Serialul „Adolescence” ar putea deveni material didactic în școlile din Franța, anunță ministra Educației, Elisabeth Borne. Cinci secvențe educaționale vor fi puse la dispoziție de la clasa a VII-a

[jp_post_view]
Foto: EPA/ Gonzalo Fuentes / POOL Maxpp Out via AGERPRES
Serialul britanic „Adolescence”, care tratează influența conținuturilor misogine de pe rețelele sociale asupra adolescenților, va putea fi folosit ca suport pedagogic în școlile din Franța, începând cu clasa a VII-a (echivalentul în sistemul educațional românesc al clasei „a IV-a” din sistemul francez), a anunțat duminică ministra Educației, Élisabeth Borne.

Potrivit declarației sale pentru postul de televiziune LCI, Netflix a deschis drepturile de difuzare ale serialului pentru Ministerul Educației, care va pune la dispoziția școlilor cinci secvențe din serial, însoțite de un acompaniament pedagogic, scrie Le Figaro.

Miniserialul, difuzat deja în școli din Marea Britanie, este „foarte reprezentativ pentru violența care poate exista între tineri” și a fost conceput pentru a genera dezbateri în clasă și pentru a preveni atragerea băieților într-un cerc al urii și misoginiei, potrivit exemplului britanic citat de Borne.

Seria spune povestea unui adolescent britanic de 13 ani, acuzat că și-a ucis o colegă, iar episoadele urmăresc parcursul acestuia în secția de poliție, în dialoguri cu o psiholoagă și anchetatori. Serialul explorează manipularea ideologică online, modul în care tânărul a fost influențat de ideile masculine negative și lipsa de reacție a adulților în fața unui fenomen digital pe care îl înțeleg prea puțin.

Ministerul francez: „Conștientizare despre violența digitală și ideologiile misogine”

„Este vorba despre problema supradozării de ecrane și despre banalizarea violenței în rețelele sociale”, a declarat ministra, subliniind necesitatea conștientizării și educației critice în fața răspândirii curentelor masculine online – mișcări extremiste care promovează ura față de femei.

În aceeași intervenție, Élisabeth Borne a abordat și problema antisemitismului în școli, în contextul unor graffiti recente descoperite pe pereții unei școli primare din Le Havre. Aceasta a anunțat că ministerul va actualiza ghidul pentru directori și profesori, astfel încât aceștia să poată răspunde mai eficient „noilor forme de antisemitism”, precum refuzul de a primi anumite lecții sau antisionismul care alunecă în antisemitism, mai notează Le Figaro. O anchetă este în desfășurare în cazul de la Le Havre.


1 comment
  1. La 80 ani, sau câte”primăveri” are doamna, la 65 ani diferența de vârstă de elevi, oare mai e indicat sa-și dea cu părerea (de pe „vremea dumneaei”)? Că se tinde și pe aici același model, la vremuri noi, oameni (stră)vechi…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ecaterina Andronescu, după ce părinții au cerut publicarea clasamentelor de la Admiterea în liceu 2018: Părinții or solicita, dar noi avem niște reguli pe care trebuie să le respectăm

Ministrul educației spune că Autoritatea pentru Protecția Datelor Personale a impus ștergerea mediilor elevilor care au susținut Evaluarea Națională și Admiterea în liceu în 2018, potrivit știrileprotv.ro. Ecaterina Andronescu a…
Vezi articolul
Scădere dramatică a numărului copiilor de grădiniță

DOCUMENT Decretul pentru prelungirea stării de urgență: Unitățile de învățământ preuniversitar organizează, în măsura posibilităților, desfășurarea de activități din planurile de învățământ, în format online

Președintele Klaus Iohannis a anunțat într-o declarație publică de la Palatul Cotroceni că, pe lângă prelungirea suspendării cursurilor față în față și a faptului că școlile rămân închise, „se suspendă…
Vezi articolul

Profilaxia Rahitismului și Obezitatea la Copii – tema conferinței susținute de medicii Mihai Craiu, Ioana Ardeleanu și Laura Matei, la Institutul pentru Sănătatea Mamei și Copilului din București

Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului Alessandrescu-Rusescu organizează sâmbăta aceasta, pe 9 noiembrie, conferința cu tema „Profilaxia Rahitismului și Obezitatea la Copii”. Evenimentul începe la ora 9:00 și face…
Vezi articolul