Listele cu punctajele finale ale profesorilor înscriși la etapa de pretransfer 2025, publicate de inspectoratele școlare. Calendarul complet

[jp_post_view]
Foto: © Igor Mojzes | Dreamstime.com
Unele inspectorate școlare au publicat punctajele finale ale profesorilor înscriși la etapa de pretransfer consimțit între unitățile de învățământ 2025. În perioada 7-11 aprilie au loc inspecţiile speciale la clasă/probele practice/orale de profil pentru pretransferul profesorilor, potrivit metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2025-2026. 

Contestațiile cadrelor didactice înscrise la etapa de pretransfer consimțit între unitățile de învățământ la punctajele inițiale au putut fi depuse în perioada 8-9 aprilie 2025.

Din 27 martie și până la 4 aprilie au fost depuse la inspectoratele școlare cererile cadrelor didactice care solicită pretransfer, respectiv pretransfer prin schimb de posturi/catedre în baza consimţământului scris. Tot în aceeași perioadă au depus documentele și cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei cărora nu li se poate constitui norma didactică de predare completă şi solicită modificarea repartizării, respectiv modificarea repartizării prin schimb de posturi.

Punctajele finale ale profesorilor din județul Covasna

Punctajele inițiale ale profesorilor din județul Cluj

Punctajele inițiale ale profesorilor din județul Iași

Punctajele finale ale profesorilor din județul Mureș

Punctajele finale ale profesorilor din județul Vâlcea

Calendarul etapelor de pretransfer, potrivit metodologiei-cadru

7) Pretransferul personalului didactic. Modificarea repartizării cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei cărora nu li se poate constitui norma didactică de predare completă conform deciziilor de repartizare pe post/catedră:

a) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate complete şi incomplete;

b) afișarea la sediile unităţilor de învăţământ/CJRAE/CMBRAE a condiţiilor specifice şi a grilelor de evaluare aferente acestora (dacă este cazul) pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante prin pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ, avizate de inspectoratele şcolare (pentru unitățile de învăţământ care nu au avut condiții specifice pentru etapa de transfer); Termen: 27 martie 2025

c) depunerea, la inspectoratele şcolare, a cererilor, însoțite de documentele menţionate în acestea, de către:

  • (i) cadrele didactice care solicită pretransfer, respectiv pretransfer prin schimb de posturi/catedre în baza consimţământului scris;
  • (ii) cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei, cărora nu li se poate constitui norma didactică de predare completă, conform deciziilor de repartizare pe post/catedră şi solicită modificarea repartizării, respectiv modificarea repartizării prin schimb de posturi;

d) verificarea dosarelor depuse și avizarea acestora de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate; Perioada: 27 martie-4 aprilie 2025

e) afișarea, pe pagina web a inspectoratului şcolar, a:

  • (i) listei cu punctajele cadrelor didactice înscrise la etapa de pretransfer consimțit între unitățile de învățământ, cu precizarea localităţii de domiciliu şi a unităţilor de învăţământ la care sunt titulare cadrele didactice care au depus cereri;
  • (ii) listei cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care au solicitat modificarea repartizării, cu precizarea următoarelor informaţii: studiile, postul/didactic/catedra pe care sunt angajate, localitatea de domiciliul, rezultatele obţinute la concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate la care a participat, gradul didactic, nota/media obţinută la gradul didactic, media de departajare calculată conform anexei nr. 15, media obţinută la examenul de licenţă/absolvire a studiilor, respectiv media obţinută la examenul de bacalaureat pentru absolvenţii liceelor pedagogice, avizele şi atestatele dobândite, calificativele obţinute în ultimii 2 ani școlari încheiați și calificativul parțial în anul școlar în curs şi sancţiunile disciplinare în ultimii 2 ani școlari încheiați sau pe parcursul anului școlar în curs. Termen: 7 aprilie 2025

f) înregistrarea contestațiilor cadrelor didactice înscrise la etapa de pretransfer consimțit între unitățile de învățământ la punctajele acordate; Perioada: 8-9 aprilie 2025

g) soluționarea contestațiilor la punctajele acordate în consiliul de administrație al inspectoratului școlar, afișarea punctajelor finale pe pagina web a inspectoratului şcolar; Termen: 10 aprilie 2025

h) desfășurarea inspecţiilor speciale la clasă/probelor practice/orale de profil, afișarea rezultatelor pe pagina web a inspectoratului şcolar; Perioada: 7-11 aprilie 2025

  • i) depunerea, la unităţile de învăţământ/CJRAE/CMBRAE, a cererilor, însoțite de documentele precizate în acestea, de către:
  • (i) cadrele didactice care solicită pretransfer la unitățile de învățământ care au publicat posturi didactice/catedre vacante pentru obținerea acordului de principiu pentru pretransfer, precum şi la unităţile de învăţământ la care sunt titulare cadre didactice care au depus cereri de pretransfer, pentru obținerea acordului de principiu pentru pretransfer;
  • (ii) cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei, cărora nu li se poate constitui norma didactică de predare completă, conform deciziilor de repartizare pe post/catedră şi solicită modificarea repartizării; Perioada: 8-11 aprilie 2025

j) analiza, în consiliile de administrație ale unităților de învățământ/CJRAE/CMBRAE, a solicitărilor depuse de cadrele didactice și comunicarea hotărârii cadrelor didactice și inspectoratului școlar, cu privire la:

