizarea unei olimpiade: imensă şi intensă, frumoasă, cu foarte puţin somn – mai ales în perioada premergătoare deschiderii. Azi, aici la UMFST suntem mândri că vă avem alături. Această universitate respiră biologie, medicină, cercetare, dar şi umanitate. Este un loc unde gândirea critică e cultivată, iar performanţa este aplaudată, la fel cum stupiditatea este dată deoparte. Şi cine ştie, poate că peste câţiva ani unii dintre voi veţi reveni aici ca studenţi, medici, cercetători sau profesori”, a mai afirmat rectorul Azamfirei, conform Agerpres.

Şefa IŞJ Mureş, Paula Maria Dărăban, a subliniat că faptul că judeţul este gazda olimpiadei este dovada că i s-a acordat încredere şi că tot ceea ce s-a făcut până acum, la nivelul olimpiadelor naţionale, a avut calitate, valoare şi ecou.

Dragi elevi olimpici, olimpiadele naţionale definesc o stare de spirit. Ele sunt oglinda reală şi lucidă a spiritului vârstei voastre, deoarece înrămează în lumină momente şi trăiri emblematice şi autentice. Ele sunt semnul izbânzii şi al încrederii în mai binele pe care şcoala, profesorii şi elevii ei, deopotrivă, încearcă să-l instituie (…). Olimpiada Naţională de Biologie ne prilejuieşte tuturor momente de bucurie, deoarece, în astfel de momente, celebrăm educaţia, ştiinţa de carte şi pasiunea. Ştim cu toţii că succesul e determinat de faptele noastre, că viaţa înseamnă a transforma constant în lumină şi în flacără tot ceea ce suntem şi ceea ce înfăptuim”, a spus Paula Maria Dărăban.

Foto: Facebook.com/ Olimpiada Națională de Biologie 2025

Inspectorul pentru disciplina biologie din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Daniela Călugăru, preşedinte executiv al Olimpiadei Naţionale de Biologie, a arătat că biologia este o ştiinţă naturală care se ocupă cu studiul vieţii şi al tuturor organismelor vii.

Ca ştiinţă a vieţii, biologia studiază organismele din punct de vedere structural, al proceselor chimice, al interacţiunilor moleculare, al mecanismelor fiziologice, al dezvoltării şi al evoluţiei. Din această perspectivă, condiţiile oferite de partenerii şi organizatorii Olimpiadei Naţionale de Biologie din Târgu Mureş creează un spaţiu amplu, academic, pentru desfăşurarea probei teoretice şi, în mod special, a probei practice. Felicitări tuturor participanţilor pentru pasiunea manifestată, pentru creativitate şi excelenţă în acest domeniu”, a arătat Daniela Călugăru, mai scrie sursa citată.

Pe lângă probele teoretice şi practice, în cadrul Olimpiadei Naţionale de Biologie din acest an vor avea loc workshopuri ştiinţifice, organizate de cadrele didactice UMFST, Liga Studenţilor din Târgu Mureş, Organizaţia Studenţească de Medicină de Urgenţă şi Organizaţia Studenţească de Medicină Dentară.

Workshopurile vor fi în domeniul chirurgiei, anatomiei, chimiei, medicinei de urgenţă, medicinei dentare, demonstraţii în Muzeul de Anatomie.

Pe lângă acestea, urmează să fie organizate şi activităţi recreative, un tur al campusului UMFST, cu prezentarea tuturor facilităţilor educaţionale şi sociale, precum şi un tur al municipiului Târgu Mureş şi o excursie la Sighişoara, mai notează Agerpres.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Moș Crăciun poate fi prezent la serbările copiilor, cu aprobarea conducerii școlii / Tradiția lui Moș Crăciun cu siguranță poate fi considerată o situație excepțională – secretarul de stat Sorin Ion

Moș Crăciun poate participa la serbările organizate în grădinițe și școli, cu aprobarea conducerii unității de învățământ, după cum a declarat pentru Edupedu.ro Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul…
Vezi articolul

Ligia Deca le cere studenților din Regie să trimită la minister dovezile că Universitatea Politehnica mușamalizează cauzele incendiilor și situația precară a rețelei electrice din cămine

Ligia Deca, ministra Educației, le cere studenților cazați în campusul Regie să trimită la minister dovezile că Universitatea Politehnica din București (UPB) mușamalizează cauzele incendiilor și situația precară a rețelei…
Vezi articolul

Propunerea Primăriei Sectorului 1 privind bursele “sfidează adevăratele nevoi ale elevilor” / Primăriile Sectoarelor 3 și 5 oferă aceeași sumă infimă – Consiliul Municipal al Elevilor București

Propunerea Primăriei Sectorului 1 cu privire la regulile de acordare a burselor sociale și de merit este respinsă de Consiliul Municipal al Elevilor București. Într-un comunicat transmis luni, organizația atrage…
Vezi articolul

Elevul de la liceul sportiv din Constanța care n-a fost lăsat de șoferul unui microbuz să folosească abonamentul gratuit, pe motiv că nu ar fi venit de la școală, ci de la antrenament, anunță că va da în judecată Consiliul Județean și firma de transport

Elevul de la liceul cu program sportiv „Nicolae Rotaru” din Constanța anunță că dă în judecată Consiliul Județean (CJ) și firma de transport, după incidentul produs marți, caz semnalat de…
Vezi articolul