Noi reguli pentru vizualizarea lucrărilor la Evaluarea Națională 2025: minimum 15 minute pentru fiecare elev să-și vadă lucrarea și poate intra cu baremul, un pix și hârtie, spune secretarul de stat Sorin Ion

[jp_post_view]
Foto: INQUAM Photos / Mălina Norocea
Noi reguli pentru vizualizarea lucrărilor la Evaluarea Națională 2025 au fost transmise de secretarul de stat Sorin Ion pentru învățământ preuniversitar, din Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Absolvenții de gimnaziu vor avea cel puțin 15 minute la dispoziție pentru vizualizarea fiecărei lucrări, potrivit acestuia, și pot intra în sală cu o copie a baremului de notare pentru a-și urmări.

„Am transmis comisiilor că în funcție de numărul de cereri de vizualizare decid intervalul [de vizualizare], dar nu mai puțin de 15 minute per lucrare”, a spus Sorin Ion pentru Edupedu.ro.

„Elevul are voie să vină cu un barem printat [cel oficial, al Ministerului Educației și Cercetării, pentru proba respectivă – N. Red.] pe care să își noteze dacă dorește, ca să își evalueze cât mai corect nota. De exemplu, la matematică, două treimi din probă sunt testul grilă și îți poți verifica rezultatele într-un minut”, a adăugat secretarul de stat.

Sorin Ion a mai spus și că fluxul de elevi la vizualizare „depinde de numărul de cereri de vizualizare: este diferit să ai cinci cereri de vizualizare sau 50. Fiecare centru se va organiza ca să se poată încadra în intervalul prevăzut în calendar”.

Din punct de vedere matematic, situația este diferită față de bacalaureat: „Elevii sunt dispersați în mai multe centre decât la Bacalaureat, peste 3.000, ceea ce înseamnă că presiunea timpului nu va fi atât de mare. Nu mă aștept să avem probleme”, a mai spus demnitarul pentru Edupedu.ro.

Informații de context. La conferința de presă de luni, 30 iunie, în care MEC a prezentat rezultatele finale de la sesiunea de vară BAC 2025, secretarul de stat Sorin Ion a spus că timpul de vizualizare a lucrărilor înainte de contestații ar putea crește anul acesta la Evaluarea Națională. Secretarul de stat nu a precizat atunci cu cât ar crește timpul. 

Amintim că pentru Bacalaureat timpul de vizualizare nu a fost unul standardizat, ci a fost decis de fiecare centru de examen, în multe cazuri de câte 5 minute per candidat. Recomandarea Ministerului a fost de 10-15 minute pentru fiecare absolvent de liceu.


3 comments
  1. Aaa! Si inca ceva! Terminati frazele! De pilda: ,, si pot intra in sala cu o copie a baremului de notare pentru a-si urmari”. Pentru a-si urmari ce??

  2. Alooo, Edupedu!! Cititi cu atentie ce scrieti, inainte de a publica!! Elevii care au sustinut Evaluarea Nationala nu sunt absolventi de lice (asa cum ati scris chiar la inceputul articolului), ci candidati la admiterea la liceu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul de Informatică Adrian Modrişan, despre Evaluarea Națională: Aș vedea o regândire a modului în care se face matematica, pentru că, în ultima vreme, elevii de clasa a IX-a vin cu niște automatisme teribile

„Aș vedea poate nu o regândire a examenului de Evaluare Națională, dar o regândire a modului în care se face matematica, pentru că, în ultima vreme, constat că elevii de…
Vezi articolul

Cîmpeanu, despre școala față în față pentru elevii de-a VIII-a și a XII-a indiferent de scenariu: Am transmis la Ministerul Sănătății rugămintea de a analiza propunerea. Trendul ascendent al ratei de infectare va duce multe localități în scenariul roșu

Elevii de clasele a VIII-a și a XII-a vor putea opta să vină fizic la școală pentru a se pregăti pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2021, indiferent de scenariu, după…
Vezi articolul

Profesoara Florentina Pavăl, despre subiectele de la Evaluarea Națională 2022, la Matematică: S-a pus accentul pe abilități de calcul, pe creativitate, imaginație, probleme cu soluții multiple

„Au fost câteva probleme frumoase în al doilea subiect, probleme pe care, un elev cu imaginație, putea să le rezolve fără calcule doar privind figurile”, a declarat pentru Edupedu.ro profesoara…
Vezi articolul

Protestul #foaiagoală. Maria, elevă clasa a VIII-a: Lumea se plânge că tinerii nu merg la vot, dar ei de unde să știe cu cine să voteze dacă ei au învățat la istorie despre Decebal, nu despre ce s-a întâmplat în ultimii ani?

O elevă care spune că este în clasa a VIII-a și care a dat săptămâna trecută simularea examenului de Evaluare Națională 2019 ne-a trimis un mesaj în care explică susținerea…
Vezi articolul