Alocațiile copiilor, indemnizațiile și ajutoarele vor fi plătite la timp în luna iunie / Pentru cei cu cont bancar, banii sunt virați pe 6 iunie, anunță Ministerul Muncii

[jp_post_view]
Foto: © Aaron Amat | Dreamstime.com
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a anunțat că plățile pentru alocațiile copiilor, indemnizații și ajutoarele sociale în luna iunie vor fi făcute la timp, chiar dacă este minivacanță de Rusalii. Pentru cei care primesc banii în cont bancar, sumele sunt virate vineri, 6 iunie.

„Banii pentru plata pensiilor și a drepturilor sociale sunt prevăzuți în bugetul de stat. Ca și până acum, și în luna iunie banii vor ajunge la timp la beneficiari. Ne-am asigurat că fiecare leu va ajunge acolo unde este nevoie la timp. Vorbim despre alocațiile pentru copii, pensii, indemnizațiile și toate celelalte drepturi sociale”, a declarat ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, potrivit sursei menționate.

Potrivit comunicatului, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială va face plata prestațiilor și beneficiilor sociale astfel:

  • Alocația de stat pentru copii: 6 iunie în cont bancar; începând cu 10 iunie prin mandat poștal;
  • Indemnizația de creștere a copilului: 6 iunie în cont bancar; începând cu 10 iunie prin mandat poștal;
  • Stimulentul de inserție: 6 iunie în cont bancar; începând cu 10 iunie prin mandat poștal;
  • Alocația de plasament: 20 iunie în cont bancar; începând cu 23 iunie prin mandat poștal;
  • Drepturile persoanelor cu dizabilități: 13 iunie în cont bancar; începând cu 18 iunie prin mandat poștal;
  • Alocația lunară de hrană pentru persoane cu HIV/SIDA: 20 iunie în cont bancar; începând cu 23 iunie prin mandat poștal;
  • Indemnizația lunară de hrană pentru bolnavii de TBC: 20 iunie în cont bancar; începând cu 23 iunie prin mandat poștal;
  • Ajutorul pentru susținerea familiei (VMI): 20 iunie în cont bancar; începând cu 23 iunie prin mandat poștal;
  • Ajutorul de incluziune (VMI): 20 iunie în cont bancar; începând cu 23 iunie prin mandat poștal.

Casa Națională de Pensii Publice va face plata pensiilor astfel:

  • Prin mandat poștal: începând cu 2 iunie 2025;
  • În cont bancar: 12 iunie 2025;
  • Pentru pensionarii din străinătate (prin Citi Bank): 20 iunie 2025.

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă va face plata prestațiilor astfel:

  • Între 14-16 iunie plata ajutorului de șomaj va ajunge la beneficiari atât prin mandat poștal, cât și pe card.

Foto: © Aaron Amat | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de Fundația Bosch Romania

INTERVIU Mihaela Nabăr, director World Vision România: Sistemul educațional din România nu răspunde nevoilor copiilor ucraineni. O soluție ar fi introducerea unor ore de limbă maternă ucraineană în școlile în care sunt înscriși elevi din Ucraina

„16% dintre copiii ucraineni din România sunt înscrişi în sistemul de învăţământ românesc. Reticenţa părinților ucraineni de a-şi înscrie copiii la şcoală vine, în primul rând, din speranţa unei încheieri…
Vezi articolul

Incendiu într-un cămin al Politehnica din campusul Regie, duminică dimineață / Mai mulți studenți au ieșit din camere – VIDEO / Nu au fost persoane rănite

Incendiu duminică dimineață într-un cămin al Politehnicii București (UNSTPB), potrivit surselor Edupedu.ro. Informația a fost confirmată pentru Edupedu.ro de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov (B-IF). Mai mulți studenți…
Vezi articolul

DOCUMENT Procedura Direcției de Sănătate Publică București, despre stabilirea scenariului școlilor și grădinițelor, suspendarea și reluarea cursurilor, elevii și profesorii care au simptome specifice cu infectării cu SARS-CoV-2, carantinarea copiilor

Ce se întâmplă dacă elevii prezintă stare febrilă în timpul orelor de curs, precum și la apariția unui caz pozitiv într-o grupă de grădiniță sau într-o clasă de elevi, suspendarea…
Vezi articolul

BAC 2025 Modelul de subiect pentru competențele digitale, publicat de Ministerul Educației. Candidații au 15 minute acces la internet ca să caute care este cel mai mare templu sculptat într-un singur bloc de piatră și să salveze pagina HTML

Modele de subiecte pentru competențele lingvistice și digitale de Bacalaureat 2025 au fost publicate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE) din subordinea Ministerului Educației. Elevii de clasa a…
Vezi articolul