Bogdan Teodorescu, analist politic și conferențiar universitar, a murit, anunță SNSPA

[jp_post_view]
Sursa: SNSPA
Analistul politic Bogdan Teodorescu, în vârstă de 61 de ani, a murit, potrivit unui anunț al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), unde acesta era conferențiar universitar.

SNSPA precizează că Bogdan Teodorescu și-a început în 1997 activitatea ca parte a corpului academic al acestei instituții, predând marketing politic și electoral la Facultatea de Comunicare și Relații Publice.

Bogdan Teodorescu, descris în comunicatul instituției:

  • „Personalitate marcantă a mediului academic, cultural și publicistic, Bogdan Teodorescu a avut o carieră profesională remarcabilă, caracterizată prin diversitate și implicare profundă în viața publică. Și-a început activitatea în jurnalism, ca realizator de reportaje și comentarii despre mediul socio-politic românesc la Radio Europa Liberă, continuând apoi ca manager al trustului Tinerama, unde a coordonat activitatea editorială. Ulterior, s-a implicat activ în viața politică și administrativă a țării, conducând campania electorală a președintelui Emil Constantinescu în anul 1996. În perioada 1996–1997, a ocupat funcția de Secretar de Stat și ministru interimar în cadrul Departamentului Informațiilor Publice, contribuind la reformarea comunicării instituționale într-o perioadă crucială pentru România post-revoluționară.”
  • „Din anul 1997, s-a alăturat corpului academic al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), predând cursuri de marketing politic și electoral în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice. Ca profesor și cercetător, a contribuit esențial la dezvoltarea studiilor universitare de comunicare politică și marketing electoral din România, fiind autorul a numeroase volume și articole științifice, multe dintre acestea devenind repere în domeniu.”
  • „Printre lucrările sale de referință se numără “Cea mai bună dintre lumile posibile. Marketingul politic în România 1990–2005”, “Cinci milenii de manipulare” sau “Marketing politic și electoral”. În paralel, a scris romane de succes precum “Spada”, “Libertate”, “Băieți aproape buni” sau “Călător prin lumea mare “, multe dintre acestea fiind traduse în Franța, Grecia și Spania. Pentru ediția franceză a romanului “Spada”, a fost nominalizat la Prix du livre européen în 2016. În ultimii ani, a publicat și volume de călătorie, din dorința de a împărtăși cititorilor săi frumusețea lumii și experiențele personale.”
  • „A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 2004, precum și al unor organizații internaționale de prestigiu, precum Asociația Internațională a Consultanților Politici (IAPC) și Asociația Europeană a Consultanților Politici (EAPC).”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ANALIZĂ Ligia Deca anunță și ea că trebuie să investigheze cauzele și să reducă numărul celor care nu se prezintă la examenul de Bacalaureat și Evaluarea Națională, la fel cum anunța și predecesorul ei, Sorin Cîmpeanu, anul trecut. Nicio analiză nu a fost vreodată publicată, iar subiectul a fost îngropat imediat după examene

Numărul tot mai scăzut de la an la an al elevilor înscriși la examenele naționale, Evaluare Națională sau Bacalaureat, pare să fie în atenția Ministerului Educației doar în pragul examenelor,…
Vezi articolul

Ce declanșează comportamentul cyberstalkerilor. Diana Ioaneș, psiholog școlar: Stalker-ul, la încheierea unei relații, trăiește un sentiment de abandon exagerat de puternic, reiterat pe fondul unui atașament nesigur din copilărie. Care este forma corectă de parenting care poate proteja victimele

Părinții care doresc să-și protejeze copiii de cyberstalking și cyberbullying „ar trebui să încerce să creeze cu propriul copil o relație de încredere, de susținere, și mai ales în adolescență…
Vezi articolul

Profesorii care își doresc să abordeze un alt fel de predare pot alege dintre manualele Editurii Corint, concepute de cadre didactice care au darul de a modela viitorul copiilor și de a facilita învăţarea cu pasiune şi profesionalism (P)

Grupul Editorial Corint se situează și anul acesta pe podium la licitația organizată de Ministerul Educației. 12 manuale câștigătoare, pentru clasele I și a VI-a, concepute de profesori care au…
Vezi articolul

Ce spun unii elevi de 10 despre note: Se pune multă presiune pentru nota maximă la examene și câțiva elevi clachează ușor. Aș propune să existe doar feedback către elev – asta ar fi școala ideală / Dacă am elimina notele, mulți nu ar mai învăța fără motivație

Un elev a adus în discuție sistemul de notare din sistemul de învățământ, în cadrul unei conferințe organizate la Senat: „Să creștem generații de nota 10” – Panel: „Provocări în…
Vezi articolul