  • (i) emiterea acordului de principiu pentru pretransfer cadrelor didactice cu precizarea locului stabilit în ierarhie, ca urmare a aplicării criteriilor de ierarhizare, respectiv neemiterea acordului de principiu pentru pretransfer cadrelor didactice pentru neîndeplinirea condiţiilor specifice;
  • (ii) emiterea acordului de principiu pentru modificarea repartizării cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului didactic/catedrei cu precizarea locului stabilit în ierarhie, ca urmare a aplicării criteriilor de ierarhizare, respectiv neemiterea acordului de principiu pentru modificarea repartizării cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului pentru neîndeplinirea condiţiilor specifice; Termen: 14 aprilie 2025

k) depunerea contestațiilor privind acordurile de principiu emise de unitățile de învățământ/CJRAE/CMBRAE, de către personalul didactic care solicită pretransfer consimțit între unitățile de învățământ, la comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate;

l) depunerea contestațiilor privind acordurile de principiu emise de unitățile de învățământ, de către cadrele didactice angajate pe durata de viabilitate a postului didactic/catedrei care solicită modificarea repartizării, la consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ; Perioada: 15-16 aprilie 2025

m) soluționarea contestațiilor privind acordurile de principiu emise de unitățile de învățământ; Termen: 23 aprilie 2025

n) soluționarea în ședință de repartizare, în ordine, a:

  • (i) cererilor cadrelor didactice titulare, respectiv a cererilor cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (4) şi (6) din Metodologie, rămase cu norma didactică incompletă, pentru completarea normei didactice, conform prevederilor Metodologiei;
  • (ii) cererilor cadrelor didactice rămase cu restrângerea de activitate nesoluţionată, prin transfer sau detaşare în interesul învăţământului pentru restrângere de activitate nesoluţionată;
  • (iii)cererilor cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului didactic/catedrei rămase cu norma didactică incompletă, pentru completarea normei didactice, conform prevederilor Metodologiei;
  • (iv)cererilor de pretransfer şi prin schimb de posturi;
  • (v) cererilor privind modificarea repartizării cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului didactic/catedrei şi prin schimb de posturi; Zilele: 25 şi 28 aprilie 2025

o) înregistrarea contestațiilor la inspectoratul școlar cu privire la modul de soluționare a cererilor de pretransfer/modificarea repartizării cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului didactic/catedrei; Zilele: 25; 28 şi 29 aprilie 2025

p) soluționarea contestațiilor în consiliul de administrație al inspectoratului școlar şi reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate ; Termen: 30 aprilie 2025

q) emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare, ţinând seama de prevederile art. 5 alin (5) din Metodologie. Perioada: 25-30 aprilie 2025 

Foto: © Igor Mojzes | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Punctajele inițiale ale profesorilor înscriși la etapa de pretransfer 2025, publicate de inspectoratele școlare. Contestațiile pot fi depuse în zilele de 8 și 9 aprilie


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Noile grile de salarii, trimise de Ministerul Educației în școli, pe fiecare gradație de vechime, funcție și grade didactice. Instituția arată exemple majorări ce ar urma să fie aplicate după ordonanța de urgență aprobată forțat de Guvern, fără acceptul celor aflați în grevă generală

Ministerul Educației a trimis școlilor noile grile de salarii, după funcție, vechime, grad didactic pentru luna iunie 2023, comparativ cu luna mai 2023, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Ieri,…
Vezi articolul

USR, scrisoare deschisă către Ecaterina Andronescu: implementați Programul Școala după Școală cu finanțare de la buget cu prioritate pentru elevii în situație de risc educațional, extindeți Masa caldă în școli, recunoașteți Fenomenul Brăila

Senatoarele USR Florina Presadă și Silvia Dinică i-au transmis ministrului Educației o scrisoare deschisă, în urma rezultatelor de la Evaluarea Națională și de la Bacalaureat. USR îi cere Ecaterinei Andronescu…
Vezi articolul

Investițiile în profesori, planul Portugaliei pentru combaterea absențelor elevilor: bani pentru orele lucrate suplimentar, mai puțină muncă administrativă și atragerea profesorilor în școlile cu rată mare de absenteism

Guvernul Portugaliei a lansat prin Ministerul Educației un amplu plan de pregătire a școlilor pentru anul școlar 2024-2025 din punct de vedere al combaterii absenteismului școlar. Potrivit rețelei europene Eurydice…
Vezi articolul

VIDEO Premierul Ciucă: Am decis, la nivelul coaliției și în deplin consens cu liderii de sindicat ca, odată ce avem răspunsul scris din partea dumnealor legat de revenirea la clasă a tuturor dascălilor, vom adopta și ne vom ține de cuvânt – cum am făcut și până acum – prin adoptarea OUG cu elementele de conținut așa cum au fost ele agreate cu sindicatele

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat de la Palatul Victoria că în acord cu sindicatele, imediat cu primesc scris de la acestea acordul ca profesorii să se întoarcă la clase, vor…
Vezi articolul