Departamentul de Stat al SUA suspendă programul FLEX, de burse de 1 an pentru liceeni din România, din cauza „constrângerilor de resurse”

[jp_post_view]
Foto: FLEX Facebook
Reprezentanții American Councils România anunță că programul FLEX suspendă recrutările de tineri liceeni pentru bursele din anul 2026-2027, care ar fi trebuit să înceapă în august anul acesta. Motivul suspendării ar fi „constrângerile de resurse, se precizează în mesajul scurt. Programul FLEX este un program de burse finanțat și pentru România de 10 ani de Departamentul de Stat prin care se oferea posibilitatea liceenilor să petreacă un an școlar în licee americane și să fie găzduiți de câte o familie americană, anul fiind apoi echivalat în România.

Programul se desfășoară de mai mulți ani în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării din România. În medie, erau circa 30 de bursieri FLEX pe an.

„Din păcate, din cauza constrângerilor de resurse, nu va exista nicio recrutare în România în 2025 pentru anul de program 2026-2027”, scrie în mesajul publicat pe Facebook.

Pentru bursele FLEX puteau aplica elevi din 22 de țări, inclusiv România.

Formularele de preînscriere fuseseră deja lansate în primăvară, așa că anunțul de anul vine în mijlocul programului.

În anii de implementare anteriori, FLEX România a oferit bursa către sute de liceeni români din mai multe județe ale țării, aceștia fiind repartizați la licee din state precum Washington, Texas, Colorado, California, Hawaii, Iowa și Florida. Programul se adresa în egală măsură și liceenilor cu dizabilități.

FLEX a fost creat de Congresul Statelor Unite în 1992, iar acum se află în cel de-al 32-lea an de existență. Programul presupune parcurgerea unui an școlar întreg în Statele Unite ale Americii de către elevii de liceu interesați care sunt declarați câștigători în urma competiției pentru acordarea bursei. 

Obiectivul programului este să promoveze înțelegerea reciprocă între cetățenii Statelor Unite și ai altor țări, pentru ca liceenii să aibă ocazia de a învăța mai multe despre SUA și de a le face cunoscute americanilor țările lor de origine. În anul școlar 2024-2025, la nivel global, aproximativ 1000 de liceeni au învățat în SUA în cadrul Programului FLEX. Fiecare bursier avea toate costurile acoperite prin program. 

Articol în curs de actualizare


1 comment
  1. taie toti,razboiul costā

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cei patru copii din județul Bihor retrași de părinți de la școală în pandemie pentru a face homeschooling au mari lacune în achiziţiile şcolare și imaturitate psiho-emoţională, arată o evaluare psihologică oficială / Copiii învățau acasă cu părinții care au 8, respectiv 12 clase terminate

Cei patru copii ai unei familii din Bihor, retrași de la școală în pandemie pentru a fi educați acasă în sistem homeschooling, „prezintă un nivel de dezvoltare al gândirii cu…
Vezi articolul

Școala în teritoriile ucrainene ocupate de armata lui Putin: Rușii își aduc propriii profesori, emit certificate rusești, iar aceste lucruri echivalează cu simptomele unui genocid prin ștergerea culturii ucrainene din teritoriile ocupate chiar și temporar

Aproximativ 1,5 milioane de elevi din totalul de 4 milioane înregistrați în Ucraina fac școala online, lucru permis de tehnologiile educaționale introduse începând din timpul pandemiei și dezvoltate după declanșarea…
Vezi articolul

Profesoara Emilia Frîncu, condamnată pentru că a bătut un elev în clasă și apoi exonerată pentru că s-a prescris fapta. Instanța: Pentru ea este justificată violența fizică asupra unui minor, atunci când acesta are un comportament necorespunzător / Nu își asumă responsabilitatea acțiunilor sale

Curtea de Apel București a hotărât printr-o decizie definitivă, pe 8 iulie, încetarea procesului penal în cazul Emiliei Frîncu (46 de ani), profesoară de limba și literatura română la școala gimnazială…
Vezi articolul