Elevii de liceu se mai pot înscrie până pe 17 iulie la Școala de vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele, cu stagii de practică în laboratoare de fizică nucleară, nanotehnologii, automatizări sau știința mediului / Profesorii STEM pot să se înscrie până pe 22 iulie

[jp_post_view]
Foto: MSciTeh
Elevii de liceu pasionați de știință se mai pot înscrie până pe 17 iulie la Școala de vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele (MSciTeh), un program de două săptămâni, cu stagii de practică în laboratoare de cercetare de top, ateliere și proiecte dedicate unui viitor sustenabil. Jumătate dintre locurile alocate elevilor sunt cu bursă integral, potrivit unui comunicat de presă. Profesorii STEM din gimnaziu și liceu se pot înscrie până pe 22 iulie pentru activitățile împărțite între Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului și platforma științifică de la Măgurele.

Cea de-a opta ediție a Școlii de vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele (MSciTeh) va avea loc în perioada 22 august – 5 septembrie 2025, când liceenii se vor întâlni cu profesori de științe cu cercetători ai institutelor de cercetare și facultăților partenere din București și Ilfov, anunță organizatorii.

„Evenimentul propune două săptămâni de cursuri, ateliere hands-on, vizite în laboratoare și activități sociale care în acest an sunt reunite sub tema „Știință pentru Terra: un viitor sustenabil prin responsabilizare”, se arată în comunicat.

Înscrierea la MSciTeh
  • Elevii de liceu se mai pot înscrie AICI până pe 17 iulie.

Elevii de liceu pot accesa unul dintre cele 50–60 de locuri, dintre care 25–30 cu bursă integral, este redat în anunț.

Selecția echipelor de elevi participanți este făcută de către mentorii temelor din acest an și rezultatele selecției vor fi anunțate pe data de 19 iulie. 

”Atenție! Fiecare temă propusă are rezultate bine definite, iar elevilor care se vor implica li se solicită cerințe specifice, de la cunoașterea unor limbaje de programare până la realizarea unor teme înainte de acceptarea în program. Citiți cu atenție fișele fiecărei teme și completați corect și la timp toate cerințele din formularul de înscriere”, transmit organizatorii.

  • Profesorii se pot înscrie AICI până la data de 22 iulie.

MSciTeh 2025 alocă 30 de locuri cadrelor didactice STEM/STEAM din învățământul gimnazial și liceal.

Programul se împarte între Geoparcul UNESCO „Ținutul Buzăului” (29-31 august: modulul „Geopath in Geoparks” de geologie, tectonica plăcilor și metode geofizice) și platforma Măgurele (1 – 5 septembrie: ateliere STE(A)M, vizite la institute, schimb de bune practici și acces la prezentările elevilor).

„Participanții beneficiază de resurse educaționale, sesiuni aplicative și mentorat pentru dezvoltarea de proiecte de intervenție în școlile proprii”, mai apare în comunicat.

Temele de cercetare din 2025

Temele de cercetare din acest aninvită elevii să abordeze probleme curente și viitoare ale societății, precum: 

  • „Radonul – pericolul invizibil din propria casă”
  • „Senzori pentru Terra – explorarea Pământului și atmosferei cu instrumente DIY”
  • „Impactul deșeurilor spațiale asupra Pământului; Reciclăm și generăm curent pentru un viitor sustenabil”
  • „Documentarea videojurnalistică a Școlii MSciTeh”
  • „QBIC – Quantum Business Innovation Center; Tehnologii cuantice – De la cercetare la industrie”
  • „Insula Livingston, Antarctica – urmele timpului în climă și gheață”
  • „Monitorizare inteligentă pentru construcții reziliente”; 
  • „Monitorizarea fondului de radiații și a parametrilor de mediu”
  • „EcoChimia – laboratorul viitorului verde”
  • „Structuri spongioase pentru tratamentul apelor uzate”
  • „Vânătorii de particule invizibile – radiație cosmică și telurică”
  • „Biomedicina Computațională: Bioinformatica întâlnește Biofizică și Biologia”
  • „Cum reparăm un cristal … cu ioni?”
  • „FabKit – Fizică interactivă, portabilă și modulară pentru educația STEM”
  • „Activități de laborator folosind lasere”

„Școala de vară de la Măgurele oferă elevilor o experiență utilă în alegerea unei direcții de studiu după încheierea liceului, în contextul unei tabere pline de activități distractive și educative. Lucrul la temele Școlii combină învățarea teoretică cu activități practice în laboratoarele de cercetare de pe platforma de la Măgurele, în rezolvarea celor 15 teme propuse în acest an.

Ei vor participa la stagii de practică în laboratoare de fizică nucleară, nanotehnologii, automatizări sau știința mediului; vor vizita laboratoarele de cercetare de pe platforma Măgurele: IFIN-HH, ELI-NP, INFP, INCDFM, ISS, INFLPR, iar la final vor prezenta rezultatele muncii lor într-o sesiune de comunicări științifice”, se mai arată în comunicat.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT OFICIAL Dispar after school-urile din lista centrelor închise pentru 14 zile. Hotărârea Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență: Se suspendă temporar activitățile față în față din creșe, ciclul gimnazial, preuniversitar și universitar. Vezi greșelile din hotărâre

„Se suspendă temporar activitățile didactice care presupun prezența față în față, din creșe, ciclul gimnazial, preuniversitar și universitar cursurile desfășurându-se online (scenariul 3)” – prevede hotărârea oficială a Comitetului Municipiului…
Vezi articolul

Universitățile trebuie să aibă până la finalul anului o strategie proprie de prevenire și combatere a plagiatului, care trebuie publicată pe site-ul lor. Vor primi 5 milioane de euro pentru verificarea doctoratelor din 1990 – 2016 – Cîmpeanu | VIDEO

„Fiecare universitate care e organizatoare de studii de doctorat va trebui să aibă, până la finele anului, o strategie proprie de prevenire și combatere a plagiatului, care trebuie publicată pe…
Vezi articolul

Vasile Bănescu, membru CNA: Educația din România este fragilă. Mă refer la roade concrete în mințile unor oameni care merg la vot – un om needucat este ușor de manipulat / Tăcerea Bisericii poate fi o formă de complicitate

Educația precară din România favorizează manipularea și violența verbală din spațiul public, avertizează Vasile Bănescu, membru al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA). Într-o intervenție la Prima News, fostul purtător de…
Vezi articolul