Deputat PSD Natalia Intotero, despre scrisoarea semnată alături de parlamentari AUR, către premierul Bolojan: Nu este un document împotriva guvernului României sau a ministrului Daniel David / Nu vom vota moţiunea de cenzură

[jp_post_view]
Natalia Intotero / Foto: Gov.ro
Deputatul PSD Natalia Intotero a declarat, luni, despre scrisoarea semnată alături de parlamentari AUR, către premierul Bolojan, privind situaţia din educaţie, că nu este un document împotriva guvernului României, împotriva prim-ministrului Ilie Bolojan sau a lui Daniel David, arătând că nu vor vota moţiunea de cenzură, scrie G4Media.
  • Luni după-amiază, 14 iulie, se votează în Parlament moțiunea de cenzură pe pachetul de măsuri pe care Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea săptămâna trecută

Natalia Intotero a precizat într-o intervenţie la Antena 3 că în urmă cu câteva zile, parlamentarii din judeţul Hunedoara au fost invitaţi la o discuţie informală cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământul preuniversitar, CNSLR Frăţia iar la această întâlnire, reprezentanţii sindicatelor le-au pus la dispoziţie câteva documente şi îngrijorarea acestora cu privire la impactul acestor măsuri.

”Am convenit cu parlamentarii prezenţi, care erau de la diferite partide politice, să realizăm acest document care să fie transmis către domnul prim-ministru. Repet, nu este un document împotriva guvernului României, împotriva domnului prim-ministru Ilie Bolojan sau domnului Daniel David. (..) Noi, acest document l-am transmis guvernului României, condus de domnul prim-ministru Ilie Bolojan. Acest document a fost pus la dispoziţia tuturor parlamentarilor prezenţi”, a arătat Intotero.

Ea a dat asigurări că parlamentarii PSD nu vor vota moţiunea de cenzură. ”Nu vom vota moţiunea de cenzură. Repet, a fost un semnal de alarmă şi o rugăminte. Şi atunci suntem conştieneţi de faptul că trebuie să fie luate anumite măsuri pentru reducerea deficitului bugetar”, a explicat ea.

Citește articolul integral pe G4Media.ro


1 comment
  1. Faceti si voi un fas, sa nu ziceti ca ati stat degeaba… Eventual, trimiteti scrisoarea cu un porumbel calator, poate ne si distram un pic…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Principalii indicatori pentru Educația din România

World Vision România solicită Guvernului și Parlamentului respingerea modificării legislative care ar permite redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit către școli: Aceste fonduri sunt menite să ajungă în sectorul privat, neguvernamental, nu tot în bugetul gestionat de către stat / Măsura ar discrimina comunitățile vulnerabile

World Vision România solicită Guvernului și Parlamentului respingerea inițiativei legislative care ar permite redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit și către școli. Potrivit unui comunicat primit la redacție, ”propunerea…
Vezi articolul
Foto: © Kantver - Dreamstime.com

Profesorii de la palatele si cluburile copiilor rămân cadre didactice, potrivit unei modificări anunțate de minister în proiectul legii Educației / Palatele și cluburile copiilor nu mai trec la primării, ci doar patrimoniul lor va fi administrat de consiliile județene

Palatele și cluburile copiilor vor fi organizate ca unități de educație extrașcolară și vor face parte de rețeaua școlară, iar profesorii din aceste instituții își vor menține titulatura de cadru…
Vezi articolul

Elevii care câștigă premiul I la concursurile școlare naționale nefinanțate, dar recunoscute de Ministerul Educației vor primi bursa de merit de 450 de lei. Noi tipuri de burse și criterii din proiectul legii învățământului preuniversitar

Ministerul Educației va acorda burse de merit de 450 lei și pentru elevii care au obținut premiul I la concursurile școlare naționale nefinanțate, dar recunoscute de Ministerul Educației și câștigătorii…
Vezi articolul

Orban: Actul de educație trece printr-o transformare: discutăm despre un alt mod de predare/interacțiune cu elevul, despre colegi care trebuie să colaboreze la distanță, oameni care învață din mers să profeseze altfel decât au făcut toată viața

Actul de educație în România trece în prezent printr-o transformare care presupune un alt mod de predare și de interacțiune a dascălului cu elevul”, colaborare de la distanță și „oameni…
Vezi articolul