Cosmin Marinescu, viceguvernator BNR: Oare cum putem recupera, dacă mai putem, bunul-simț economic sau libertatea comerțului în esență – premise indispensabile pentru business și prosperitate? Evident, răspunsul nu poate face abstracție de atașamentul onest al decidenților și al publicului față de educația economică

[jp_post_view]
Foto: BNR
Nevoia urgentă de consolidare a alfabetizării financiare în România și importanța unui cadru instituțional solid care să susțină acest efort, a fost apelul viceguvernatorului Băncii Naționale a României, Cosmin Marinescu, la a treia ediție a Forumului Educației Financiare, pe 11 aprilie.

Într-un discurs amplu, viceguvernatorul a atras atenția asupra contextului economic actual, marcat de incertitudini interne și externe, accelerarea digitalizării, tensiuni comerciale internaționale și dezechilibre economice tot mai mari. A remarcat că doar o treime dintre românii adulți sunt considerați alfabetizați financiar, iar un procent similar dispune de competențe digitale de bază, în special în zonele rurale. În același timp, reducerea prezenței fizice a băncilor în teritoriu, accentuată de pandemie, adâncește decalajele în accesul populației la informații și servicii financiare.

Cosmin Marinescu a menționat că politicile publice trebuie să țină cont de echilibrul dintre inovație și accesibilitate, între digitalizare și incluziune, între oportunități și riscuri. A oferit exemplul IMM-urilor, unde investițiile în tehnologie nu sunt însoțite, de cele mai multe ori, de investiții proporționale în formarea angajaților. În opinia sa, calitatea politicilor economice depinde fundamental de nivelul de educație economică și financiară atât al decidenților, cât și al publicului.

Viceguvernatorul BNR a punctat că anul 2025 aduce provocări semnificative pentru România, mai ales în ceea ce privește consolidarea finanțelor publice, redresarea deficitului bugetar și corectarea dezechilibrelor externe. A insistat asupra necesității menținerii angajamentelor privind reformele economice și utilizarea fondurilor europene disponibile, dar și asupra disciplinei fiscale și sustenabilității financiare ca fundamente ale stabilității.

Un alt punct abordat a fost impactul geopolitic al noilor tensiuni comerciale, în special cele generate de noile tarife anunțate de Statele Unite, care pot afecta grav economia globală. În acest context, viceguvernatorul a ridicat întrebarea privind capacitatea de a recupera principiile economice de bază și libertatea comerțului, apelând la un atașament sincer față de educația economică.

„Tarifele anunțate recent de SUA au inflamat brusc economia mondială, iar răspunsul statelor partenere, probabil justificat, se prefigura a fi unul substanțial. În aceste condiții, ne întrebăm, raportat la principiile comerțului liber și ale diviziunii muncii, principii sedimentate și validate științific de-a lungul istoriei gândirii economice, oare cum putem recupera, dacă mai putem, bunul-simț economic sau libertatea comerțului în esență – premise indispensabile pentru business și prosperitate. Evident, răspunsul nu poate face abstracție de atașamentul onest al decidenților și al publicului față de educația economică”, a spus Marinescu.

Educația economică generală, din care derivă educația financiară, este, potrivit viceguvernatorului, cea mai sigură investiție într-o societate modernă. Înseamnă cetățeni informați, alegeri responsabile, antreprenoriat competitiv, politici publice solide. De aceea, a afirmat că autoritățile au un rol esențial, dar succesul este posibil doar prin colaborare strânsă cu mediul academic, antreprenorial și societatea civilă.

„Investiția în educația economică generală, din care derivă educația financiară, este cea mai sigură investiție din portofoliul de capital uman al unei națiuni. De aici începe construirea unei societăți responsabile și prospere, capabilă să înfrunte provocările în mod competitiv, cu echilibru și înțelepciune.

Educația economică și financiară înseamnă, întâi de toate, cetățeni bine informați, orientați către obiective realiste și alegeri responsabile, înseamnă antreprenoriat puternic și competitiv, bună guvernare și politici economice sănătoase.

În acest sens, rolul autorităților este unul major, însă succesul va fi asigurat doar printr-un efort participativ, prin parteneriate solide cu mediul academic și comunitatea antreprenorială”, a spus Marinescu.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Facultatea de Drept va înainta Rectorului Universității din București propunerea de exmatriculare a 45 de studenți din anul I / Începând cu sesiunea din vara anului 2021, examenele și colocviile din toate programele de studii de la Drept se vor desfășura față în față

Consiliul Facultății de Drept și Decanul Facultății de Drept a Universității din București vor înainta Rectorului Universității din București propunerea de exmatriculare a 45 de studenți din anul I, a…
Vezi articolul

În guvern se vorbește despre stimulente pentru elevi în vederea vaccinării, spune ministrul Cîmpeanu / Alexandru Rafila: Testarea elevilor măcar de două ori pe săptămână cred că s-ar putea face

Pentru vaccinarea elevilor în învățământul preuniversitar, “se discută despre stimulente în interiorul guvernului”, a spus luni, într-o intervenție la B1 TV, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în cadrul unei discuții despre…
Vezi articolul

VIDEO Profesorul Cătălin Ciupală, despre cum au făcut profesorii Colegiului Șaguna din Brașov o platformă de autotestare inedită: Am plecat de la nevoia de feedback instant și am ajuns la o platformă de învățare personalizată

„Noi am creat o bază imensă de întrebări, este mai mare decât orice culegere care există pe piață acum. Avem peste 12.000 de întrebări acum implementate și, la un anumit…
Vezi articolul

Ce spune președinția în cazul copiilor folosiți pentru imaginea lui Klaus Iohannis, la Buzău: Intrarea elevilor a fost un demers spontan, din dorința copiilor și a cadrelor didactice de a interacționa cu Președintele României

“Nu a existat nicio intenție din partea AP (Administrația Prezidențială – n.red.) de a construi deliberat un cadru în care să se afle și elevii”, spune Președinția într-un răspuns pentru…
Vezi articolul

Ludovic Orban, bâlbâieli cu privire la noul ministru propus al Educației: Domnul Cîmpeanu este rectorul Universității de… Facultății veterinare, este președintele asociației rectorilor, noi îi spunem rectorul rectorilor / E garanția implementării ‘România educată’

Președintele PNL, fostul premier Ludovic Orban nu a știut numele universității pe care o conduce noul ministru propus de partidul său și susținut puternic chiar de el în poziția de…
Vezi articolul

Dezbaterile pe legile educației au fost suspendate în Comisia de Învățământ, pentru a doua zi consecutiv / Deputații sunt așteptați sâmbătă la ora 9 dimineața să reia votul pe amendamente

Ședința comisiei de învățământ din Camera Deputaților, pe legile Educației a fost suspendată vineri după-amiază, imediat după o pauză, pe motiv că unele amendamente privind colegiile pedagogice au fost amânate…
Vezi articolul